Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » NOI APARITII » NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – APRILIE 2017

NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – APRILIE 2017

Armonii Culturale, editura care împlinește vise, de 6 ani, din 15 iunie 2011, adaugă în portofoliul editorial, cu fiecare carte publicată, nume valoroase ale literaturii române contemporane de pe întreg mapamondul. Structurată pe colecții, activitatea editorială cuprinde: poezie, proză, roman, nuvelă, eseu, exegeze, critică literară, jurnal, teatru, literatură pentru copii, istorie religie, traduceri. Ca în fiecare lună, aflată la bilanț, Editura Armonii Culturale vă aduce la cunoștință ultimele titluri publicate. Fiecare titlu și fiecare autor ne onorează și contribuie la ”imprimarea” mărcii Armonii Culturale, atât în conștiința individuală, cât și în conștiința generală, dar în mod special în conștiința fiecărui cititor, a celui care savurează cu adevărat paginile de literatură special create pentru el. Le mulțumim tuturor celor ce ne fac parte din visul lor și știu că ARMONII CULTURALE reprezintă ÎNCĂ UN VIS… ÎMPLINIT!

*

*     *

  1. LIRIK: BONNIE MIHALI* Suceava – PE ARIPILE COPILĂRIEI (poezie)

 

Mereu dispusă să se reinventeze, să-și diversifice arealul literar în care activează, Bonnie Mihali reușește, de această dată, să redevină – pentru o clipă – un copil mare, cu sufletul purificat de inocența vârstei, să se aplece spre natură, spre observarea lucrurilor mărunte, dar care pot furniza doza incredibilă de fericire, cât să ajungă pentru o viață. În poezii rimate, cu ritm și melodicitate, autoarea reușește să surprindă frumusețea și puritatea vârstei copilăriei, să zboare lin pe aripile inocenței, către țara de dincolo de amintire, într-o lume cu siguranță mai bună, mai curată, lipsită de animozități, invidii, răutăți.

Cel mai aspru și mai sincer critic literar al tuturor timpurilor este copilul care, în virtutea legii nescrise ”îmi place-nu-mi place”, va decide simplu dacă lumea pe care autorul o construiește pentru el este sau nu lumea pe care și-o dorește și la care visează. În acest univers unic și irepetabil, lacrimile curg, înălbăstrind cerurile și înflorind pământul. Nu lipsesc din acest univers animăluțele de companie sau cele din pădurea fermecată, persoanele dragi, magia fiind omniprezentă. Poveștile emană lumină și înțelepciune, sub pavăza acestora creșterea fiind frumoasă și blândă. Tonul cărții este unul vesel, optimist, similar bucuriei cu care inocentul își trăiește copilăria, departe de grijile cotidiene. Lumea florilor este și ea prezentă în paginile cărții, copilul-însuși fiind floarea-fără-de-pereche. Sfaturile înțelepte ale autoarei, adresate cu tact și blândețe, au menirea de a aduce lumină în lumea copilului, întru creșterea sa prezentă și devenirea sa viitoare.

O carte frumoasă, plăcută la atingerea gândurilor nobile adunate aici, adresată copiilor, dar și tuturor celor cu suflet de copil, ușor de lecturat și tot atât de ușor de resimțit. Recomand această lucrare ca pe o încercare reușită a autoarei, cel mai probabil prima dintr-o serie întreagă de lucrări de literatură pentru copii. Zbor lin pe aripile inocenței!…  (GHEORGHE A. STROIA);

*

*     *

  1. LIRIK: MIHAI LEONTE* Moldova Veche, Caraș-Severin – ACCESĂRI MODESTE (poezie)

Pare să fie puternic poetul, însă puterea cedează din cauza anilor, influențată de singurătate, disperare, calități pe care le are fiecare dintre noi, când singurătatea, prin tăcere, lovește în gândurile despre ziua de mâine, în starea sănătății, întorcând prin nostalgie timpul care, în realitate nu se va repeta niciodată. Timpul nu poate fi oprit, condus, ghidat. Stăpân este Dumnezeu, omul numai trece prin el cu vârstele și anii. Aceste stări de suflet se reliefează în poezii.

Dragostea pentru viață o împărtășește cu luna, stelele, cu liniștea nopții.

Micile bucurii le spune cerului senin, izvorului, pădurii, în dar primind binecuvântarea Domnului să spună despre ele în minunatele, încântătoarele versuri.

Neliniștea nu-l lasă, nu este indiferent de soarta țării și a poporului român. Cuvântul este cel care-l înțelege, poezia „Votez”, denotă cele relatate.

Poeziile adunate în biblioteca cuvântului, gândului, dorințelor, sincerității, sentimentelor divine, creează o lume a adevărului, îndemnând cititorul consumatorul fidel să ia învățăminte, aplicând povețele ce duc spre liniștea sufletească, puritatea morală, credința adevărată. (conf. univ. dr. LUDMILA BOLBOCEANU- GRAMA, Rep. Moldova)

*

*     *

  1. EPOSS: LAURA LEOVEANU* Constanța – DETALII. DESPRE CUM AM IUBIT (proză)

O carte ușor de citit și de analizat, o lectură în care veți putea descoperi lumi concentrice, precum undele făcute de o piatră aruncată într-un ochi de apă, cu vibrații diferite, de dimensiuni diferite, însă toate purtând către nemărginiri aceeași substanță – arderea unei vieți intense, o viață căreia trebuie să-i percepi doar răsplata și bucuria trăirii, o viață căreia trebuie să-i ignori grijile și nefericirile. O lecție de viață ce trebuie însușită, o lecție din care putem desprinde ușor ideea că fiecare clipă, aparent măruntă și insignifiantă, are însemnătatea ei, suma tuturor acestor mărunte picături de timp reprezentând de fapt, frumusețea și unicitatea ei.

Curgerea timpului nu trebuie percepută ca pe o agresiune, ca pe o distrugere a rezervelor temporale, ci ca pe o posibilitate unică de creștere, devenire, înțelepțire. Prin lecția pe care ne-o oferă, Laura Leoveanu se dovedește a avea un stil înțelept de a înțelege viața și de a culege din ea cele mai frumoase întâmplări, ca pe o modalitate inedită de a câștiga premiu după premiu, bătălie după bătălie. Urăm autoarei mult succes pe calea devenirii sale literare, iar fiecare nou titlu să-i aducă (re)cunoașterea abordării sale inedite! (GHEORGHE A. STROIA);

*

*     *

  1. LIRIK: ION N. OPREA* IAȘI – NECUVÂNTĂTOARELE (cuvinte pe verticală)

 

Jurnalist, exeget, poet și promotor cultural de mare valoare, printre atâtea sinteze culturale, exegeze, eseuri și revolte la politichia zilelor noastre, scrise de-a lungul anilor, ION N. OPREA ne surprinde plăcut cu o carte dedicată, de această dată, celor mici. Fiecare set de CUVINTE PE VERTICALĂ spune câte o poveste, amintind despre întâmplări dintr-o copilărie universală (ca în scrierile lui Creangă), despre lumea idilică, lipsită de griji și de preocupări absurde, când copilul știa să zburde, să se joace, să se bucure de tot ceea ce era în jurul său, confirmând că NECUVÂNTĂTOARELE din ograda părinților sau a bunicilor se dovedeau a fi prietenii cei mai sinceri și mai credincioși pe care îi va avea vreodată. La fel ca și pădurea (un alt prieten de nădejde), cu foșnetul frunzelor de anotimp sau surâsul plin de viață al înmuguririi.

Personaje inedite – câinele, pisica, rața, gâsca, mielul, cucoșul, gânsacul, curcanul – dau viață fiecărei povești în parte reconstituind lumea plină de minuni a copilăriei. Povești buclucașe, cu întâmplări buclucașe, pline de umor și creatoare de bună-dispoziție, pe care cititorii mari le vor lectura cu bucuria redescoperirii, iar cei mici le vor avea savura ca pe niște izvoare pline de învățăminte și înțelepciune.

Cel mai probabil o ediție color, plină de nuanță și veselie, așa cum este și lumea copilăriei, ar aduce mai aproape de sufletul copilului povestea în sine, după cum opinează și autorul în deschiderea cărții sale: Dacă,/ din ce vom spune aici,/ despre oameni și copii,/ despre câini și pisici,/ mielul cel blând,/ despre cucoș sau găină,/ gânsac, rață și curcan,/ dar și despre pădurea cu ai ei,/ satisface,/ și dacă,/ ulterior,/ se va găsi și cineva pătimaș/ pe desen-grafică,/ bucuroși ne vom întoarce/ către o altă ediție/ colorată,/ utilă celor/ mici

NECUVÂNTĂTOARELE reprezintă o lume colorată prin nuanțele pe care le conturează frumusețea fiecărei povești în parte, o dovadă în plus că lumina mai sălășluiește încă în suflet, atâta timp cât copilul din fiecare nu a dispărut definitiv în uitare. Prezentul volum este dovada că și Ion N. Oprea este… un copil mai mare! FELICITĂRI, MAESTRE!  (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: IRINA MARIA ALDEA* Pitești, Argeș – PIERDUTĂ ÎN VIITOR (poezie)

Aplecarea spre temele cu adevărat lirice: timpul, moartea, revolta la nedreptate, Irina este un suflet mare într-un corp de copil, cu o inimă la fel de mare și de generoasă. Preocupată să înțeleagă, dar să și redefinească umanul și umanitatea, Irina se dovedește a fi un înțelept într-un corp de copil, cu o tenacitate savuroasă, ”certându-i” pe cei răi și adorându-i pe cei buni. În lumea Irinei totul este colorat, în nuanțele cerului, ale mugurilor primăvărateci, în culorile toamnei sau în imaculatele zăpezi ale iernii, dar, în subsidiar există multe umbre de gri ori negru, care ne duc cu gândul la adevăratul sens al vieții, la efemeritatea gândurilor dar și a trăirii, la iminența unui sfârșit cu care fiecare este dator.

Ar fi o imprudență din partea mea să citez versurile Irinei în propria sa carte, aș lăsa mai curând cititorul să descopere trăirile, sentimentele, dorințele și visele acestui copil-fenomen, să se îmbogățească puțin câte puțin cu energia debordantă și dorința de viață fantastică pe care le exprimă.

Îi urăm Irinei să fie binecuvântată cu multă, multă sănătate, să-și împlinească visele oricât de îndrăznețe ar fie ele, să-și continue zborul lin-lin către steaua sa norocoasă! Felicitări familiei care a creat și întreținut flacăra acest miracol, și, nu în ultimul rând, Elenei Toma care, cu noblețea-i caracteristică a transformat-o pe Irina în copilul său de suflet!… (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: CĂTĂLIN DORIN* Adjud, Vrancea – CĂLĂTORIE ÎNTRE IERI ȘI MÂINE (poezie)

 

Romantic, în esență, adolescentin – prin abordare, efervescent – prin sentiment, îndrăgostit de viață – prin scris, Cătălin Dorin se află deja la al 9-lea volum propriu. O carte de versuri pe care cititorul o va aprecia, cu siguranță, prin doza sa de bun simț și de sinceritate. Încă una din numeroasele ”idile” lirice ale autorului adjudean, încă o treaptă pe calea ascendentă a dobândirii maturității sale fizice, psihice și, de ce nu, sociale. Cu certitudine aparențele de inadaptat, fixarea auctorială într-un trecut pe care îl convertește în lumea sa imuabilă și infailibilă, cu o opoziție fermă față de prezent și față de ale sale decăderi morale, poetul adjudean reușește să transforme încă o poveste de dragoste, într-un vis împlinit! (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. RESTITUIRI: VIRGINIA BOGDAN* Focșani, Vrancea – ISTORIC DE FAMILIE (jurnal)

Ca de fiecare dată, cerebrală, erudită, cu un respect deosebit față de înaintași, cu un veritabil cult pentru tatăl – erou, VIRGINIA BOGDAN ne surprinde plăcut, întocmind un scurt ISTORIC DE FAMILIE, o plachetă-recunoștință pentru persoanele dragi din familie, care au contribuit în mod direct sau indirect la formarea și desăvârșirea personalității sale.

Lucrarea este o scriere-document, mărturie stând înscrisurile vremii, alături și de o generoasă galerie foto. Tonul cărții este melancolic-evocațional, amintirea celor ce nu mai sunt devine rezerva de putere necesară pentru a merge către înainte. O carte palimpsest, despre istoria unei familii notabile ale mioriticei Țării Vrancei, care a dăruit lumii și vieții pe poeta, exegeta, publicista și traducătoarea de mare excepție VIRGINIA BOGDAN.

Se cuvine să strigăm și noi, cu mâna pe suflet… OMAGIU familiei BOGDAN, iar autoarei să-i acordăm ca premiu INIMA, pentru uman, pentru frumos, pentru modul în care știe, poate, și trebuie să fie!… (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: VIRGINIA BOGDAN* Focșani, Vrancea – TURNUL DIN FILDEȘ/ THE IVORY TOWER (poezie, traducere în limba engleză Elena Angelica Androni)

 

Unele dintre poeme conţin obsedante enumerări ale elementelor naturii, ale stărilor, revelând profunzimea, plină de înţelepciune şi mister, a eului liric. Un splendid astfel de psalm merită reproducere integrală, spre exemplificare: Liberă/ mîna mea/ să mîngîie miresmele gîndului tău/ pe care-l aud/ la vremea cînd se-nalţă/ păsările-n văzduh./ mulţumescu-ţi Doamne,/ de pîine./ Şi pentru dragostea pe care pot/ să ţi-o dărui. Necontenit./ Dar cum/ te voi mai recunoaşte/ cînd ochii mei/ vor fi ţărîna verzilor ierburi?/ Aprinde/ luminile toate, Doamne./ Şi să nu mă uit înapoi.

TURNUL DIN FILDEŞ (precum în poveştile Jataka) – este simbolul puterii, în niciun caz forţa fizică brută, ci forţa cugetului, puterea spirituală, invincibila sursă a vieţii. Per ansamblu, cartea reprezintă încă o reuşită a unui om ales, cu un suflet ales, dispus să servească poezia până la sacrificiul de sine. Virginia Bogdan rămâne o poetă de forţă, una dintre cele mai frumoase voci lirice vrâncene, din păcate, insuficient promovată şi recunoscută la adevărata sa valoare. O sursă inepuizabilă de energie spirituală, ţinută de multe ori în umbra unor nume,  aşa-zise ”ilustre”, dar care nu au puterea de a sesiza lumina care se ridică din spatele lor, ”ilustrându-i”. O lectură mai mult decât agreabilă, desprinsă parcă din esenţele cathartice ale scrierilor lui Valery Larbaud. (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. MAGIC: CONSTANȚA CORNILĂ* Focșani, Vrancea – POEZII PENTRU COPII (poezie)

 

Dorul de copilărie, de vârsta inocenței – când cerul și pământul erau totuna, când visul se prelungea în realitate, când ura, invidia, răutatea, nu existau fizic – devine rațiunea în virtutea căreia adultul privește înapoi cu nostalgie. În această reverberantă lume, dragostea mamei, a tatălui, lumina bunicilor, sunt generatoare de nemăsurată bucurie pentru sufletul copilului.

CONSTANȚA CORNILĂ se apleacă voit asupra acestei lumi speciale, dedicând scumpei sale nepoțele nu un vers, nu o poezie, ci o întreagă carte de POEZII PENTRU COPII. Și o face din preaplinul inimii, cu dragoste și blândețe, cu o frumusețe interioară care mângâie, alină, alintă și leagănă copilul, pe brațele generoase ale visului. Personaje tipice – cățelul și porumbelul, puiul și găina, dar și prietenia, iubirea, sunt tot atâtea ingrediente vii ale magiei create.

O lectură plăcută, pentru toți cei care au în suflet scânteia nestinsă a unui crâmpei de copilărie. Felicitări autoarei, pentru bucuria pe care o aduce, pentru grija și atenția cu care înșiră povești despre lumea dorită, din fericire nu trecută în uitare, ci retrăită prin copii și nepoți! (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. RESTITUIRI: CORNELIU GR. STATE* Focșani, Vrancea – JĂRIȘTENII ȘI NEAMUL STATE (jurnal)

O radiografie a familiei prezintă  câteva destine luminate, personaje importante ce au influențat evoluția neamului STATE. Povestea descendenților este interesant dezvăluită, fiecare personaj fiind o piesă din puzzle-ul nescris, până acum, al familiei. Conform arborelui genealogic lăsat de Grigore Gh. State în 1939 (tatăl autorului), a datelor de arhivă și lucrării academicianului C. C. Giurăscu – istoricul podgoriei Odobeștilor, cea mai puternică figură din sânul familiei a fost Coman State – vornic la 1854. El este cel care înstărește neamul și lasă prosperitate urmașilor.

Descrierea generațiilor bunicului și cele anterioare sunt preluate din manuscris, iar cele ale tatălui și verilor sunt din propriile amintiri, peste care se suprapun trăirile celor de azi care i-au fost alături pentru a le consemna. Părinții, Elena și Grigore State, sunt parte din sufletul autorului, evocarea lor făcându-se cu duioșia și căldura copilului pentru care amintirea părinților devine o icoană vie peste timp. Acestor descrieri li se adaugă frații Silvia și Emil, fiica sa Anca și scumpa nepoțică Mara…

Cartea rămâne un document ale neamului STATE și al comunei Jariștea cu istoria sa și, așa cum spune autorul: ”Această carte reprezintă nu numai un gest de recunoștință, ci și o necesitate, un mod de a ne regăsi și a ne păstra identitatea neamului, pe care o transmitem urmașilor.” (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: IOAN COJOCARIU* Italia – ORHIDEEA ALBASTRĂ (poezie)

Născut în Brașov, anul 1953, apoi după câțiva ani face școala generală în Câmpulung Moldovenesc unde și copilărește… Așa începe viața poetului Ioan Cojocariu, un poet descoperit târziu. Înainte de a vorbi despre scrierile lui Ioan Cojocariu, simt nevoia de a trece în revistă și o parte din viața sa, ca să vedem cum a evoluat pe făgașul literaturii. Absolvent al școlii profesio-nale de lăcătuși mecanici Arad M.I.U, absolvent al școlii de maiștri de tapițerie U.C.C.O.M. Craiova, absolvent al institutului de mecanici de locomotivă Timișoara… Apoi, după revoluția din 89, lucrează în mediul privat, până în 1998. În 2002, pleacă în Germania, apoi Spania, unde se mută definitiv, datorită unei boli necruțătoare care-l macină. În tot acest timp, Ioan Cojocariu își găsește starea interioară necesară și simte nevoia de a scrie, descoperind frumusețea poeziei la vârsta deplinei maturități.

Odată cu întâlnirea noastră pe rețeaua de socializare Facebook și văzând pasiunea pentru literatură a autorului, reușesc să îl cooptez în antologia ”Renaștere”, unde publică zece poezii în primăvara anului 2016. Și iată-ne astăzi, în sfârșit, în anul 2017, la fix un an de la debutul literar, pe poetul Ioan Cojocariu care vine în fața cititorilor și îi surprinde într-un mod plăcut cu primul volum de versuri, frumos intitulat Orhideea albastră.

Cartea Orhideea albastră este structurată în trei părți, inegale ca întindere, ce desemnează totodată și principalele teme abordate de autor: CONFESIUNEA UNUI CUPIDON, SLOVE ÎMPĂMÂNTENITE și NOI ȚĂRMURI – respectiv dragostea, patria și viața (caracter moralizator, cu bune și rele). Intrând mai adânc în conținutul cărții, poeziilor, viziunii și sensibilității artistice… vom putea vedea un poet cu un vers simplu, accesibil, dar cu un mesaj care de multe ori poate să ne facă să vibrăm (ALEXANDRU IOAN ENACHE)

*

*     *

  1. LIRIK: ANA BUCĂTARU* Orșova, jud. Mehedinți – BUCATĂ RUPTĂ DIN MUZĂ (vol. 1 și vol. 2 – poezie)

Într-o lume dominată de ipocrizie, în numele adevărului, binecuvântată de lumina cuvintelor, poeta  Ana Bucătaru ni se spovedeşte şi se împărtăşeşte  în scris. Face asta într-un mod autentic, dăruindu-ne nouă, cititorilor, un  minunat jurnal poetic.

Zidită de vie în templul singurătăţii, sacrificată pe altarul iubirii,  Ana îşi acceptă destinul şi scrie. Uneori mă întreb, când mai doarme?! O foame nebună de cuvinte  o stăpâneşte şi dezlănţuită, fiecare suspin devine poezie.

Captivă unei iubiri zbuciumate,  poeta iubeşte infinit şi sacru, încalcă reguli, îndură canonul umilinţei şi îşi găseşte alinarea doar în poezie. Căderile o întăresc, iar suferinţa o înalţă!

Ana şi-a construit universal ei liric, viaţa începe şi se termină cu cel care îi este muză, oxigen, cer, pământ, medicament, apă, sete, hrană, cântec şi descântec.

Aleargă îndrăgostită prin iarbă destinului şi  resemnată aşteaptă  anotimpul înfloririi.

Nu prinde fluturi, ci vise!

            Poezia Anei are frumuseţea unui câmp înflorit de lavandă, lumina blândă a răsăritului, culoarea cerului înveşmântat în albastru pur şi nemărginit, zborul delicat al unui fluture, ţipătul pescăruşului rătăcit, zbuciumul mării în furtună, fragilitatea şi speranţa ghiocelului…

Aş putea continua, dar închei, lăsându-ţi ţie, cititorule, bucuria de a descoperi farmecul poeziilor Anei Bucătaru (ANGELINA NĂDEJDE)

*

*     *

  1. EXEGESIS: VASILE BELE (coordonator)* Baia Mare-Maramureș – RECENZII, APARIȚII, SEMNALĂRI EDITORIALE (exegeze literare)

Și-acum, permiteți-mi, mai în glumă, mai în serios, a face un exercițiu cu dumneavoastră, rugându-vă, să-mi răspundeți la o singură întrebare: când râde omul? Nu doresc răspunsuri complexe, mai mult sau mai puțin subiective, sau științifice, sau sofisticate! Am pus întrebarea, pentru că nu am prea văzut oameni zâmbind, nu prea am văzut oameni bucuroși ori fericiți – iertare pentru această sinceritate. Deci, când râde românul? Când e fericit! Când e sănătos! Când e bucuros! Când nu-i lipsește nimic! Când nu-i supărat! Atunci când are tot ce-i trebuie! Când aude lucruri frumoase! Când este înconjurat de oameni buni! Când toți cei dragi sunt bine și sănătoși! Când …! Când …! Când …! Și răspunsurile pot continua în aceeași linie simplă, dar complicată, de-altfel… (VASILE  BELE)

*

*     *

  1. JURNAL: VIRGIL STAN *Mangalia – FESTIVALUL FLORILOR (jurnal de călătorie în Belgia)

Cunoştinţele mele despre Belgia şi ce frumuseţi poate ascunde ca ţară erau zero. De aceea a trebuit să apelez la informaţiile culese de pe internet, ca cele relatate în paginile cărţii să fie cât mai temeinic documentate, iar gândurile transmise cititorului cât mai corecte. Textele culese de pe internet sunt subliniate printr-un scris italic, ca mai târziu să nu fiu considerat un plagiator. Tot aşa am apelat şi la obţinerea unor imagini, dacă acestea erau executate mai calitativ decât cele luate de mine la faţa locului, cu instrumentele avute la îndemână, mai mereu neperformante.

Această carte mai poate constitui şi un îndemn pentru a vizita Belgia, mai ales partea flamandă, unde sunt oraşe vechi, ce deţin clădiri medievale, încărcate de istoria a sutelor de ani de existenţă. Belgia este relativ o ţară mică, comparativ cu România, însă deţinătoarea unor obiective turistice deosebit de valoroase şi frumoase. După această călătorie, pot spune cu mândrie conform dictonului latin, Veni vidi vici! (VIRGIL STAN)

*

*     *

  1. LIRIK: FELICIA STAMATIN*Marginea, Suceava – PICĂTURI DE MIERE (poezie)

E-atâta liniște și pace în versurile Feliciei Stamatin! Este atâta culoare și senin, încât dragostea își încheagă nestingherit cântul, ce capătă conturul copacului pe ramurile căruia mugurii plesnesc grăbiți să vestească primăvara, frunzele înverzesc frenetic, ca să completeze clorofilia vieții. Iubirea este o ploaie caldă de vară, căzută în cascadă, răcorind inimile și aprinzând vraja visului de noapte, născut sub lumina lunii. Un vers clar, limpede, ce susură ca apa unui izvor, clasic, rimat și ritmat, cu o muzicalitate aparte ce va încânta cititorul cu acorduri de harpă. Scena lumii este vastă, spectacolul poeziei derulându-se fără a fi intempestiv, oficiat mimetic, precum o slujbă în ancestralul templu al muzei. Dumnezeu însuși ascultă cu mirare poeticele rugi înălțate către cer, nu atât spre binele propriu, cât spre bunăstarea și fericirea lumii, așa cum îi șade bine sufletului cu adevărat credincios. Parte a unui altfel de fel de a fi (m-au inspirat sintagmele poetei), versurile FELICIEI STAMATIN, prin tonalitățile sale verzi, înflorate, pline de culoare și aromă, atrag gândurile ca pe niște albine, menite să producă PICĂTURI(le) DE MIERE ale poeziei – o hrană a sufletului care să crească, să întrețină și să cultive frumosul. O poezie lină, calină, cu o savoare și o dulceață aparte, ce merită a fi citită de la ivirea zorilor, până către momentele amurgirii, însă fără să se uite o clipă ca ferestrele sufletului să fie lăsate larg deschise. (Gheorghe A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: ANA MARIA BUCUR* Mangalia – SURÂSUL FEMEILOR (poezie)

Feminitatea este zugrăvită în poezia Anei Maria Bucur în Acuarele, cu o Posibilitate matematică certă, Tocmai atunci când La depărtare de un gând, știi că lumea e de Plastilină. Ca și cumOrologiul fantastic ar bate în secundele – Posesiuni deșarte, iar în a vieții Prezență ar apărea Stârcul alb, etern înamorat. Definiții d’ale savanților date unui Experiment impus ar transforma Iubirea (Fotonul-corpuscul și undă), din Obsesie în Comori(le) (ne)risipite ale unui Dao. Venită dintr-o Prezicere cuantică, adesea îmbrăcată în Armura de război, Femeia, Manifestând măreția, rămâne o tăcută Poezie sufită. Deși Nicio floare nu are petale din bani, Vagul semn de carte al sufletului este o Ofrandă adusă vieții, care are… Oricum, gustul tău. Veritabil Combustibil nuclear, LUNA dintr-O noapte da, o noapte ba, FEMINITATEA este – prin poezia Ancăi Bucur – Doar IUBIRE, METAFIZICĂ ȘI RECUNOȘTINȚĂ.

Un premiu special merită inimosul redactor de carte Liliana Corina Glogojeanu-Boia, pentru atenția acordată fiecărui detaliu, pentru amprentele clare ale sufletului său așternute în grija față de frumosul exprimat prin poezia Ancăi și, nu în ultimul rând, artiștilor care au alcătuit o reprezentare grafică a feminității și sensibilității – Luiza Cala și Sanda Pădureanu. O carte pe măsura voinței și conștiinței autoarei, un întreg frumos, esențial, feminin și delicat, o poezie cerebrală și profundă, care va ajunge cu siguranță la sufletul cititorului. O poezie care o recomandă pe Ana Maria Bucur ca pe o poetă valoroasă, ce înnobilează spectrul liricii contemporane cu… SURÂSUL FEMEILOR, despre care vom striga, precum odinioară Rumi, prințul poeților persani: Ştii ce eşti? Eşti un manuscris al unei scrisori divine, Eşti oglinda care reflectă o faţă zeiască. Acest univers nu este în afara ta. Priveşte în tine; tot ceea ce vrei să fii Eşti… (GHEORGHE A. STROIA)

 

*

*     *

  1. EPOSS: MARIA GIURGIU* Italia – COPILĂRIE ÎNTRE REAL ȘI FANTASTIC (povestiri)

 

În Copilărie între real și fantastic, În casa bunicilor dormitează o vrajă cititorul va face cunoștință cu lumea inocentă a copiilor, plini de curaj, încrezători în existența magiei și a lumilor fantastice, în căutarea cărora sunt mereu gata să pornească pe cont propriu. În alte povestiri  se abordează subiecte precum prietenia (Icoana prieteniei noastre),  tradițiile, dar se și redescoperă sentimente umane – emoție, teamă, deziluzie, neîncredere, bucurie, iubire – filtrate prin prisma trăirilor autoarei.

Toate povestirile, scrise cu pasiune și încondeiate cu firul de argint al simțirii, pot aduce un plus de valoare în viața fiecăruia, experiențele de viață împărtășite constituind doza de miraculos și inedit a vieții. Motivația fundamentală a cărții este sintetizată de autoarea însăși, astfel: Am bănuit mereu că există o cale ascunsă pe unde se poate ajunge în lumi misterioase a căror existență doar o bănuim.  Am căutat-o toată viața și am descoperit că se ascunde în camera unde doarme sufletul copilăriei. Păstrați cheile și veți putea oricând să vă teleportați în lumea misterelor. Credința în reușită și-n voi este cheia intrării.

O lectură plăcută și motivantă, o îmbinare armonioasă între real și fantastic, peste care se suprapune magia copilăriei – la vârsta aducerilor aminte – poate cea mai frumoasă perioadă din viața fiecăruia dintre noi. (GHEORGHE A. STROIA)

*

*     *

  1. LIRIK: MARIA ILEANA TĂNASE* Roma, Italia – VIAȚA, CA UN MARATON (poezie)

 

Viața este un veritabil maraton: unii au puterea să termine cursa în timp record, alții rămân mereu în urmă – dar nu se dau bătuți, alții nici măcar nu se înscriu în cursă, iar alții o abandonează voit, mult prea devreme.

Indiferent, însă, de alegerile noastre, important e să trecem linia de sosire, ca să putem primi botezul Cerului și – așa după cum spune Maria Ileana Tănase – să ne premieze VEȘNICIA.

VIAȚA, CA UN MARATON este o lecție de viață, ce trebuie învățată și însușită cu voință și caracter, fără să uităm o clipă că toată această cursă contra cronometru este UNICĂ și nu poate fi reluată de NIMENI și NICIODATĂ!… (GHEORGHE A. STROIA)

 

 

COLECȚIA REVUISTICA (reviste, publicistică):

Revistele EMINESCIANA și PRO ART au fost fondate la București de pictorul MIHAI CĂTRUNĂ, cu scopul de a promova creația eminesciană, dar și de a găzdui în paginile sale nume de marcă ale culturii, literaturii și artei contemporane. Prin devotamentul de care dă dovadă, Mihai Cătrună reușește să strângă în jurul acestei reviste colaboratori valoroși din țară și din diaspora, să promoveze și să încurajeze atât autori consacrați dar și tinere condeie. O revistă de înaltă ținută cultural-artistică, o dovadă în plus că respectul și dragostea românilor față de ARTĂ și față de EMINESCU sunt cu adevărat ETERNE! (GHEORGHE A. STROIA).

*

*     *

REVISTA EMINESCIANA – NR. 3. În acest număr articole și materiale grafice de:  Marian Nencescu, Ecaterina Mihai, Stoian Andrei Ștefan, Giorgiana Ciuclaru, George Cătrună, Marinela Tănase, Liliana Pintea, Silvia Talpos, Mariana Adăscaliței, Gabriela Drăghici, Gabriel Vulpoiu, Marian Sava, Aneta Badea, Ficu Mihăiță Bînă, Elena Irina Spilcă, Călinescu Maria, Alina Toader și Costi Tudoran, Gabriel Ionescu, Tatiana Drozdova, Sanda Nicucie, Luminița Valciuc, Lăcrămioara Teodorescu,Alina Maria Stănescu,Manuela Cerasela Jerlăianu, Geta Grigorescu, Andreea Parachiv, Maria Bem, Ion Vanghele, Liliana Trif și Ioan Grigoraș, Camelia Ardelean, Elena Cesar Von Sachse, Alexandra Mihalache, Camelia Radulian, Nicolae Iosub, Maria Turcu, Mihai Cătrună.

*

*     *

REVISTA PRO ART – NR. 1: În acest număr articole și materiale grafice de:  Ecaterina Mihai, Maria Coman, Alixandrina Stroe, Mariana Steluța Cocora, Gabriela-Ștefania Cocora, Niculina Poșan, Dumitru Mariana, Elena Dumitrescu, Doina Moraru, Ion Maria, Georgeta Cristache, Aura Ioana și Nicușor Harcenco, Vasile Marin, Ion Hultoană, Zoltan Lorencz, Alexandru Ghinea, Mihai Cătrună.  “Pro Art” este o publicație trimestrială socio-culturală, liberă de orice constrângeri, de natură politică sau ideologică. Revista urmează cursul de cultivare ș i promovare a valorilor românești în țară, în străinătate și în rândul românilor din jurul granițelor și de pretutindeni. Revista are drept scop prezentarea culturii ș i civilizației noastre în continuitatea ș i diversitatea lor – din trecut și până în cea mai recentă actualitate, precum și conectarea lor cu fenomenul cultural european și mondial.

Armonii Culturale – încă un VIS ÎMPLINIT!

 

Facebooktwitterby feather