Lumina bate-n poartă
Ne bate-n poartă Eminescu.
Noi ne întrebăm de găzduim
Această stea, astă lumină
În casa cu sărăcii duium.
Se poate. După cum arată,
Nu e străin de suferință
Și se vede-n felul lui de-a fi
Că a gustat din umilință.
De-aceea, când dechide gura
Sau pune pana pe hârtie,
Ninsoare de lumină scoate
Ce întunericul sfâșie.
El are cuvinte sfinte, de cer,
Că până sus a crescut limba
Și i-a dat temelii de piatră
S-o putem sculpta, dar nu schimba.
Să îl primim, dar cine, oare,
Cu el înnoadă o poveste?
Doar cel ce dă piept cu lumina
Coborâtă de după creste.
Să-l primim, hotărât să-l primim,
Că albul zăpezilor sale
Merge direct la țintă: în noi
Și-n litere universale!…
15 ianuarie 2021
Liești
by