Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Arte » ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA, „UT PICTURA POESIS”/UT POESIS PICTURA

ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA, „UT PICTURA POESIS”/UT POESIS PICTURA

ANIȘOARA-VIOLETA CÎRA – „UT PICTURA POESIS”/ UT POESIS PICTURA

În opinia noastră, sfârșitul anului 2021 a fost marcat, în lumea literară și cultural-artistică a Timișoarei, de apariția albumului Synaisthesis. Emil Grama eseu plastic la poezia lui Eugen Dorcescu, Editura Eurostampa, Timișoara. Un volum inedit, care scoate în evidență înaltul discurs liric al Poetului, pictura energică a lui Emil Grama și, foarte interesant, atât în plan estetic, precum și în plan teoretic, pune în lumină comunicarea dintre două arte, asocierea lor într-un mesaj unic, fără ca vreuna din ele să-și tulbure specificitatea limbajului propriu.
Titlul însuși, Synaisthesis (gr. syn „împreună” și aisthesis „simțire, senzatie”) trimite, în manieră simbolistă, la vocația alăturării senzațiilor, la fertila interacțiune a mesajelor sensibile. Dar nu ne propunem să abordăm, acum, în detaliu, din unghi filosofico-estetic, această alianță semiotică. Ne mulțumim a o semnala. Ne mulțumim, pentru cadrul restrâns al acestui comentariu, la evidențierea unui număr de paralelisme text poetic – imagine plastică (iconică sau indicială), ca într-un permanent joc de oglinzi: ut pictura poesis (Horațiu)/ ut poesis pictura. În perspectivă, absorbantă, țel veșnic, IDEEA DE ARTĂ.
Albumul cuprinde 58 de poeme ale lui Eugen Dorcescu, din care artistul plastic Emil Grama a ales versuri semnificative, pe care le-a plasat în tabourile sale, între componentele eseului său plastic, realizând astfel un discurs heterosemiotic. Întâlnirea dintre cele două arte are ca unic scop deschiderea spre un univers binar, care, de ce nu, poate șoca uneori cititorul.
Un peisaj, un tablou, o grafică vor arăta altfel dacă se schimbă punctul de observație, de interes. Dincolo de perspectiva fizică și de tactica redării, perspectiva care contează este cea subiectivă, iar aceasta se poate îndepărta mult de imaginea exactă a realității. Și în arta literară sunt adevărate aceste remarci privitoare la perspectivă și subiectivitate. Volumul e o bună ilustrare în acest sens. Cartea este un generator de stări și de imagini. Putem vorbi despre adevăr și autenticitate în aceste picturi și poeme laolaltă.
În excelentul și atât de necesarul său Cuvântul-înainte (bilingv, versiunea în limba franceză aparține Marianei Bândea), Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu relatează întreaga istorie a acestui album, drumul parcurs de cei doi artiști în vederea conceperii unei lucrări unice, care se impune prin alcătuirea sa specială: pe pagina din stânga se pot lectura, succesiv, poemele lui Eugen Dorcescu; pe cea din dreapta, pot fi contemplate, în ecou, rând pe rând, tablourile lui Emil Grama. Potrivit Mirelei-Ioana Borchin-Dorcescu, acest dialog se desfășoară în mai multe etape: Întâlnirea în artă, Întâlnirea în semiotică, Întâlnirea în simbol, Întâlnirea în stil, Întâlnirea în estetică, Întâșnirea în metafizică, Întâlnirea în spirit. „Există, la temelia albumului”, ne spune autoarea Cuvântului-înainte, „o amplă structură semantică. De adâncime. Matură. Coerentă. Vibrantă. Degajând o formidabilă forță ilocuționară” (p. 8).
Ne aflăm, așadar, în fața unei apariții editoriale de excepție, în ce privește structura și fondul, și, concomitent, ne aflăm în fața unei frumoase realizări tipografice. Coperta I, de culoarea elementului vital, sângele, sau, mai degrabă, sugerând vibrația incandescentă a „jarului”, impresionează deopotrivă prin suportul cartonului cretat. Imaginea femeii, ai căror neuroni se răsfiră în univers, cu priviri ce străpung sufletul cititorului, reprezentând punctul de interes al graficii, este impregnată pe bucăți rupte de manuscrise, ziare și chiar pereți din lut ars, de asemenea de culoare roșiatică. Poemul corespunzător acestui discurs plastic este Desen în galben 1 (p. 128 – 129). Versul penultim, scris cu bold în poem, „Amurgul frânge-n ziduri crengi de jar”, este transferat în partea de jos a tabloului, părând a-l rezuma și defini. Părând doar, fiindcă semnificația ansamblului rămâne deschisă, pendulând, continuu, între semnul simbolic (cuvânt, vers) și semnul iconic (imagine ce figurează, eventual, reprezentările induse de text).
Coperta a IV-a este alocată cuvintelor de recomandare, ce aparțin eseistului spaniol Andrés Sánchez Robayna (pentru Eugen Dorcescu) și lui Ion Frunzetti (pentru Emil Grama).
Așa se desfășoară întregul parcurs al acestui original album. Cele mai puternice cupluri poem – tablou sunt cele explicite, altfel spus, cele în care un vers emblematic sigilează tabloul. Acest vers, decontextualizat și, apoi, recontextualizat, are un rol tranzitiv (transferă semnul simbolic în chiar miezul semnului iconic) și, totodată, un rost interpretativ (obligă la o hermeneutică sui-generis, vizându-l, precumpănitor, pe cel din urmă, fără a-l neglija, desigur, pe cel dintâi).
Vom aborda, în cele ce urmează, analizându-le, după puterile și priceperea noastră, alte trei asemenea dublete, spre a configura mai limpede mecanismul acestei surprinzătoare opere, fluidă, instabilă, dar intens funcțională: poem – imagine picturală. Ea, opera, se întregește și există deasupra și dedesubtul a ceea ce se vede și a ceea ce se citește. există în idealitatea Artei.
La paginile 42 – 43, avem, în stânga, poemul Trubadurul din vis 6, iar, în dreapta, imaginea corespunzătoare. Iată textul:

Un glas în noapte. Stăruie şi-acum,
Când alte nopţi se-amestecă. Tresare,
Pe lespezi, ca o burniţă de scrum,
Inexistenţa lui asurzitoare.

În colţuri simulacrele adorm,
Pieziş, ca-ntr-o armură părăsită.
Îşi plimbă luna ochiul ei enorm
Pe-un bulevard adânc, de ebonită.

Câte zigzaguri tulburi într-o zi!
Şi noaptea, cum îţi ştie adierea.
Cădem în somn, ca două păsări gri
Tăcerea fără capăt, doar tăcerea…

Stihul cules cu bold se regăsește la mijlocul tabloului, secondat, în dreapta, de o lună sângerie (semn iconic). De reținut cei doi vectori indiciali (deopotrivă iconici), foarte viguroși: o pasăre-săgeată, sângerie sau incandescentă, pe verticala ascendentă, și o pasăre-săgeată gri-pal, cu zbor ușor oblic, pe verticala descendentă. La baza tabloului, două semnături olografe: în stânga: EG (Emil Grama); în dreapta: ED (Eugen Dorcescu).

Ne oprim, apoi, la paginile 80 – 81:

Salcâmii sacri
Mirelei-Ioana

Privesc salcâmii sacri, grei de floare,
Tălăzuind din cer spre caldarâm
– Edenic ceas al florilor-fecioare –,
Și-mi amintesc de Țarigrad, de Râm,
De-oștiri, și de Scripturi, și de odoare,
De crucea spadei, fulgerând în soare,
Ca-n vechile-anluminuri legendare…

Îmi amintesc și magicul tărâm,
Al întâlnirii noastre. Știi tu, oare?
Iubirea-i o pădure de salcâm

De data aceasta, enunțul-liant este situat la baza tabloului. Deasupra sa, o imensă eflorescență roz-albă, cu trunchiuri întrezărite, cu un colț albastru de cer deasupra și, mai ales, cu un chip feminin, real-ireal, decupat între cer și explozia florală. În dreapta, ca un element de continuitate, același rosu aprins, al sângelui și al focului. Aici și semnul iconic, și cel indicial, și chiar cel simbolic sunt atenuate, topindu-se în amploarea sugestiei: fericirea generată de Iubire.
Cel de al treilea poem, precum și ecoul său vizual (p. 104 – 105), dezvoltând aceeași temă (dragostea), este total diferit ca atitudine (în text și în comentariul plastic). Anterior, aveam a face cu o blândă reverie, acum avem a face cu focul pasiunii:

Elegiile de la Carani 12

Între poartă și
scară,
e-o cărare de
ceară.
O cărare de ceară
cerească,
precum
mierea soarelui,
amestecată-n amurg
cu jăratic și scrum.
O cărare
de nisip ceruit,
selenar, pe care urmele
pașilor tăi
și răsar,
și dispar, după cum
îți faci și-ți
refaci
înspre mine
șăgalnicul drum.
Tu,
floare de foc și de raze,
cu petale de
flăcări, cu veșminte
de fum.

Versurile finale sunt reproduse în partea de sus-stânga a tabloului, pecetluind, parcă, și conținutul acestuia. De fapt, semnele iconic și indicial lipsesc, tabloul e o zabatere de flăcări, o rețea de fulgere subțiri, dantelate, fremătătoare, izvorând din globuri de jar. Natura simbolică a versului a contaminat și penelui pictorului. Vers și imagine se unesc sub stăpânirea simbolului. Acest cuplu poem – tablou ni se pare a fi emblematic pentru întregul demers al celor doi artiști.
Impresionată și tulburată de lectura/contemplarea neobișnuitului album Synaisthesis, am îndrăznit a-l contacta telefonic pe Poet, rugându-l să mă ajute a înțelege specificul acestei întreprinderi artistice. Trebuie să admit că nu a fost foarte generos cu explicațiile. Transcriu, totuși, exact ce mi-a spus și ce am notat în finalul acelei foarte scurte convorbiri: „În Synaisthesis, pictura nu ilustrează poezia. La rându-i, poezia nu este temă ori pretext pentru pictură. Cele două arte se întâmpină sau chiar se interpelează, colaborând la realizarea a ceea ce am putea numi estem – unitatea estetică elementară, suportul oricărei emoții artistice. Să ne amintim de Charles Baudelaire și de Corespondențele sale. Acest poet de geniu era convins că doar artiștii știu și pot să pătrundă semnificația analogiilor care ne îngăduie să traversăm universul percepțiilor spre cel al ideilor”.

 

Facebooktwitterby feather

Despre Eugen DORCESCU

EUGEN DORCESCU BIOBIBLIOGRAFIE Poet, prozator, eseist, traducător din limbile franceză și spaniolă. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Doctor în filologie. Născut la 18 martie 1942. Cetățean de onoare al Timișoarei. Căsătorit cu Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu, prozatoare, eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara, 2012; Marele Premiu „Sfântul Gheorghe”, la Festivalul internațional de poezie „Drumuri de spice”, Uzdin, Serbia, 2017 etc. Opera (sinteză) – Omul de cenuşă, antologie de autor, ce include cele opt cărți de poezie, apărute între 1972 și 2001, Editura Augusta, Timișoara, 2002; – Biblicele. Include : Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri, Rugăciunea Regelui Manase în versuri, Editura Marineasa, Timișoara, 2003; – Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, ediție critică, ne-varietur, 468 p., realizată de Mirela-Ioana Borchin: Selecție din cele cincisprezece volume anterioare, Biobibliografie și Eseul hermeneutic : Eugen Dorcescu sau vocația vectorială a Nirvanei (150 p.), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015; – Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Sub cerul Genezei, Editura Mirton, Timișoara, 2017; – Agonia caniculei, Editura Mirton, Timișoara, 2019; - Elegías Rumanas, Obra reunida, Selección del autor, Editorial ARSCESIS, La Muela (Zaragoza), Spania, 2020. Traducción y edición crítica: Coriolano González Montañez; Biobibliografía y selección de opiniones críticas: Mirela-Ioana Borchin-Dorcescu. (286 pagini); - Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991 – 1998), Ediție îngrijită, Selecție de texte, Prefață și Note de Mirela-Ioana Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2020. (537 pagini).