Cu soarele deasupra zilei, păşeai uşor printre culori,
Abia-ncepuse primăvara, dar eu eram demult sedus!
Sălăşluia prin mine focul… cum n-am simţit şi alteori,
Două cuvinte-mi trebuiau, două cuvinte să-ţi fi spus!
Simţeam căldura de zefir, călcai pe frăgezimea ierbii,
Mi se părea că mă priveşti, nu ai făcut-o şi te-ai dus!
Şi am dorit să fug de lume, să-mi fie-aproape…cerbii,
Două cuvinte-ţi trebuiau, două cuvinte să-mi fi spus!
Era atât de crudă frunza şi pomii toţi… în albe straie,
Natura-nveşmântată-n triluri era sublimă, de nespus!
Eu nu vedeam toate acestea, când tu erai o vâlvătaie,
Ne trebuiau două cuvinte , măcar atât…să ne fi spus!
Pe-afară cântă primăvara, iar soarele-i deasupra zilei,
Toţi pomii sunt împodobiţi, toţi merii…sunt în floare.
Îmi pierd privirea-n trandafiri…şi-n farmecul zambilei,
Dac-am avea, acum, cuvinte, ni le vom spune… oare?


