Moto: ” Să credem mai mult cuvintelor care ne arată căile vieții veșnice, decât să ne îndeletnicim în lucruri care ne aduc pierzare.”

( Sf. Haralambie)

Am revenit la Așezământ la sârșitul primei săptămâni din luna următoare, mai exact vineri, 8 februarie 2019, după ora prânzului, când Sebastian  ne-a luat cu mașina de la Vernești, pe mine și pe Teo. Nepoata mea era nerăbdătoare să cunoască locul unde oamenii trăiesc laolaltă, departe de familiile lor, din anumite motive. Drumul până la destinație a fost plăcut, mai ales că în mașina ce deservește Așezământul se ascultă muzică psaltică care pentru unii constituie un balsam spiritual.

Până la prima mea vizită în aceste locuri, recunosc că nu auzisem de Sf. Haralambie, dar în momentul în care am aflat că este patronul spiritual al  Așezământului din Ulmeni, m-am documentat și am fost profund impresionată de viața lui. Este cel mai bătrân mucenic prăznuit de creștini. A trăit 113 ani, între anii 89-202 d.Hr., în ultimul an fiind torturat din porunca împăratului Septimiu Sever ( 193-211)

Ca preot în Magnezia din provincia romană din Asia Mică ( Turcia de azi), mai apoi ca episcop, Sf Haralambie a propovăduit și apărat credința în Hristos până la jertfa supremă. I-au scrijelit trupul cu unghii de fier, l-au jupuit de piele, l-au bătut cu pietre peste gură, i-au ars barba albă lungă cu care fusese tras pe drumul dintre Magnezia și Antiohia, ca să fie adus în fața împăratului și să se închine zeilor păgâni. După fiecare tortură trupul lui se refăcea ca prin minune, de mulți dintre cei prezenți îmbrățișau legea lui Hristos, așa cum însăși fiica împăratului, Galinia, a făcut-o.

” Mult mă folosesc muncile, căci cu cât trupul meu se zdrobește cu bătăile, cu atâta se bucură în mine duhul meu.”-spunea sfântul în timpul schinjuirilor, fără să renunțe la Hristos. Și argumentul lui era firesc: ” Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica  viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute  care sunt aproape.”

Trupul martirului a fost îngropat cu onoare de Galinia iar mai târziu fragmente din moaștele sale au fost încredințate multor mânăstiri din Grecia, România ( București, Galați, Iași)

Toate lucrurile aflate despre Sf. Haralambie, a cărui icoană mare tronează în mijlocul cantinei așezământului, unde preoteasa Mihaela a amenajat un mic altar pe care veșnic arde candela, m-au motivat să revin cu ocazia hramului din 10 februarie 2019. Am cunoscut-o și pe Mariana-bucătăreasa care, între timp, s-a refăcut și s-a întors la muncă; o femeie mărunțică, cu ochi vioi, văduvă și ea. Ne-am împrietenit imediat.

Vineri, după cină, eu și Teo ne-am dus în camera lui nea Nicolae unde nepoata le-a citit celor trei bătrâni Povestea banului muncit. Petre, cel de 65 de ani, s-a gândit să-i pună două întrebări capcană: 1. Ce e mai greu, 1 kg de fier sau unul de fulgi? Bineînțeles că nepoata s-a gândit la fier, chiar dacă, la clasa a doua, învățase despre masă. 2. Care merge mai repede: mașina cu 5km/h sau  căruța cu 5km/h? Vezi că n-a zis sau căruța cu aceeași viteză, și copila s-a gândit la mașină, luată și prin surprindere. Dar Petre a fost bun și la Citire, se vede treaba, că i-a spus o poezie pe care o știu și eu de la mama mea: Nelu a spart o cană, plici! / Neatent, ce poți să-i zici?/ Se gândește, se gândește,/ Cana… nu se mai lipește./ Vine mama. Ce-i cu tine? Ce stai supărat, copile?/ Lacrimi mici apar sub geană./ N-am nimic, am spart o cană!/ Rău, dar nu pot să te cert./ Ai spus drept și eu te iert.

Se vede că locatarii acestui așezământ, pe lângă hrană materială, au nevoie și de cea spirituală, ca noi toți, de altfel. Lucrul acesta se întâmplă în mica bisericuță/capelă din curte și cu ocazia hramului, care a  început anul acesta cu slujba de vecernie de sâmbătă seara, oficiată de părintele Milea cu preotul paroh de la Năeni și un altul Alexandru.

L-am întâmpinat pe părintele Mihail Milea la venire și el ne-a binecuvântat, pe mine și pe Teo. Era a doua oară când ne întâlneam în decurs de o lună, prima oară fusese la Biblioteca Județeană la lansarea cărții maicii Lucia de la Câmpeni. Își face timp și pentru astfel de evenimente. Omul acesta are o blândețe și o smerenie nedisimulată, exact cum cere un personaj din cartea lui Ciomâzgă ” Se întorc moții acasă”. Este inițiatorul atâtor proiecte umanitare; amintesc aici doar de cele patru așezăminte de bătrâni: trei de femei și unul de bărbați.

Bisericuța s-a umplut de invitați la slujba de vecernie și de la strană au răsunat frumoasele cântări ale grupului venit de la Catedrala Sf. Sava, biserica unde slujește părintele. Câteva persoane erau îmbrăcate  în costum popular, semn de prețuire pentru eveniment.

La masa care a urmat după slujbă am descoperit un grup de femei de la așezământul din Câmpeni, printre care și bucătăreasa. E medic stomatolog, mi-a dat niște detalii Mihaela. A ieșit la pensie și s-a oferit voluntar. Se vedea ea după chip și vorbă că e titrată.

La evenimente de genul acesta, și nu numai, multe persoane se oferă voluntar: o familie care stă aproape de așezământ și pe care am cunoscut-o la prima vizită a adus o oală mare cu ciorba de perișoare, mama preotului Florin Coman a adus delicioasele prăjituri, alte două femei, Elena-mai tânără-și Vetuța-73 de ani, au venit să ajute la pregătirea bucatelor-mâncăruri tradiționale; nelipsitele sarmale erau deja în tuciul de pe pirostrii de vineri seara, date în undă.

Ajutorul oricui este binevenit aici, dar și cei care sunt în trecere nu pleacă neospătați, căci părintele Milea  spune că se găsește o farfurie cu mâncare pentru oricine. Și tot el spune de fiecare dată: Mare este Dumnezeu!

Dacă se întâmplă ca numărul celor prezenți la hram să fie mai mare decât capacitatea oferită de sala de mese din cantină, se folosește și spatiul închis cu folie lângă magazia de alimente, amenajat cu mese și canapele.

După plecarea invitaților, cum se întâmplă și-ntr-o familie, ne-am mobilizat pentru curățenie și spălarea vaselor. Spuneam și rândul trecut că Laurențiu este de nădejde la capitolul acesta și ne-a fost de mare folos.

A venit și momentul retragerii spre odihna din timpul nopții a celor care au rămas și pentru a doua zi. De data aceasta, Sebastian ne-a pus la dispoziție camerele de la mansarda cantinei. Eu chiar m-am simțit bine. Mi-am imaginat că sunt într-o chilie  la mănăstire, liniște, fără prea multe ispite vizuale. Dar am apelat la tehnologia modernă și-am citit acatistul Sf. Haralambie pe telefonul căruia nu-i mai uitasem încărcătorul acasă.

E posibil ca ceea ce scriu eu aici să nu placă oricui, dar mă gândesc că sunt mai mulți cei care apreciază munca celor despre care povestesc în ziar și merită efortul pe care-l depun.

Duminică dimineață slujba  a fost oficiată de pr. Florin Coman de la Vernești, cu Pilda cananeencei la liturghie, pilda în care femeia, în stăruința ei, chiar dacă era de alt neam decât cel pentru care venise Iisus să-l mântuiască, a reușit să obțină vindecarea fiicei sale.

” O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. ”

La strană am avut o surpriză plăcută: cântărețul cu vocea atât de frumoasă nu era altul decât Adrian Moisoiu, pe care l-am cunoscut în toamna anului 2017, în satul Nenciu. Atunci m-a uimit cu câtă volubilitate discuta cu John Berwick în engleză și germană sub privirile admirative ale celor cinci copii ai săi mai mari, din șapte câți avea. Doi erau prea mici să iasă la poartă.

Acum Adrian venise cu toată familia la Ulmeni: soția Cristina și cei opt copii, între timp a  mai apărut mezina Ilinca, născută de Sf. Ilie. El și cu cei cinci copii mai mari au cântat la strană cât a durat slujba. Doar să fii prea insensibil să nu te emoționeze priveliștea oferită de copilașii care–și urmăreau tatăl cu privirea  să vadă semnul acestuia când urma rândul lor. Și mezina se odihnea într-un coșuleț pe covorul din fața altarului, sub privirile ocrotitoare ale mamei.

La finalul programului liturgic  a urmat masa binecuvântată a hramului Sf. Haralambie când toți cei prezenți: bătrâni ai așezământului, voluntari și pelerini, s-au ospătat cu bucatele alese pregătite cu dragoste și cu râvnă pentru această ocazie. Așa am aflat că Adrian Moisoiu s-a mutat definitiv cu familia în satul Nenciu, com Vernești, într-o zonă pitorească, și că lucrează în calitate de cântăreț la biserica cu hramul Sf. Ștefan de lângă Complexul comercial XXL.

Dumnezeu să ne ajute, lui și nouă, să trecem cu bine peste problemele acestei vieți!

by

Referinţă Bibliografică

Așezământul din Ulmeni (III)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 februarie 2022