6 noiembrie 2025…! Ziua în care m-am renăscut. Începând cu fiecare zi de viață de atunci până azi și până când voi ieși din timp, toate celelalte zile ale mele sunt și vor fi un 6 noiembrie 2025. Iar cum fiecare tranziție crucială a destinului oricăruia dintre noi oamenii are stâlpii ei de fundamentare, nu anii, nu zilele, chiar și numai o secundă poate înstela viața prin propria luptă, dar în primul și în primul rând prin unul sau câțiva oameni pentru oameni, numele Gela Cojocaru, asistentă la Serviciul de Ambulanță Bacău reprezintă, în ce mă privește, simbolul personificării providenței și oglinda umană a ființei celei mai bune și frumoase la inimă, ce mi-a acordat primul ajutor, salvându-mi viața puțin după miezul nopții acelei zile de 6 noiembrie. Atunci, pentru câteva clipe m-am rupt din toate nodurile vitale fragile, agățându-mă, cu ajutorul unor intervenții medicale contratimp și profesioniste de șansele supraviețuirii. Un număr de medici, asistente, infirmiere, brancardieri dar și șoferul de pe salvare, Ionuț Dobrovăț, au fost atunci pentru mine niște punți de traversare prin cumplitul trăsnet al unui accident vascular, întru renașterea și reluarea de la capăt de către mine a tot ce putea să se destrame în negura dintre tărâmurile vieții și morții…!
6 noiembrie 2025, ziua în care a reînflorit pe fața mea un zâmbet restaurat, după ce la miezul nopții aceleiași zile el mi se încleștase în umbra colțului drept al gurii, în formă de strigăt stins în vaiete. Atunci, în oglinda privirii mele, ca pe niște terase cu flori se așternea frumusețea umană și profesională a asistentei Gela Cojocaru, ajutorul ei impecabil profesional și căldura sa umană lăsându-și urmele pe fața mea ce-avea să se îndrepte și elibereze de suferință mai târziu, după ce torturile bolii își vor fi desăvârșit lucrul întreg al cinismului și cruzimii înspăimântătoare. Trauma aceasta va lucra totodată la imaginea mea fizică și morală, la revigorarea corporală prezentă cu dovezi că adevărul timpului cel mai de valoare este nemăsurat de prețuit când conștiința îți cere să săruți mâinile făuritoare de frumos și de bine.
Sărutmâna dragă doamnă asistentă Gela Cojocaru, reverență bunule, vrednice domn Ionuț Dobrovăț, șofer pe ambulanța în serviciul salvării mele de la prăbușirea în infinitul negru al unei nopți eterne, ori de la întâmplarea de a rămâne de pe urma accidentului vascular din scurta noapte a zilei de 6 noiembrie 2025 cu sechele inimaginabil de atroce…!
Ce este de valoare azi, când se făuresc galeriile de artă rece, robotică, fără aport sufletesc, ce-și pierde strălucirea în confuzii pretinse artă, făurită din materiale fără spirit și fără carate?! Numai aurul aur rămâne și dacă îl duce un puhoi pe coclauri, laolaltă cu tot nămolul aluvial, dar materialele artificiale, de admirație artificială se vor bucura…! Tot astfel și omenia omului om pentru oameni.
Coborâtă, parcă, din melancolia clasicilor ce-au înmarmorat în povestiri afective, poeme și statui portretele eroilor blânzi, cu har de apostoli, oameni frumoși, oameni curați sufletește, oameni cumsecade, asistenta Gela Cojocaru se încorporează în sumarul sufletului meu ca amintiri ale clipelor fremătânde, trăite total şi emoţional, tangente cu eseuri pe care le-am scris, le voi scrie încă, le voi depăna cu smerenia nostalgiei de dragi ce-mi vor fi mâine și oricând, cât va fi să se desfășoare cărăruia acestui oricând al meu, ce nici nu mai înțeleg dacă urcă greu și tot mai încet pe un versant ori lunecă ușor și tot mai repede spre neunde.
Dar dacă scriu cu drag și nesfârșit de recunoscător și numai și numai de bine despre omul cumsecade, frumos la inimă, asistenta Gela Cojocaru, ca și despre șoferul de pe salvare Ionuț Dobrovăț, cu care ea cutreieră în contra timpului drumurile între locul sumbru al patimii bolnavilor și compartimentele de Urgență ale spitalelor, să urc sau să cobor nu e nici inutil, nici ipotetic, nici decadent…, e plăcut și meritat…! Mulțumesc din toată ființa mea, doamnă asistentă Gela Cojocaru, mulțumesc domnule șofer…!
P.s.: un cuvânt prea frumos pe care, plin de recunoștință, îl adaug ca pe o înforire a unei ferestre cu o floare de mușcată și o lavă de soare, textului prezent. Este cuvântul din cuvânt al P. c. preot paroh, Parohia Sf. Înviere din Buhuși, Romeo Sbârcea, slujitor blând și cu har al obștii pe care o păstorește:
„Doamna asistent medical Gela Cojocaru este, prin faptele sale, una dintre acele ființe ce dovedesc că medicina nu este doar știință, ci slujire. În momentele-limită, când timpul se contractă într-o clipă decisivă, ea și toți cei asemenea ei devin punte între viață și neființă, între disperare și speranță. Pentru astfel de oameni, recunoștința nu este un gest formal, ci o datorie morală.
Totodată, respect și prețuire se cuvin și domnului Ionuț Dobrovăț, șofer de ambulanță, a cărui prezență calmă și responsabilă face parte din aceeași lucrare tăcută a salvării. În lanțul binelui, nici o verigă nu este mai puțin importantă.
În egală măsură, admirația se îndreaptă și către autor, Aurel V. Zgheran, care a știut să transforme o experiență de graniță într-un act de cultură și conștiință. A scrie astfel despre recunoștință înseamnă a reda demnitatea cuvântului și a-l pune în slujba adevărului. Textul dumneavoastră nu laudă gratuit, ci restabilește ierarhii morale într-o lume care uită prea ușor ce contează cu adevărat.
Astfel de mărturii nu sunt doar mulțumiri personale, ci lecții publice. Ele dau curaj celor care salvează, alinare celor care suferă și speranță celor care încă mai cred că omenia omului pentru oameni nu s-a pierdut.
Respect, recunoștință și încurajare tuturor celor care, prin profesie și prin inimă, rămân de veghe între noapte și lumină.”
(Aurel V. Zgheran)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..