A venit toamna…! Cu miliarde de miliarde de culori roșcate, cu miliarde de miliarde de culori cărămizii, cu miliarde de miliarde de culori bălai, cu miliarde de miliarde de culori de garofiță sălbatică, de rug aprins, de lavă de aur, de soare topit, de lună sumenită la maluri de râu, de fecioare râzând în dansul miresei, de lumânări albe de nuntă, de stele căzute în lac…! Doamne, cu miliarde de miliarde de umbre colorate, Doamne, cu miliarde de miliarde de lumini colorate…, Doamne, ce toamnă frumoasă…!
Cu ce frumusețe ai colorat natura, Doamne, cu ce culori ai înfrumusețat viața, Doamne, cu ce melancolii ai atins inima, Doamne, cu ce duioase sărutări ne-ai mușcat gura, Doamne, cu ce mângâieri ne-ai dezmierdat obrazul, Doamne, cu ce îmbrățișări ne-ai chemat pe alei cu frunze zburând, pe cărări cu urme pierdute, pe nori cu gânduri înălțate, pe râuri cu ape pline de stele…! Dar vârstei omului, Doamne, de ce nu îi dai drept și putere să ne transforme tot mai frumoși și tot mai tineri? Ce te-ar costa, Doamne, să inversezi timona arcei care plutește cu voia ta pe oceanul planetar?! Mai gândește-te, Doamne: dacă iubești oamenii, este chiar atât de bine că îi duci către degradare și moarte, apoi, spui tu că îi învii?! Dar de ce, dacă ne naști vii, frumoși și prunci, nu ne conduci doar până când ajungem tineri, apoi să ne lași să zburdăm toată viața noastră, ca mânjii?! De ce ne omori și ne învii la loc – cine mai știe și pe urmă ce-o mai fi în așa o vânzoleală dus-întors!?
A venit toamna, Lili! Dar nu cumva era venită mai de demult și de cald ce era, de nebun ce am fost n-am crezut că vor cădea vreodată frunzele și se vor scutura vreodată florile?! Am venit eu, dar oare nu cumva plecasem de astă-vară și nu ajunsesem încă?! Ai venit și tu, Lili, dar oare nu venisei deja și nu m-ai căutat?!
Ce toamnă, ce melancolii, ce oameni răsfățați de propriile dezolări în care suntem contopiți ca-n bucurii de clipele de pace și fericire în cre ne destramă povara birului către efemeritate…!
A venit sau chiar era aici, toamna…! Cum mai trec zilele, cum mai trec anotimpurile, cum mai trec anii, cum mai trece viața…! În fața unei vieți întregi este diferență între clipe și zile, anotimpuri, ani, dar în fața veșniciei nu este nicio diferență între totul lumesc și nimic. Iar fiecare secundă a noastră are preț numai în adevărul de aici nu în ipotezele de dincolo!
Doamne, parcă tinerețea mea a fost vacantă, a venit toamna! Lili, dacă tu ai fost mai atentă și ai zărit-o venind, de ce nu mi-ai spus și mie?! Căci tu te-ai apărat de ea, nu te-ai contopit în decorul ei însă pe mine m-ai lăsat prins nepregătit…, m-a înșfăcat ca uliul și m-a predat ca pe stârv iernii, toamna, albit, obosit, descurajat, căci prea abrupt am traversat dinspre un anotimp înspre altul…!
Să nu mă întrebați cine este Lili! Eu vreau ca numai ea să deslușească vaietele mele tardive și spun doar atât: este solia plecată către mine primăvara și ajunsă în pragul toamnei, iar chiar și acum, cu avizul de a mă prezenta ca parte la judecata amintirilor. N-am fost ce nu am fost sau am fost ce am fost până să vină toamna, dar ne-am gândit să nu fim prieteni tocmai când eu nu voi mai fi nici bătrân, ci acum, cât mai este timp…! Bătrânii se sprijină pe gânduri și amintiri ca într-un baston. Voi nu mă vedeți, dar eu deja merg în bastonul acesta! Îmbrumat îmi este sufletul pe care-l așteaptă învechirea ca pe vin.
Cu totul și cu totul eu nu mai sunt nici așa, nici așa, toamna m-a găsit gri de sus până jos, iar griul definitiv nu se mai combină cu nicio culoare fără ca să o tulbure și pe ea.
Am scris o carte întreagă și am îmbrățișat cu foile ei toate iubitele sufletului meu. Aș mai scrie zece, aș mai scrie o sută… Însă, dacă am pierdut sau voi pierde din vedere partea mea de inimă în care este alipită ca săpătura apei de piatră, Lili, cu zâmbetul ei cald, cu lumina ochilor ei, topitoare, cu ștrengăria ei de dintotdeauna, cărțile acelea nu sunt ale inimii mele, sunt ale uitării care m-a învins! Uitarea m-ar supune să acresc, de fapt, o bucată curată din sufletul meu.
Eu vreau ca Lili să fie în cartea mea cine și este, nici cine vrea ea să fie, nici cine vreau eu să fie… Lili să fie numai și numai ea, nu o Eva rea pentru un Adam ademenit la mere pădurețe. Căci nedrepte i-au fost întâmplările vieții. Și totuși a biruit și s-a biruit și pe sine. Și-a crescut minunat copiii, este tânără de parcă vrea să își supună la probă puterea la piept cu vârsta sub care și piatra se sfărâmă într-o zi…!
A venit toamna, Lili. Eu am început deja să beau vin pretomnatic, să vezi în toiul toamnei ce întremat am să fiu în isprăvi și melancolii de toamnă…! Tu nu te-ai fi așteptat să îți scriu scrisoarea aceasta, la început de toamnă (ce dor îmi este de scisorile noastre, în primăverile noastre…!), dar nici dacă îmi ceri, eu nu deschid propria-mi carte fără să știu că undeva, pe drumurile din ea vei fi și nu închid această carte, cum nu le-am închis pe cele din urmă, cum nu le voi închide pe cele ce vor urma, fără să fii.
Vine toamna, Lili, eu sunt sanctificat între bețivi, pentru că beau vin ca să iubesc, nu ca să turbez, eu sacralizez iubirea, nu mă urc cherchelit deasupra, ca să o decad pe ea, iar pe mine să mă aștepte o glorie fără iubire.
A venit toamna, beți cu toții vin, iubiți toți…! Va mai veni toamna și la anul, dar va fi altă toamnă. Aceasta, deocamdată v-a bătut la ușă, aceasta, azi vă întinde brațele, acum sunteți vii și liberi să vă întâlniți cu ea – la anul, cine știe…!
Frumoase-s toamnele tale, Doamne dar atât de regretabil sunt mistuite de eternitate ca norii ce se varsă în ape, ca apele ce se întorc în nori, ca iubirile ce sunt trăite și mor – întorcându-se nu mai sunt acelea care au fost, întorcându-se vor fi acelea care vin…!
A venit toamna sau poate era venită…!
Aurel V. ZGHERAN
(Foto: Bunică, sărută-ți nepoții…! Doamne, fă-mă nepot…!)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..