Ce poveste frumoasă spun mălinii cei înfloriți cu stele albe de descântec pentru vreo iubire secretă… ce înmiresmați sunt mălinii albi, cu seve de mir pentru îmbisericiri cu dragostea pe viață, ce solemni sunt mălinii albi, nași ai mirilor care se iubesc azi clocotind, chiar dacă mâine poate că se vor despărți ca și cum nu s-au iubt niciodată…!
Mălinul alb își conturează cu umbra lui trupul vioriu ca floarea paiului și de aceea-i frumos; mălinul alb este între copaci lumânare cu ceară de flori la logodirile princiare, iar de aceea, cum să nu te îmbete el cu vinul de nuntă al dragostelor?!
Este prințul copacilor rmălinul alb din răzoare adânci cu arbuști aduși de îngeri din plantația raiului. Are scoarța lucitoare ca ghiocul ud de la țărmul mării. E incendiat de flăcările iubirii ca de flori de salcie de pe malurile heleșteelor din care pleacă la îndrăgostiți somnul cu vise de dragoste. Tremură printre ramurile mălinilor albi flori cu parfumul elixirului, răsună în mălinii albi simfoniile cerești ale orchestrelor raiului arboricol…!
Mălin alb, frumos, căruia de drag ce îți este îți vine să i te pleci, să îi săruți frunzele și să îi spui sire, este spiritul omului minunat de frumos, alb lucitor ca obrazul curat, alb ca pulberea de titan și ca lumina platinei, alb ca îngerii în oglinzile sufletului. Așa văd eu că îi este spiritul fetei celei frumoase de odinioară, frumoasei de acum, Lilica, o ștrengăriță de fată, o Smărăndița popii de la Buhuși, căci eu mai iubeam o Smărăndiță în satul meu natal, Itești, unde am făcut primii trei ani de carte sau, cum spun celor care mă știu, unde am fost student la litere…!
Spirit pur, spirit frumos, spirit alb luminos, ca nimeni dintre fetele din școală avea Lilica. Iar de aceea, cu ce aș fi putut să îl compar eu vreodată mai radios în propriu-mi suflet rămas și azi pătruns de dragostea pentru ea, pentru Lilica, arzătoare ca jarul?! Cu mălinul alb, chipeș, lucitor, alb și curat ca zăpada, frumos ca o stea spoliată de pe ovalul înnoptat pe când fulgeră și se aude cântecul pământului…! Așa este spiritul, veselei, hoțomancei frumoase, Lilica: frumos de alb, lucitor de alb, ca albul mălin. Eu am întâlnit în literatură, am auzit spunându-se numeroase adjective pentru sufletele frumoase, pentru femeia de care se îndrăgostește raza de soare, dar poemul unui mălin alb nu l-a mai clădit pesemne nimeni în acest context. Punându-mi chezășie norocul meu, liniștea mea, gândurile mele, eram și eu îndrăgostit de Lilica însă într-o zi am încetat să mai fiu. Au alergat prin fața mea anii cărora le-am pierdut numărul și urma și am uitat de ea, nu pentru că n-ar fi avut loc în inima mea, ci pentru că ea a zburat cu fluturi diafani la răzoare cu flori, iar de atunci n-am mai întâlnit-o pe unde-am bătucit eu cărăruile mele. Acum, reîntâlnind-o când anii ne-au intrat în linie dreaptă, nu mi-a mai rămas decât să-i scutur pe urme flori de mălin alb din grădina inimii mele cenușii și flori din magnolii, tei și castani ai amintirilor noastre din Buhușiul îndepărtat în propria-i istorie încercată crud de mult, sub ochi triști ai unora, sub ochi vorace ai celorlalți.
Iar pentru că este cel mai cuvenit acum să tac, dacă n-am spus la vremea lor cuvintele pe care trebuia să le spun, nu are a mă condamna nimeni deoarece numai atât am curajul să transmit, în scris, căci vorba pesemne că ar tremura ca vioara, ar răpăi ca streașina și s-ar frânge ca rugul în flăcări: după cincizeci de ani regăsesc spiritul frumoasei Lilica înveșmântat la fel de alb frumos, la fel de frumos luminător, mândru, impetuos precum mirele alb, frumos de alb, deosebit de alb, ca steaua de alb, ca veșnicia de alb, ca lumina iubirii de alb, când este plin de flori, mălinul alb…! Să spună poeții, pictorii, cântăreții iubirii, inimii, frumuseții, superbității celei iubite că spiritul ei e de aur. Eu spun că spiritul frumoasei Lilica seamănă maiestății mălinului alb, înveșnicit în frumusețea naturii și necuprinsa iubire pură…!
Și, într-o primăvară, când va înflori mălinul, am să mă întorc la Lilica de prin coclaurile vremilor de acum o jumătate de veac, am să îi duc o sticlă de vin de acum două veacuri și un braț de flori de mălin alb din copilăria noastră pe care-am lăsat-o să treacă pe alături, în vreme ce vara s-a dus curmeziș prin noi, toamna ne este baston în care-om merge pe aleile parcului din noi și, vrem, nu vrem, stăm la pragul iernii așteptând să ne deschidă norocul, ca să se scuture din flori de mălin alb melancolii, să ne bem vinul vechi, să ne îmbătăm cu el și cu nebunia vârstnică din îmbrățișările de azi…!
Aurel V. Zgheran
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..