Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Aurel V. Zgheran: Pământul gropii i-a închis gura

Aurel V. Zgheran: Pământul gropii i-a închis gura

Frecvent, statul român este acţionat în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg pentru grave erori judiciare şi plăteşte sume despăgubitoare importante victimelor!

Spre această instanţă internaţională s-ar fi îndreptat, dacă nu i-ar fi fost frânţi definitiv paşii, Marcel Ţundrea, victimă a unor acuzaţii ipotetice, neinstrumentate decât de reconstituiri înscenate şi probe inventabile, de viol şi crimă cu bestialitate, asupra minorei de 13 ani, Mioara Gherasie, din localitatea gorjeană Pojogeni.

Acest condamnat fără vină este unul dintre românii care de dincolo de gratii, într-un ţipăt tragic şi-a strigat dreptatea ani în şir! După o executare de 12 ani de puşcărie din 25 câţi i-au fost împărţiţi printr-o hotărâre judecătorească aberantă, a fost eliberat, fiind găsit nevinovat! Apoi, după o scurtă libertate, aşteptând până în ultima clipă pedepsirea celor care l-au osândit şi i-au făcut viaţa un iad, a murit, pe 19 ianuarie 2007, cu câteva zile înainte de a împlini 57 de ani, la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu.

„Închisoarea mi-a băgat în pământ fiul nevinovat”, avea să spună, îndurerată, mama osânditului. Peste aceasta, ca şi cum tot ar mai fi rămas de îndesat în inimă alte maltratări, nici familia nu i-a dat lui Marcel Țundrea căldura sufletească şi înţelegerea pe care a fost condamnat să nu le aibă de la nimeni în afară de biata lui mamă. În timp ce era încolţit într-o anchetă bestială, ducând crucea unei pedepse fără vină, soţia lui se căsătorea cu un bărbat pe care Ţundrea îl acuza că a fost pe urmele sale mereu şi i-a provocat nedreptate şi suferinţă. După eliberare, Marcel Ţundrea s-a dus acasă să îşi ia ce ar fi mai găsit din ce îi aparţinuse, actele măcar, dar propria fiică i-ar fi spus: „dispari de la uşa mea!…”. Dacă este adevărat, soţia şi fiica i-au mai pus un rând de lanţuri, pe suflet – acestea nu sunt decât declarațiile sale, citarea lor aici nefiind susținută de alte probe!

 O viaţă distrusă de un procuror la fel de atroce ca asasinul

           Pentru un amar de ani – din 1992, până în 2004 –, destinul unui om aflat sub talpa unui procuror fără Dumnezeu s-a preschimbat în calvar şi nesfârşit manifest încrâncenat, tragic, împotriva unei justiţii surde, ajunse la mâna unei instanţe anormale. Vinovat de această cruzime este fostul procuror Ion Diaconescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cel care în loc să fie tras la răspundere va ajunge un pensionar „cinstit” şi avocat cu notorietate. El va trăi în liniște și bunăstare după odioasa-i instrumentare cu falsuri a unui dosar ce-avea să arunce în temniță un osândit nevinovat, având un venit lunar fabulos. N-ar fi singular cazul, cunoscute fiind de către toată lumea pedepsele în formă de teribilă răsplată prin acordare de funcții înalte torționarilor și securiștilor…!

Diaconescu nu a fost niciodată tras la răspundere, deşi a contribuit la comiterea unei grave erori judiciare la vedere, consimţită de judecătorii de caz. A făcut o întreagă arhitectură judiciară pentru a condamna un om nevinovat. Baza de argumente ale incriminării era una totalmente aberantă: „Ţundrea avea un comportament antisocial, a fost student la două facultăţi de la care a fost exmatriculat, se certa cu soţia, făcând urât la beţie…!”. Iată cu ce „greutate” probatorie este distrus un om în România, luându-i-se din viață zeci de ani de libertate. Afară de aceasta, pentru a înfunda definitiv un om nevinovat, Diaconescu a dispus o expertiză psihiatrică asupra lui Marcel Ţundrea, înaintea începerii urmăririi penale, a fabricat probe de acoperire, a apelat la un martor puşcăriaş care a declarat fals că Ţundrea i-ar fi mărturisit crima, în puşcărie.

În contragreutate, procurorul diavolului a prosperat, și-a ridicat case de vacanţă în oraşul Novaci din judeţul Gorj, n-a avut prejudecăţi sau remuşcări. Niciodată nu a răspuns în faţa legii pentru atrocităţile judiciare şi pentru ancheta cu pumnul – Ţundrea a declarat că la interogatoriu i se scoteau dinţii şi i se rupeau coastele.

A trebuit să treacă 12 ani de carceră grea, pentru ca un alt om al legii, prim-procurorul Emil Moţa, de la acelaşi parchet gorjean, să facă dreptate. După 12 ani de osândă nedreaptă, Ţundrea a revenit în lumea liberă în care a mai trăit, atât cât a mai avut de trăit, sub acelaşi cer cu groparii tinereţii lui: justiţia română şi cel de la care luase asupra sa păcatul greu ca pământul, adevăratul asasin, Gheorghe Avram. Printr-un joc al destinului, acesta, având de executat o pedeapsă pentru omor asupra unui consătean, i-a şi fost la un moment dat coleg de celulă lui Marcel Țundrea, la Penitenciarul Codlea.

Eliberarea a venit în urma unui raport de expertiză aprobat de către procurorul Emil Moţa, care a stabilit că profilul ADN recoltat de la victimă în timpul urmăririi penale, dar scos la lumină abia în anul 2004, nu îl încriminează pe condamnat. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au declarat nevinovat pe Ţundrea, la 20 noiembrie  2009, printr-o sentinţă definitivă, după cinci ani de procese, când el era deja mort, având sănătatea nimicită în puşcărie.

O anchetă abuzivă, o judecată satanică a aruncat un om în iad sub acuzaţia că a violat şi ucis bestial, înfundându-i esofagul cu pietre de râu, o fetiţă de 13 ani. Dovedindu-i-se nevinovăţia pentru viol, acuzaţiile procurorului Ion Diaconescu nu mai puteau fi decât eronate şi intenţionale, principalul suspect devenind Gheorghe Avram. Lui i s-a atribuit crima preluată de pe umerii lui Ţundrea. Era recidivist şi fusese indicat de către condamnat în timpul anchetei, ca autor al violului şi omorârii feroce a fetiţei din Pojogeni, dar, fiind audiat de un subofiţer, a fost exclus din cercul de suspecţi, iar procurorul Diaconescu a rămas inflexibil faţă de teoria lui legată de Ţundrea, cum că ar fi monstruosul asasin. Din spatele gratiilor, Ţundrea a trimis mai multe memorii în care şi-a susţinut nevinovăţia însă nimeni nu l-a auzit. Într-unul dintre acestea făcea referire şi la testul ADN, documentul care îl disculpa, dar care a dispărut ca intrat în pământ, iar memoriul a fost îndosariat în altă cauză.

Toate aceste date conduc la ideea că procurorul Diaconescu şi-ar fi dat seama de nevinovăţia lui Ţundrea dar, dacă s-ar fi revenit asupra unui proces, după ce o condamnare nedreaptă fusese pecetluită, s-ar fi dezvăluit o mare eroare judiciară ce l-ar fi vizat atât pe el cât şi pe cei care au efectuat ancheta, începând cu poliţiştii comunali.

Cu această bază de monstruozități judiciare se pune întrebarea ce justifică desființarea Secției pentru Investigarea Magistraților ? Ne putem aștepta că se vor repeta ?! Sigur că da, câtă vreme magistrații nu au în față furcile caudine ale adevărului și dreptei judecăți, de care depinde soarta și viața celui adus în fața judecății…! Dacă magistrații nu răspund de nimic înseamnă că ei pot decide ce vor. Oricine are o răspundere în fața legii, afară de cea morală în țara aceasta, dar, iată, întocmai cei învestiți de drept să opereze cu legea nu o au.

Procurorul Diaconescu, arhitectul dosarelor controversate

          Macabra celebritate a sinistrului procuror Diaconescu, cel despre care senatorul Toni Greblă spunea că „primeşte din bugetul statului român o pensie mai mare de o sută de milioane lei”, este marcată şi de alte cazuri instrumentate de el, în urma cărora statul român a fost acţionat în judecată de către victime şi a plătit despăgubiri colosale. În afară de cazul Ţundrea, tot el a dat încă trei verdicte cel puţin controversate. Este vorba despre două femei ucise, tot la Pojogeni, dintre care cadavrul uneia a fost găsit dezbrăcat şi strivit de un tractor, iar al celeilalte, a fost găsit tot dezbrăcat, cu urme de violenţă pe corp şi de strangulare la gât. În urma expertizei s-a stabilit că agresorul i-a sfârtecat vaginul cu o scândură. Ambele cazuri au fost clasate, înregistrate cu autor necunoscut de către Diaconescu. Un al treilea cadavru, de asemenea de femeie, tot din Pojogeni şi, de asemenea cu urme de violenţă şi viol a fost găsit ars. Pentru el s-a stabilit ca autor un anume Arpad Mailat de la Târgu Secuiesc, mort de şase ani într-un sanatoriu din Târgu-Jiu.

Şirul de atrocităţi a încetat odată cu arestarea monstrului Gheorghe Avram. Abia acesta a fost un punct de plecare al redeschiderii dosarului Țundrea, care a și condus la descoperirea adevăratului criminal, în sfârșit, deși mult prea târziu și aproape inutil în ce-l privește pe Țundrea, dat fiind că sărmanul osândit după ce a apucat să mai respire o gură de aer de libertate și-a dat sufletul.

Maniera de lucru a procurorului Diaconescu şi a unei reţele de medici legişti, judecători şi poliţişti fără scrupule, complici într-o ramificare culpabilă de manevre ilegale, neconcludente, s-a dovedit elocventă în cazul tragic Ţundrea, ce-avea să devină unul ce-a deschis drumul dezvăluirilor gravelor fărdelegi, însă, din păcate pentru condamnat, dreptatea a venit prea târziu!

Dovedindu-se pe baza probelor administrate anterior şi a probelor ştiinţifice prelevate de pe tamponul vaginal al minorei, că autorul violului asupra fetiţei din Pojogeni nu era Marcel Ţundrea, n-a mai existat mobilul crimei. Cazul s-a redeschis, situaţie în care procurorul şef Marius Iacob, din cadrul Parchetului General a reînceput studierea lui, stabilind că justiţia oarbă a pus în lanţuri un om nevinovat. Dar dreptatea nu va mai veni! Faptele fiind petrecute în urmă cu 19 ani s-au prescris, (omorurile sunt prescrise după 15 ani de la săvârşire).

„Nu eu condamn, ci judecătorii”, se disculpă Ion Diaconescu, afirmând totodată că nu are să-şi reproşeze nimic. În timp ce condamnatului fără vină, din vina procurorului însă, i s-a închis gura cu pământul gropii…! Nu i se va mai face niciodată dreptate lui Marcel Ţundrea, pentru cea mai gravă eroare judiciară a anilor postdecembrişti (este vorba despre erorile judiciare consacrate), dintr-o patrie în care toate sunt ajunse la limita suportării!…

În România, eroarea judiciară nu are altă reprezentare decât de termeni în dicţionarul de specialitate. Nimeni nu plăteşte pentru erorile dovedite. Statul român nu a făcut nici o acţiune în regres împotriva celor care condamnă oameni nevinovaţi.

Cea mai firavă atingere de justiție, în intenția de a se îndrepta strămbătățile ei scoate în stradă mase de protestanți. Injustiția nu scoate pe nimeni. De aceea ajungem aici…!

(Foto: Liber după 12 ani de temniță grea, nedreaptă – sursa foto www.cancan.ro; Ioana Popescu, fericită că fiul său s-a întors acasă. Din păcate, la doar trei ani de la acest moment de bucurie, Marcel a murit – sursa foto: gorjexclusiv.ro)

 Aurel V. ZGHERAN

 

Facebooktwitterby feather