Dialog cu Arhid. Jean Lupu, Președinte fondator și dirijor, între 1990-2015, al corului de copii “Symbol”[1] al Patriarhiei Române:

“- Folclorul reprezintă originalitatea sufletului românesc”

 

Părintele Arhidiacon Jean Lupu a fondat Corul de copii și tineret ,,Symbol” la 19 septembrie 1990, dirijându-l până la 1 Decembrie 2015 când a oferit postul de dirijor principal mai tinerei sale colege conferențiar universitar dr. Luminița Guțanu Stoian, păstrând funcția de director al Corului până în anul 2020, când a transferat și acest post colegei sale. Corul a fost înființat ca asociație cu personalitate juridică încă din 1990, fiind afiliat spiritual, de către Prof. Jean Lupu, Patriarhiei Române.[2] Activitatea Corului a fost voluntară atât din partea dirijorului cât și a copiilor și tinerilor, formația autofinanțându-se prin activitățile sale.[3] Maestrul Jean Lupu s-a născut la 7 martie 1940 într-o familie de săteni, în cătunul Văleni din comuna Brâncoveni, Olt. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, Liceul ,,Radu Greceanu” din Slatina, urmând studii muzicale la Timișoara și absolvind Universitatea Națională de Muzică din București. A înființat și dirijat coruri în Brâncoveni – jud Olt, Corbeni-Argeș, Craiova, Pitești, Slatina, Mărgineni, Teslui și București. L-a avut ca profesor pe Ion Românu (1918, Soceni – 1980, Timișoara), muzician, violonist, dirijor al Filarmonicii ,,Banatul” din Timișoara în perioada 1957-1979. Timp de peste 60 de ani Arhid. Jean Lupu a desfășurat o activitate dirijorală, profesorală, componistică și muzicologică neobosită. A fost profesor de muzică și dirijor la școlile din Slatina, a dirijat corul ,,Cantata” al sectorului 6 din București, timp de 30 de ani fiind profesor și dirijor la Liceul Pedagogic din București, actualul Colegiu Național ,,Elena Cuza”.  Simultan, 17 ani, a îndeplinit funcția de inspector școlar de specialitate pe Capitală, până la pensionarea sa. A compus  numeroase piese corale și a publicat sute de cântece pentru copii, tineret și adulți, pentru una sau mai multe voci.[4] A susținut comunicări științifice, a semnat 300 de articole în publicații de specialitate sau în cotidiene, a acordat ,,100 de interviuri la cele mai răspândite ziare și reviste, precum și la renumite posturi de radio”[5]. Printre cărțile sale, culegeri sau studii, unele fiind publicate în două ediții, se numără ,,Educarea auzului muzical dificil”, cinci manuale școlare, ,,Mărturisire – viața ca un labirint”, ,,Cântând să ne bucurăm”, ,,Borne pe cale”, fiind coordonator și coautor al Dicționarului Universal de Muzică. A înregistrat: sute de piese pentru emisiunile Societății Române de Radiodifuziune, ,,șapte discuri de vinilin, 10 casete audio, 13 CD-uri, trei duble CD-uri, caseta video «Vocile îngerilor», realizată de Ministerul Culturii prin Editura Video în 1993”. A fost distins de patru ori cu ,,Crucea patriarhală”, în 1995, pentru mireni, iar în 2000, 2010 și 2015, ,,Crucea patriarhală” pentru clerici, aceasta fiind cea mai înaltă recunoaștere pe care o acordă Biserica Ortodoxă Română, pentru contribuții cultural-spirituale și artistice excepționale; ca răsplată pentru promovarea la cele mai înalte niveluri artistice ale muzicii corale românești religioase și laice, pentru calitățile sale de profesor, dirijor, creator de cântece, pentru salutarele inițiative în domeniul educării tinerelor generații și pentru premiile răsunătoare obținute cu corurile pe care le-a condus, mai cu seamă cu corul ,,Symbol” al Patriarhiei Române, a fost hirotonit diacon, ulterior primind distincția de iconom stavrofor. Ministerul Educației și Învățământului i-a oferit de două ori titlul de profesor evidențiat, la momentul pensionării primind Diploma de Excelență. Aceeași distincție i-a fost acordată de mai multe instituții naționale și organizații non-guvernamentale: titlul de Cetățean de onoare al municipiului Slatina, al județului Olt, Diplomă de Excelență din partea Ministerului Culturii și Cultelor, distincții încununate de Ordinele de prețuire din partea Patriarhiei Române – Crucea patriarhală ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” și ,,Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.[6] Cu prilejul împlinirii a 75, 80 și 85 de ani, a fost sărbătorit prin concerte festive, printre care cele organizate de Filarmonica George Enescu, în sala mare a Ateneului Român. Sălile de concert din capitală, din țară sau de peste hotare, unde a concertat cu corul ,,Symbol”, au fost întotdeauna pline, publicul de toate vârstele aplaudând cu frenezie atât repertoriul religios prezentat în prima parte a concertului, cât și creațiile muzicale corale inspirate din folclorul românesc, ambele genuri de creații fiind semnate, în primul rând, de compozitori români, iar altele provenind din creația altor culturi muzicale. Pe maestrul dirijor și Arhidiacon Jean Lupu l-am întâlnit cu ani în urmă, cu ocazia concertelor dedicate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor creației corale și folcloristice, de culegător de folclor, a profesorului compozitor Dumitru D. Stancu; l-am admirat pe Arhid. Jean Lupu ca dirijor în concertele de la Sala Radio din București, de la Sala mică a Palatului Regal, în concertele susținute în aer liber, în parcurile centrale din București. O seară memorabilă am trăit-o datorită invitației primite din partea maestrului, de a fi prezent, alături de soția mea, fostă elevă a mestrului la Liceul Pedagogic, la Tradiționalul Concert de colinde și cântece de Crăciun din muzica românească și universală, al Corului de Copii și Tineret ,,Symbol”, al Patriarhiei Române, cor dirijat de Luminița Guțanu Stoian și Jean Lupu, la Ateneul Român, sâmbătă, 11 decembrie 2021, începând cu ora 11:00. La finalul concertului desfășurat cu sala plină a Ateneului Român, Editura Grafoart a organizat în Rotonda Ateneului, lansarea cărții ,,Du-mă, du-mă, dorule” semnată de Arhimandrit Profesor Jean Lupu. Pentru acea ocazie, maestrul mi-a încredințat, alături de alte două colege de breaslă și de artă, rolul de a prezenta cartea sa, o culegere cuprinzătoare de cântece tradiționale românești, cântece de voie bună, romanțe și colinde. Mulțumindu-i acum, prin publicarea în Revista Armonii Culturale, a interviului pe care mi l-a acordat cu ani în urmă, vă invit să urmăriți dialogul următor.[7]

 

–Domule profesor Jean Lupu, bine ați venit![8] Ne-am cunoscut de-a lungul carierei profesorale, eu ca tânăr discipol în didactica muzicală, dvs. ca profesor emerit, inspector de muzică, model pentru tinerii profesori în ceea ce privește pasiunea pentru muzica românească corală. Ați fost decenii la rând profesor de muzică la Colegiul Național Elena Cuza, din București, director artistic și dirijor al Corului ,,Symbol”. Cum au continuat absolvenții orelor de muzică să promoveze folclorul și muzica românească?

– Pe parcursul celor patru ani de studiu a elevilor din Școala Normală, acum Colegiul Național Elena Cuza, am urmărit să atașez copiii și tinerii de muzică în general, și de muzica românească în special. Noi, cadrele didactice, suntem promotorii acestei arte și suntem favorizați de această artă pentru că ea însăși are mare aderență la tineret. Absolventele mele au fost învățate să nu existe nici o oră de muzică fără cântare și fără un cântec românesc. Ducându-mă în inspecții pentru acordarea de grade didactice unor foste absolvente ale mele, mă bucuram să constat că cei mici sunt îndrăgostiți de muzică și cântă cu plăcere muzică românească, cântece de sorginte populară. Am găsit chiar mici formații populare la unison sau în dialog, în alternanță de voci, oricum, e lăudabilă prestația absolventelor mele.

– Ca dirijor, cum ați promovat folclorul în concerte?

– Muzica noastră fie de sorginte populară fie creată în stil popular a ocupat întotdeauna în concertele mele cel puțin jumătate din program. În mod normal un concert în două părți are în prima parte lucrări religioase și muzică universală, iar în partea a doua, muzică de inspirație folclorică sau compusă în stil românesc. Se întâmplă ca, uneori, să am concerte în două părți. În prima parte numai muzică religioasă. În cadrul acesteia muzica românească este preponderentă. Cea de a doua parte are numai muzică românească, fie prelucrări folclorice, fie creată în stil românesc.

–  Domnule profesor, se regăsește folclorul sub bolta bisericii? În preocupările Bisericii Ortodoxe Române și în cele ale altor confesiuni, folclorul are o anumită pondere?

– S-ar putea să surprindă pe mulți afirmația mea: folclorul, sub o formă delicată, subtilă, se regăsește în biserică. Biserica ortodoxă nu a pus o barieră între muzica laică și cea religioasă ca în altă parte. Există la noi mulți preoți doinitori, după cum majoritatea cântăreților de la strană sunt și cântăreți de muzică populară. Ei cântă sâmbăta, la nuntă, iar duminică dimineața, la biserică. Este imposibil, ca regăsindu-se în aceeași personalitate ambele creații, și laică și religioasă, acestea să nu se influențeze. Doinitorul de la horă, de la petreceri, fără să vrea transferă inflexiuni melodice la strană, și invers.[9] Doina noastră se cântă în glas 6 cu acele secunde mărite, specific glasului 6. Sunt slujitori ai bisericii compozitori care au servit în egală măsură atât creația religioasă cât și pe cea laică. Vestitul Anton Pann a fost și cântăreț de biserică, și culegător de folclor și tipograf cu lucrări religioase. Regretatul Nicolae Lungu, profesor la Teologie, dirijorul Coralei Patriarhiei cu care el a interpretat și lucrări de inspirație folclorică, chiar creații ale sale. Nicolae Lungu a creat și tropare, și condace, și liturghie și piese chinonice. Tot el a creat Alunelul oltenesc și Măria neichii, Mărie și Doină, și Horă cu strigături, Cântec de pahar, Tărășelul, și piese corale, două suite folclorice. Nicolae Lungu a urcat în cafasul patriarhal și a cântat Liturghia sa psaltică și alte cântări religioase. Este o interferență foarte pronunțată între cele două categorii de muzică: laică și religioasă, folclorică și bisericească. În anul 1994, maestrul D. D. Stancu a compus o liturghie special pentru corul meu. Această liturghie e cu inflexiuni folclorice evidente, are cadență frigică, are cadență modală cu subton,[10] se vede de departe că maestrul e și culegător de folclor dar și slujitor al bisericii, cu talentul său. Sesizând aceeași trăsătură evident românească a Liturghiei, Preafericitul Patriarh a recomandat Coralei Patriarhiei să pună neapărat în lucru Liturghia lui D. D. Stancu. Corala Patriarhiei o cântă și acum în aranjamentul coral scris de compozitor.

Nicolae Lungu îmi povestea cum marii Ion Luican și Dan Moisescu, cu studii de teologie, s-au dus după zeci de ani de cântare populară, la Patriarhul Iustinian să-l roage să-i hirotonisească pentru că vor și ei să slujească biserica. Patriarhul, un înțelept, s-a uitat la ei și le-a răspuns: „Eu v-am auzit deseori cântând muzică populară. Se vede că glasul vostru a fost format în școliile teologice. Rămâneți acolo, căci voi sunteți obrazul nostru în lumea laică”.

-Doriți să amintiți câțiva compozitori români și străini care au valorificat folclorul în miniaturi sau suite corale sub forma prelucrărilor, aranjamentelor muzicale sau a creațiilor în caracter folcloric?

– Majoritatea compozitorilor se inspiră din folclor sau compun creații originale în stil folcloric. Constantin Arvinte e unul la care folclorul e „la el acasă”, maestrul Zaharia Popescu, maeștri D. D. Stancu, Mircea Neagu, Irina Odăgescu Țuțuianu, Vasile Timiș…

Compozitorii care se desprind total de sursa folclorică rămân fără rădăcină, aceasta se ofilește. Creațiile corale ale lui Bella Bartók sunt de inspirație folclorică. Am în repertoriul corului piese de José Vila, un compozitor spaniol, și de o serie de compozitori care se inspiră din folclor sau compun sub influența creației populare.

-Să vorbim despre sincretismul artistic promovat de biserică.

-Acesta este un subiect foarte vast. Când intri în biserică găsești acolo de toate ale artei, găsești sculptură, muzică, artă iconografică, elemente de teatru (decor, recitări, declamații), reunite, toate, pentru a impresiona pe creștini, pentru a-i face să vibreze, și pe un teren astfel sensibilizat, învățătura creștină să „prindă”, pentru că e îndeobște cunoscut că numai pe terenul prelucrat prinde sămânță, degeaba arunci sămânța pe asfalt sau pe terenul dur: nu va încolți.

Bisericile ortodoxe sunt intime, mici, au, acolo, la icoane și prosopul sau ștergarul pe care-l găsești și în casa țăranului, au intimitatea vieții de familie. Cine intră în biserică nu se simte strivit de imensitatea zidurilor, ci se simte ca la el acasă; ceva mai mult: se simte în fața unei forțe căreia i se supune și închină[11].

Preotul din biserica ortodoxă, este și familist. Cunoaște toate problemele sătenilor sau orășenilor pentru că trece el însuși prin ele. El nu e celibatarul străin de greutățile unui tată, ale unui soț, ci trăiește precum săteanul și enoriașul. Ca atare, se poate implica în viața parohiei în cunoștință de cauză.

Preoții participă, începând cu slujba cununiei, unde se face acea horă în jurul mesei cu “Isaia dățuiește”[12]; preotul iese afară, se prinde în horă în fața bisericii, merge apoi la nuntă, este mereu în preajma familiei pe care o păstorește[13].

–Unii preoți sunt și cântăreți de muzică populară.

-Nu au cum să nu fie, pentru că cel puțin 90% provin din mediul rural. Îmi amintesc că la Seminarul Teologic, din 28 de elevi ai clasei, 26 eram din mediul rural, doar 2 erau craioveni. Fiecare venea din matca sa folclorică și împărtășea celorlalți cunoștințele și zestrea folclorului din satul său. După 9 ani de seminar aveam 2 volume de cântece scrise în notație liniară și psaltică. Nu existau culegeri pe atunci, prin anii 1950, așa că scriam de mână. Toate acestea ni le-am împărtășit și ne-am îmbogățit cunoștințele în domeniu. Folclorul este marca originalității poporului român. El ne reprezintă, el este ,,ștampila”, ,,pecetea” noastră în concertul națiunilor, concert căruia vrem să ne atașăm. Nu trebuie să  neglijăm folclorul, ci să-l promovăm, și biserica noastră a înțeles acest lucru și acceptă aceste influențe. De aceea creația psaltică românească este diferită de cea rusească, de cea bulgărească, chiar de cea grecească. Are amprenta creației naționale.

-Cel puțin la două mari sărbători, Biserica e organizator și sprijnitor al manifestărilor folclorice: la Sf. Crăciun, Nașterea Domnului Iisus Hristos – și la Sf. Paști, Învierea Domnului. Se adaugă multe alte sărbători ce pomenesc diferiți Sfinți, și care au puternic ecou de obiceiuri populare ținute în aceleași zile. Sunt și concertele pe care biserica le promovează. În rândul acestora, creația folclorică își are locul ei bine definit și bine reprezentat.

Despre manualele de muzică la care sunteți autor sau coautor, aș dori să ne vorbiți. Ce pondere au cântecul, jocul popular și folclorul[14] ca știință muzicală?

-În calitate de autor de manual și dirijor, nu am uitat că sunt reprezentantul acestei culturi, că folclorul este creația autentică a acestui popor, eticheta noastră în concertul națiunilor, de aceea le-am promovat anume. Nu există lecție în care să nu apară o creație în stil românesc sau chiar folclor românesc. De asemeni am realizat culegeri pentru grădiniță, pentru clasele I-IV, cartea ,,Gâze și fluturi”, pentru tineret volumul ,,Du-mă, du-mă dorule”, unde 287 de cântece în diferite genuri muzicale stau la dispoziția tinerilor. Am fost bucuros să mă duc la Școala populară de Artă, aici, în București, și să găsesc această carte sub brațul elevilor. Întrebându-i de unde culeg cântările pe care le interpretează, mi-au spus că, în principal, din această carte. I-am întrebat a cui este: “Păi nu știu a cui este dar ne ajută foarte mult. – Deschideți și veți vedea a cui este! – Da, e unul Jean Lupu. – Păi eu sunt acela.”

– Dacă muzica românească e originală nu știu. Aș vrea să ne demonstrați dvs. dacă este originală. Arta dirijatului și-a adus sprijinul în prezentarea folclorului românesc în forma elevată a muzicii corale. Aveți o întâmplare în care ați convins publicul de unicitatea unei culturi balcanice, și totodată central-europene, cum e cea românească?

– Indubitabil, muzica românească este originală, pentru că vine de pe niște meleaguri nemaiîntâlnit de frumoase, iar cei care au slujit-o au fost foarte talentați și au creat în stilul acesta. Un neajuns al nostru s-a transformat în câștig. Faptul că în secolele în care alții îți creșteau în școli și universități compozitori, interpreți, promovând în creația cultă valorile lor naționale, la noi, toate talentele au rămas la nivel de folclor și au creat în stil popular românesc. Dacă Maria Ciobanu ar fi fost cu 30 de ani mai tânără și ar fi “prins” școala și liceele de muzică, ar fi fost acum o solistă de muzică de operă extraordinară, o soprană extraordinară, poate mai ceva ca fiica sa. Dar Maria Ciobanu, și ca ea zeci și sute de interpreți, a rămas în domeniul folclorului și a creat în stil popular românesc, interpretează muzică populară românească[15]. E originală și din acest motiv[16].

E originală și prin faptul că muzica noastră a interferat, în foarte multe cazuri, cu muzica bizantină românească, cu muzica psaltică autohtonă, și-a împrumutat inflexiuni melodice, formule ritmice, în mod automat și neintenționat. Poți cânta o singură propoziție sau un rând melodic și ți-ai dat seama că este muzică românească. Mai mult, la noi există zone folclorice foarte restrânse. De la o regiune la alta, îți dai seama că este altceva.

-Se schimbă idiomul folcloric.

– Exact.

– Practica e mai mare pe o formulă melo-ritmică sau pe un anume ornament melodic.

-Sau pe o structură melodică specifică zonei. Toate acestea au dat unicitate muzicii românești. Și cum muzica e un limbaj universal, vreau să răspund și la a doua întrebare, cu o întâmplare. După un concert la Paris, o cunoștință mi-a spus: ,,Eu nu știu ce cântați voi la piesele românești, pentru că nu le înțeleg limba, dar îmi dau seama perfect când e vorba de o rugăciune, cum este «Pre Tine te lăudăm» (și mi-a amintit-o, reproducând un fragment melodic), și-mi dau seama perfect când este un cântec de jale, îndurerat, cum este «Oltule, râu blestemat»”. A venit și mi-a punctat aceste titluri fără ca el să fi înțeles vreun cuvânt, dar a înțeles mesajul, muzica. Cu piesa ,,Oltule, râu blestemat” am ridicat o sală cu mii de spectatori, în picioare, fără ca lor să le fi tradus exact despre ce este vorba. Iar linia melodică și tratarea armonică, polifonică, de către compozitori, au indus spectatorilor o stare ce i-a determinat să înțeleagă mesajul și să-l răsplătească prin aplauze.

-Recent la Festivalul de folclor și artă tradițională meșteșugărească românească de la Otopeni, după prezentarea mai multor ansambluri folclorice, recitalurile au fost începute de Achim Nica, doinitorul Banatului de munte, nedesprins toată viața de Obreja, comuna sa natală.

-L-am promovat și eu în lecțiile mele, pentru că e un doinitor incomparabil.

-Orchestra s-a mobilizat într-atât, încât vocea interpretului rapsod Achim Nica, am simțit că putea fi prezentă în orice catedrală a lumii prin cântecul doinit, ornamentat bănățenește, inclusiv prin cântecele în ritm de horă bănățeană, brâu bănățean, joc de doi, pentru că textele erau autentice, erau perle de versuri organizate în pseudostrofe, care creiau în întregime, fragmente din poemul aventurii sentimentale în satul românesc, în viața de familie, în viața de fecior, în viața omului matur sau a celui care ajuns la bătrânețe își rememorează copilăria și tinerețea. Deci am avut impresia că cerul s-a transformat într-o adevărată catedrală vie, cu oameni, cu păsări, cu flori și cântece…

În ce spații ați interpretat dvs. cântecul românesc și muzica corală? Unde ați fost invitat?

-Cu corul ,,Symbol” am fost invitat de la Urali până la Atlantic, adică din Rusia, în Moldova, Grecia, Ungaria, Polonia, Germania, Franța, Belgia, Elveția, Spania. În Franța și Belgia am fost de foarte multe ori, și de fiecare dată s-a confirmat că acești spectatori așteaptă de la noi creațiile compozitorilor noștri. Pe noi vor să ne descopere, pe ei se cunosc, vor să se desfete ascultând muzica românească. În noi, ei văd mesagerii creațiilor autentice românești.

În general, în catedrala lor suntem avantajați de o acustică deosebită și fiindcă sunt mari catedrale, ca spații. Am cântat și în săli de concerte, cluburi, în case de cult.

În Occident, ritul catolic permite să se cânte folclor, ca noutate: inclusiv dansuri și balet am văzut în biserică. Aceasta ne-a permis să cântăm și sârbe, și hore, să sugerăm mișcarea de horă, ceea ce a dat un plus de fermec creației interpretate.

-Un cuvânt pentru cei care nu înțeleg folclorul românesc.

– Străinii, în special occidentalii, suferă că nu mai au acestă bogăție numită “folclor”. S-a epuizat la ei. Importă folclor, – am văzut japonezi venind în România, înregistrând pentru a se folosi de creația noastră în demersurile lor artistice sau organizatorice, culturale. Nu vă mai spun de Germania, Franța, unde folclorul e pe cale de dispariție. Pentru noi, folclorul e o nestemată, e bunul cel mai de preț. Nu trebuie să ne jenăm că purtăm haina noastră: e o haină foarte apreciată, un stil gustat de occidentali.

– Ne referim la foclor ca la haina de sărbătoare a spiritului românesc, nu ca la orice haină, orice însăilare. Ne referim la o sinteză de spirit, de vers, sentiment și muzică reprezentative pentru o zonă, pentru o cultură locală și națională.[17]

– Tineretul are predispoziția să privească folclorul ca pe un medicament: cu puțin dulce. Dacă folclorul e puțin prelucrat și cântat în muzica populară corală, dacă are un ritm antrenant, la bază, tineretul îl gustă și promovează. Tineretul să conștientizeze că folclorul trebuie dus mai departe, pentru că fără el vom dispărea ca națiune.[18] Peste 10, 20, 30 de ani, economic vorbind, vom ajunge și noi în rândul țărilor dezvoltate,  sper, eu sunt un optimist. Dar dacă nu vom păstra această autenticitate vom fi băgați în aceeași ,,oală” cu ceilalți și nu ne vom putea distinge de ei.

            Sper să rămânem cu acestă trasătură de unicitate, care ne conferă individualitate în concertul națiunilor lumii. La noi, din rândul clerului au apărut foarte mulți culegători de folclor, mulți preoți s-au aplecat asupra creației populare, au cules-o și au publicat-o: Antofie Radu, Bălășel Teodor, Timotei Cipariu, Bizanțiu Densușianu, Gheorghe Dumitrescu Bistrița, Simion Florea Marian, Ioan Micu Moldovanu, Iraclie Porumbescu  ̶  tatăl lui Ciprian Porumbescu  ̶ , Sava Vasile și alții, adevărate albine lucrăroare ale stupinei culturale românești. Teolog a fost și muzicologul, prof. universitar și etnomuzicolog George Breazul. Culegerile lui de foclor sunt notate și psaltic cu semnele specifice.

Pe  vremea studenției mele foarte mulți profesori de la Conservator aveau studii teologice, cu toții provenind din mediul rural. Fără a-și fi propus, aceștia aduceau cu ei influența mediului în care se formaseră până la vârsta de 14 ani, adică specificul sătesc. Mă refer la: maestrul Victor Giuleanu, la compozitorul Ion Dumitrescu, la fratele său, Gheorghe Dumitrescu, teologi; la Constantin Ionescu, Teodor Oancea, Dragoș Alexandrescu, la profesorul Gavril Prunoiu și la atâția alții care au format zeci și zeci de generații de profesori cărora le-au transmis influența teologică și rurală. Când am dat examen la Conservator, m-am dus în audiență la maestrul Victor Giuleanu și i-am spus că am urmat Seminarul…Era prin anul 1961, ̶  s-a luminat la față și a discutat altfel cu mine. Adică, pe vremurile acelea, acești apostoli au apreciat cum se cuvine mediul cultural rural și bisericesc[19].

A consemnat Aurelian Popa-Stavri

 

[1] Corul a împlinit în  2025, 35 de ani de activitate neîntreruptă. Interviu acordat de Luminița Guțan Stoian, Televiziunii Trinitas, în anul 2025.

[2] https://basilica.ro/parintele-jean-lupu-un-muzician-talentat-si-un-misionar-consacrat/

[3] Articol citat.

[4] Printre cărțile destinate elevilor claselor I-IV, volumul , Gâze și fluturi”.

[5] https://basilica.ro/parintele-jean-lupu-un-muzician-talentat-si-un-misionar-consacrat/

[6] Profesorul Arhidiacon Jean Lupu, Președintele fondator și dirijor al corului ,,Symbol”. Deasemeni, despre Istoricul Corului  ,,Symbol”, Dirijori, Misiune, Palmares pute’I citi la adresa http://www.symbol-chorus.ro/dirijori.html

.

[7] Prima publicare a interviului a apărut în revista Amurg sentimental, a cenaclului și editurii conduse de poetul, romancierul, dramaturgul și publicistul Ion Machidon. A doua publicare s-a înfăptuit în cartea ,,Misiunea: Patrimoniul muzical. Studii, interviuri, eseuri despre muzică și radiofonie”, Editura Amurg sentimental, București, anul 2021. Referințe: Patrimoniu Imaterial și Cultură Tradițională, Buletin informativ, nr 12, mai 2023, p. 43-44, Institutul Național al Patrimoniului. Redactor, Mihaela Ciorcilă.

[8] Interviul a fost înregistrat la Societatea Română de Radiodifuziune, în cadrul Redacției Muzicale Radio.

[9] De la strană, în viața laică, de obște, comunitară.

[10] Caracteristici ale modurilor populare diatonice de sorginte antică.

[11] O recunoaște ca a lui și intră în vibrație cu ea, cu plăcere și de bună voie.

[12] „«Isaie, dănţuieşte», sub formă de dans ritual, este simbolul bucuriei prilejuite de nuntă. Se invocă proorocul Isaia care a proorocit naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria, pentru ca să se arate că scopul căsătoriei este naşterea de prunci, care trebuie crescuţi în virtute şi viaţă morală”.” Forma geometrică a zidurilor din jurul templelor şi a oraşelor de altădată – cercul – figurează eternitatea şi exprimă protecţia. Este şi semnificaţia procesiunilor liturgice în jurul templului, reproducând simbolic infinitul, ele transformă o suprafaţă profană în spaţiu sacru”. La botez, hora “Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat” este condusă de preoți urmați de nași cu finul-copil /sau cu fina copilă în brațe, acesta/aceasta fiind născut/ă a doua oară din apa sfințită asupra căreia s-a pogorât Duhul Sfânt.

[13] Text publicat în revista Amurg sentimental, luna noiembrie, anul 2004.

[14] Folcloristica literară, muzicală, coregrafică.

[15] Împodobită cu ornamente și alte elemente de stil oltenesc.

[16] Iată cum termenul de originalitate, în muzică, poate cuprinde referiri la tradiția folclorică a unui neam, așa cum poate avea și alte rădăcini sau (re)surse în culturile altor spații geografico-administrative, în orientările unei gândiri mitologice, în admirația unor sisteme matematice sau cibernetice, sau în evocarea  unor realități noi, tehnologico-științifice și artistice ale contemporaneității.

[17] Folk-lore, din lb engleză: inteligență, înțelepciune populară! ( deci, selecție valorică, de înaltă moralitate și etică!

[18] Fără folclor, adică limbă și muzică românească, conștiință națională și istorică vie.

[19] Partea a doua a interviului, publicată în revista Amurg sentimental, București, decembrie, 2004, p. 11.

by