Aurica…! Numele acesta și al meu sunt înrădăcinate nu doar pe similitudine literală ci și pe motivația afectivă a întoarcerii la amintirile celor mai pure iubiri, iubirile copilăriei și la emoția celor mai tandre regăsiri, regăsirile cu iubirile pierdute – în copilărie iubești ceea ce ți se pare ușor de iubit, mai târziu iubești ceea ce, deși nu ți se pare, e greu de iubit…!
Pe multe le poate omul modifica în viață, dar modul inimii fiecăruia de a iubi nu se poate! A mea abia azi iubește mai statornic pentru că până mai ieri – nici nu pot înțelege cum de-a apus așa devreme acel ieri – eram ca frunzele smulse de vânt și zburate de colo-colo. Mă jucam cu liniștea fetelor, numai de nesomnul și de inima lor friptă nu îmi păsa, iar pentru că atunci nu le-am iubit sau le-am iubit cât țin fiorii într-o plimbare la braț pe sub tei, primăvara pe înserat, încerc să le înțeleg mai bine și să le iubesc mai mult, dar poate prea târziu azi, așa cum trebuia să le iubesc mai sigur și mai frumos atunci, poate prea devreme!
S-au scurs cincizeci de ani de când nu m-am mai întâlnit cu Aurica, nu am mai avut nicio știre despre ea și abia uneori îi mai zăream prin adâncile comunicații ale memoriei, suplă și unduitoare, silueta ei, poate mai frumoasă decât a multor fete ale generației noastre – și azi e aceeași, mai doveditor decât orice că armonia ei corporală cam târziu mi-a deschis mie ochii.
Dar a sosit, când nu m-am așteptat, vremea să înțeleg că cineva care te iubește cu adevărat și din toată ființa este ceea ce poți avea rar în viață, iar dacă într-un târziu, oricât de târziu, abia dacă îți vei întoarce fața către soarele acestei iubiri vei putea zări ce umbre sunt în urmă…!
Am revăzut-o pe Aurica, am vorbit, ne-am spus ea ce mai spusese, eu ce nici n-am știut, nici nu mi-a trezit interesul să știu și n-am spus niciodată, am ridicat deasupra despărțirii și înstrăinării noastre un pod din ceea ce era în noi: candoarea copilăriei, veselia, primele iubiri, vina nevinovată, iubirea fragedă și hoinară…, ne-am dat înapoi unul celuilalt ceea ce ne furase timpul: prietenia!
De atunci, fiecare azi va să fie măsura în care fiecare dintre noi va vrea și va putea să țină pasul cu ieri…! Aurica mi-a răscolit gândurile și cred că m-a făcut mai bun chiar și cu mine, căci mă pedepsisem dacă vreme de cincizeci de ani nu mi-a trecut prin gând să o caut!
Ce-i pot spune azi pierdutei vreme de cincizeci de ani prietene, când fără să vreau îmi dau seama că n-aș mai avea ce să-i spun niciodată dacă nu aș fi avut tot timpul în sufletul meu o nebunie de iubire despre care nu am știut?!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..