A nins în ianuarie (2024) ca și cum anotimpul și-a deschis zăgazurile torentului alb al norilor și candoarea iernilor de altădată s-a-ntors să celebreze cu poeme și muzică iubirea…!
A nins cu stele pufoase din pernele cu care s-au bătut îngerașii, departe, cine știe cât de departe ori cine știe cât de aproape, poate chiar în fiecare din noi, poate numai în iluzia fiecăruia dintre noi, a nins minunat de feeric, au înflorit ferigile pe oglinzile răurilor, plâng ca niște țânci zgribuliți fântânile adânci, s-a despletit luna într-o lavă de argint, s-a-mbrăcat curpinsul în flori de bumbac, au răsărit fuioare afânate peste sate, s-au întins folii de opal pe șoselele cenușii ale orașelor, le-au crescut munților și dealurilor bărbi și plete de bunici încotoșmănați în șube și cușme brumării, s-a-nvelit câmpia în tăceri vindecătoare și meditative sub platoșă de marmură, a nins ca-n poveste, a nins ca-n pastelurile lui Alecsandri, a nins ca-n simfonia fusului răsucind firul caierului alb….!
A nins ca melancoliile pe cărările gândului, a nins ca anii pe caii albi ai vârstei târzii, a nins ca trecătoarele iubiri pe drumurile scurte ale vieții…! Parcă ieri se scutura de sus un pospai alb, în ianuarie 2023…, ca mâine, cine știe câtă zăpadă va fi să mai cearnă ianuarie al lui 2025…!?
Însumi sunt o dată de calendar scurt între semnul întrebării și un punct temporal…, aceasta și atât au fost părinții mei, aceasta și atât vor fi să fie și cei ce se vor bucura de îngăduința provizorie a vieții, când eu nu voi mai fi…!
Însumi nu înțeleg de ce îmi plac extremele naturii: când este copleșitor de mohorât, plouând din văzduh până în penumbrele sufletului și când e feeric, vesel și gingaș ca-n valsuri și iubiri topitoare, ningând cu cristale pure din zare în zare și cu zâne din descurajare în resemnare…!
Poate că între o stare și cealaltă n-ar fi țărm și remediu ci larg și naufragiu dacă eu nu mi-aș fi construit punți. Ele sunt muzica. Ea înseamnă pentru mine puntea suspendată ca grădinile minunate, ca brațele unele spre altele, ca ochii unii înspre alții, ca iubirea de la inimă pentru inimă…!
Azi, în miez de ianuarie 2024, eu sunt suspendat deasupra a tot ce înseamnă cenușa dezolărilor, pe o punte zidită din cântecele adorabilei interprete de muzică ușoară Angela Similea. De multe ori ele m-au dus către mal de pe valul în spume al îngândurărilor, ca regina cerului pe marinarii rătăciți, ca floarea regina nopții pe gâzele nocturne atrase de parfumul ei catifelat…!
Pentru mine, melodiile Angelei Similea sunt flori ale cerului – stelele – și stele ale pământului – florile…! Două cosmosuri în universul vieții mele sufletești. În ele trăiesc din toată ființa mea, în ele palpită ca niște clopoței de porțelan gândurile mele, melancoliile, durerile, alinările, disperările, iubirile…!
Cum i-aș putea întoarce vreodată fermecătoarei artiste Angela Similea plăcerea pe care mi-o revarsă în inimă cântecele sale, altfel decât contopindu-mi fiecare bătaie a inimii mele cu fiecare sunet al lor ce are suflet și ființă, întocmai ca mine, iar de aceea între mine, magicele melodii ale Angelei Similea și Angela Similea există comuniune sufletească și umană, ceea ce înseamnă că și iubire…!? (Ultima fotografie: Aurel V. Zgheran cu Angela Similea, 19 august 2011, la Tg. Ocna)
(Aurel V. Zgheran)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..