MARIANA ANGHEL

ÎN LUMEA MARILOR SIMBOLURI ARTISTICE

Volumul POEME/DESENE, semnat de doi autori, poetul Eugen Dorcescu și artistul plastic Ioan Iovan, apărut în 2023 la Editura Waldpress din Timișoara, în condiții grafice de excepție, prezintă o selecție de poezii însoțite, la fiecare pagină, de DESENE ale lui Ioan Iovan, cunoscut de timișoreni pentru activitatea sa prodigioasă pe tărâm cultural și academic: profesor universitar la Facultatea de Arte Plastice din Timișoara, artist plastic, critic de artă, redactor de revistă, organizator de expoziții, scriitor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, distins cu numeroase premii și titluri academice..
Volumul cuprinde 23 de poeme ale poetului Eugen Dorcescu și tot atâtea desene ale artistului Ioan Iovan. Cele două forme de expresie comunică între ele, cuvântul și grafica se completează și se adâncesc reciproc într-o simfonie a artelor. Eugen Dorcescu nu este la prima colaborare pe tărâm publicistic cu artiștii timișoreni. Pe lângă participarea la vernisaje și expoziții, unde a prezentat lucrările unor foarte apreciați pictori și sculptori, Eugen Dorcescu a mai publicat, în colaborare cu Emil Grama, un volum de format similar, intitulat „Synaisthesis”. Într-o încercare de hermeneutică plastică aplicată versurilor dorcesciene, acest volum a reunit poeziile poetului Eugen Dorcescu și tablourile pictorului-poet Emil Grama. Volumul „Synaisthesis” a apărut în 2021, la Editura Eurostampa, a fost lansat și la Școala de literatură, dar și în aceeași zi cu vernisajul expoziției pictorului Emil Grama, la Casa Artelor, din Timișoara (în 14 iunie 2022). Cu volumul „Poeme/Desene” (2023) putem spune că se continuă seria „sinesteziilor”, a acestor veritabile dialoguri hermeneutice dintre imagini și simboluri din poezie și desen.
Sub cerul Genezei deschide volumul POEME/DESENE. Această poezie celebrează miracolele din „lumea creată de Yah Elohim”. Imaginea cheie este „fânul uitat/ din Poiana uitată”, care capătă însemne paradisiace: „fânul, greu de/ rouă, de flori/ traversat de raze și/ de triluri, în zori”. Armonia începuturilor este redată prin atributul purității propice revelării slavei divine: „fânul pur, ne-nceput,/ pe al cărui covor/ mi s-a părut/ a zări, când și când/ urma Lui” (Sub cerul Genezei). Poemului inițial i se asociază desenul artistului Ioan Iovan intitulat Apa, în care intuim perechea originară, amploarea aripilor și a zborului. Izvorul, ca principiu al vieții, susură și oglindește. Zărim în jumătatea simetrică a desenului reflexiile în apă. Pictorul a imprimat pe desen un text miniatural, un text hermeneutic despre apă și origini: „cunoaștem că-n natură apa este/ propria oglindă….. unde inseră ca-ntr-o poveste/ rădăcini în cer, coroane în pământ”. Este o referire implicită la Narcis, cel care își admira în apa izvorului propriul chip, „… Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”, în viziunea lui Mihai Eminescu. De atunci, apa aceasta, a izvorului, „noi o vedem cu văluri / când sus, când jos” (Ioan Iovan), semn al căutării revelației, dar și al nestatorniciei firii omenești. De la „fânul pur/ ne-nceput”, precum apa de izvor, Eugen Dorcescu ne trimite în istoria trăită, „pe aleile acelea solitare” ale Parcului Botanic, unde s-a plimbat adeseori, pentru a savura „Din loc în loc, răspântii largi de soare./ Din timp în timp, celeste adieri”. Asocierea iubitei cu florile parcului și cu armonia edenică încheie apoteotic poezia: „Edenic parc! Edenică uitare!/ Iubita mea de astăzi și de ieri,/ În zariștea eternei primăveri,/ Ești numai fericire și splendoare…” (Parcul Botanic). Acestei poezii graficianul Ioan Iovan îi asociază „Aerul”, o lucrare în care se întrezăresc nori, păsări, siluete umane și un text minuscul deasupra. De altfel, în același registru al cronografiei spirituale propus de poezia dorcesciană, își ordonează și artistul Ioan Iovan lucrările. Titlurile acestor lucrări grafice sunt elocvente, sugestive prin raportarea la elementele primordiale sau la simboluri culturale de mare forță: APA, AERUL, FOCUL, PĂMÂNTUL, DRUMUL, FÂNTÂNA, MITOLOGIE, IUBIREA, DESTINUL, SPIRITUL, COPACUL, LUMINA, MATERIA, OMUL, CUPLUL, ASPIRAȚIE SOLARĂ, ARCADE, SUCCESIUNE, ICAR, GRUP, AER ȘI IARBĂ, TRAIECT VERTICAL (I și II).
Avatarul dorcescian al trubadurului, al luptătorului îmbrăcat „în grea armură”, este ilustrat în poezia Reminiscență. Oştenii, hieratici mucenici sau viteji trubaduri, care au depăşit lumea aceasta prin eroismul și chiar jertfa lor, se recunosc între ei: „După privire!” Acestei poezii îi corespunde lucrarea „Focul”, simbol al jertfei și al purificării, având și un text în versuri al lui Ioan Iovan despre viteazul Prometeu, cel care a furat zeilor focul din Olimp și l-a dăruit oamenilor. Textul lui Ioan Iovan se încheie cu un avertisment: „Și te așteaptă șingur la cules/ Și singur, singur mai ales” Pe pagina alăturată, Eugen Dorcescu se identifică total cu acest neam ales de viteji și trubaduri: „… el și eu vom fi de-a pururi,/ Cu bărbătească-ne singurătate”.
Capodoperei lirice dorcesciene, intitulată Montségur, poezie cu rezonanțe istorice – aluzie la catarii albigenzi din fortăreața Montségur din Franța secolului al XIII-lea –, dar și cu reflexii erotice, cavalerești, îi corespunde lucrarea lui Ioan Iovan intitulată „Pământul”. Artistul explicitează această vocabulă printr-un text  suprapus desenului: „Numim pământul humă și nici nu s-ar putea/ Altfel să-i spunem: Din pământ venim/ Și în pământ ne ducem”. Poezia Montségur, capodoperă a stilului si a construcției poetice, „piatră de hotar” a liricii dorcesciene, este o veritabilă ars poetica. Fortăreața este pentru poet „natalul Montségur,/ Biruitor în orișice înfrângeri”. Asemenea catarilor, ce au și murit pentru crezul lor, îndrăgostiții se ridică, prin iubirea evocată în acest poem, deasupra mundanului și a materiei: „Eram atât de puri,/ Încât păream mai îngeri între îngeri./ Desprinși de lume, rupți de elemente,/ De apă, de văzduh și de pământ,/ Ne-am fost iubit aievea-n trup și-n gând”. Iubirea îndrăgostiților a ignorat „vrăjmașu-așezământ/ Al omenirii pururea demente”, iar destinul cuplului, aidoma dezastrului istoric de la Montségur, a culminat într-o jertfă totală, urmată de renaștere: „Și-am renăscut în două flori de plasmă” (Montségur).
Drumul este desenul lui Ioan Iovan care creionează, în mai multe planuri, câte două siluete umane, perechi, cu o anumită perspectivă. Această lucrare însoțește poezia Ermitaj, ce evocă un traseu ascetic, încununat de împliniri spirituale: „Eram și eu? Eu, scribul preasmerit,/ Transfigurat de trudnice asceze/ Etern învins, etern nebiruit./ Trecusem de-ale morții metereze/ Și-acum, pe-aceeași cruce pironit,/ Străluminat de sacre anamneze,/ Eram nespus de viu, de fericit!” (Ermitaj). În continuarea ideii de drum, asemenea unui hronograf, Eugen Dorcescu inserează poezia Dies Martis, evocând venirea primăverii, curgerea vremurilor, ciclicitatea lucrurilor, vremelnicia făptuirilor omenești: „E jos, e sus frumosul carusel?/ Porți prin oraș o mască de armindeni-/ Mereu la fel. Și rimele-s la fel: Prieteni, caruselu-i pretutindeni”. În deșertăciune, în ipocrizia lumii, adevărata știință este una ascunsă: „Totu-i să fii în stare să-L găsești/ Pe-Acela care e. Pe –Acela care/ E dincolo de cruguri, de povești,/ De curgere, rotire și uitare…”
Volumul POEME/DESENE așază alături bijuterii poetice și grafice între care se ivesc punți ideatice și semiotice. Vom prezenta câteva dintre titlurile lucrărilor celor doi artiști, tocmai pentru a evidenția cât de emblematice sunt aceste asocieri/ corespondențe: Ioanitul/ Mitologie, Visul sacru/Iubirea, Absența/Destinul, Diacul/ Spiritul, Salcâmii sacri/ Copacul, Elegiile de la BadHofgastein 23/ Lumina, Ecclesiast/ Aspirație solară, Pavilionul/ Traiect vertical II.
Iubirea, evocată în versuri de o admirabilă profunzime, devine substanță poetică. Doamna Mirela-Ioana Dorcescu, soția poetului, recunoaște în Salcâmii sacri „o declarație de dragoste durabilă, de o puritate și de o spiritualitate magnifice”. După ce enumeră o întreagă istorie glorioasă și sacră totodată, poetul evocă în acest poem puritatea unei lumi pe care doar iubirea poate să o instituie: „Și-mi amintesc de Țarigrad, de Râm,/ De-oștiri, și de Scripturi și de odoare, (…)/ Îmi amintesc și magicul tărâm./ Al întâlnirii noastre. Știi tu oare?/ Iubirea-i o pădure de salcâm…” În conexiune cu Salcâmii sacri, Ioan Iovan, înfățișează, în simetrie, două lumi, care au ca ax unificator copacul/ copacii, axis mundi și simbol al vieții, al omului în continua sa ascensiune spre cer.
Temele majore ale creației dorcesciene sunt ilustrate simbolic în acest volum: cavalerul, lupul, Templierul, râul apar ca avatari ai poetului, sunt modele de masculinitate și noblețe (v. Ioanitul, Templierul, Reminiscență, Avatar). Iubirea ca liman al celor aleși și împlinire deplină a umanului o regăsim în poeziile Salcâmii sacri, Miozotis, Elegiile de la Carani, Clopotiva, Visul sacru. Contemplarea divinului și căutarea neîncetată a Domnului atotprezent, dar Care Se ascunde pe Sine pentru ascetul care-L caută cu ardoare, dau naștere unor trări exprimate sublim în versuri care-l situează definitiv pe Eugen Dorcescu între poeții mistici ai literaturii române: „Absența e-o prezență negativă,/ E-un gol, o așteptare, o latență./ E moarte și viață deopotrivă-/ Chiar Domnul, pentru simțuri, e-o absență”. După ce a experimentat toate stările „părăsirii divine” (v. Sfinții Părinți), numite aici de poet neputință, așteptare, gol, jale, frustrare, concluzia la care ajunge cel care s-a îndeletnicit cu asceza este covârșitoare prin claritatea duhovnicească a exprimării: „Absența e-o prezență mult mai cruntă,/ Mai greu de îndurat decât prezența” (Absența). La polul opus acestor experiențe inefabile, Eugen Dorcescu exprimă deșertăciunea lucrurilor cu care omul se trudește sub cer în poemele Ecclesiast, Miozotis, Diacul, Dies Martis. O confesiune lirică, un autoportret matur citim în poezia Diacul, în care se desprinde imaginea dascălului-profet. Zenovie Cârlugea consideră acest poem o veritabilă „ars poetica”, iar Mirela Ioana Dorcescu propune câteva inspirate alăturări: „Până la un punct, Diacul admite o lectură intertextuală. Mie îmi amintește imaginea argheziană a „serii răzvrătite care vine de la strămoșii mei…”. Atâta doar că, în acord cu propria operă, cu propriul crez, Poetul își mărturisește condiția de Diac-Luptător perpetuu, al cărui suflet e „o sală a armelor” (în acea sală a armelor, cea mai „oțelită”, ce-l însoțește permanent pe oșteanul din trupele de elită ale lui Hristos, este condeiul). Cât curaj al dezvăluirii, atâta artă a rostirii!” (evocări din cursurile Școlii de literatură Eugen Dorcescu – 80).
Poeziile din finalul volumul POEME/DESENE evocă comuniunea cu Cel ce este și împăcarea deplină cu El: Zefirul, Orașul fericit, Ermitaj sunt mirabile poeme ale beatitudinii. În poemul-capodoperă Pavilionul, chilia Poetului devine un loc sacru care reface spațiul paradisiac; aceasta comunică cu întreaga creație și cu Cerul – „deschis în patru zări, spre cer si soare” – și orientează poetul spre vocația sa originară: „spre altar și amvon”, adică spre slujire si (bună)vestire a Cuvântului. În aceste cadre, natura își recupereaza armonia și devine „rai de trandafiri…, parcul plin de zvonuri… purtat pe-a înnoptării adiere”. În această stare de senină contemplație, Poetul devine profet și augur, întrezărindu-și sfârșitul. Asemenea psalmistului David, Poetul-Diac își continuă până în ultima clipă profesiunea de credință: „Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,/ Mai dulci decât un „fagure de miere”/ Știind că în curând voi fi augur/ Și domn peste-un imperiu de tăcere”.
Volumul de POEME / DESENE este inedit prin corespondența pe care autorii lor o stabilesc între arte. Demnă de reținut este actualitatea acestei viziuni integratoare, despre care artistul Ioan Iovan mărturisește: „Mă antrenează și acum preocuparea începută cu ani în urmă de a descoperi concordanța între un text versificat și o imagine desenată” (coperta a IV-a). La rândul său, Eugen Dorcescu valorizează această colaborare și explică ce aduce ea nou în receptarea poeziilor sale: „Domnul Ioan Iovan ilustrează, prin creația sa, în ansamblul ei, conceptul de inteligență emoțională, concept considerat, de reputați cercetători moderni, ca fiind definiția însăși a talentului (talentul este manifestarea inteligenței emoționale)”. Cu alese gânduri de prețuire, salutăm această distinsă colaborare și sperăm ca anii care vin să așeze acest volum în seria cărților de referință din creația poetului Eugen Dorcescu, precum și din seria operelor grafice vizionare ale artistului Ioan Iovan.

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA ANGHEL, ÎN LUMEA MARILOR SIMBOLURI ARTISTICE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 ianuarie 2024