Este o vorbă misogină cum că de „Black Friday” o femeie cumpără cu o sută de lei un obiect care valorează două sute de lei dar de care nu are nevoie pe când un bărbat cumpără cu două sute de lei un obiect care valorează doar o sută de lei dar de care are nevoie.
Cert e că posturile de radio și de televiziune abundă deja în știri despre „Vinerea Neagră”. Iar o sumedenie de conaționali și-au lustruit mouse-urile și și-au îmbunătățit semnalul la internet pentru a da lovitura la „șopingăreală”.
Dar nu puteam da vina doar pe importul de obiceiuri străine. Meteahna comerțului „cu apucata” era criticată încă de pe vremea lui Mihai Eminescu. Marele poet și jurnalist nu considera comerțul în sine ca fiind o activitate parazitară, însă critica dur, în ziarul Timpul, modul în care comerțul era practicat în România epocii sale.
În viziunea sa economică singura sursă reală de valoare era munca productivă, îndeosebi agricultura și meșteșugurile.
„Nimic nu se câştigă în mod durabil fără muncă proprie, fără deprindere proprie”, scria Eminescu.
Eminescu mai amintea adesea că „nu există alt izvor de avuţie decât munca”. Când comerțul devenea doar o formă de intermediere speculativă, constând în cumpărarea ieftină a produselor autohtone și revânzarea lor scumpă sau importul masiv de produse de lux străine, Eminescu îl asimila unei forme de stors avuția națională, mai degrabă decât unei munci creatoare.
În acea perioadă, marea majoritate a comercianților din orașele românești erau de origine străină. Eminescu suferea văzând că românii erau cantonați doar în munca fizică grea (agricultură), în timp ce beneficiile financiare ale circulației mărfurilor ajungeau în alte mâini, destabilizând balanța comercială a țării.
Dar la alți scriitori speculatorii nu sunt neapărat străini ci și personaje autohtone.
Ion Luca Caragiale, în schițele „Inspecțiune” și „Grand Hôtel «Victoria română»” surprinde falimentele rapide, afacerile dubioase de mahala, specula cu mărfuri de import și mentalitatea dobândirii banului fără muncă.
În „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, Ghiță devine cârciumar pentru a strânge rapid capital. El cade în capcana speculei ilegale și a complicității cu Lică Sămădăul care controla specula cu turme de porci și jafurile, demonstrând cum lăcomia distruge destine.
În „Viața la țară”, de Duiliu Zamfirescu, Tănase Scatiu reprezintă noul val de speculatori rurali — arendașul brutal, îmbogățit rapid prin exploatarea cruntă a țăranilor și prin specularea datoriilor marilor proprietari de pământ.
În romanul „Moromeții”, Marin Preda surprinde specula comercianților cu grâul produs de țărani în perioada interbelică.
Presat de datoriile la bancă, de impozitul pe pământ – foncierea și de nevoia de a plăti taxele de școlarizare pentru Niculae, Moromete încarcă în cele din urmă căruța cu grâu și pleacă împreună cu fiul său cel mic. Găsește oboarele din Pitești și Costești blocate și pline de cereale la prețuri de mizerie. Refuză să dea grâul pe nimic și își continuă drumul până în satele de la munte. Acolo, impresionat de drama unei femei de la munte, vinde grâul mult mai ieftin decât plănuise provocând o adevărată criză în familia sa.
Revenind la zilele noastre comerțul se face în mare parte prin super-market-uri și mall-uri străine și site-uri de vânzări străine. Dar dincolo de năravurile orășenești până și unii țărani preferă să cumpere de la ABC-ul din sat usturoi chinezesc, cartofi austrieci și roșii olandeze sau turcești decât să le mai cultive cu trudă.
Sigur că, finalmente, ne furăm singuri căciula. Căci până la urmă, prețul este lăsarea moștenire a unei datorii naționale tot mai apăsătoare pentru generațiile care vor veni.

La poeții Barbu Nemțeanu, George Bacovia, Sorin Vieru…
În poezia modernă, orașul nu mai este un spațiu al culturii, ci al tranzacțiilor meschine, unde totul devine marfă.
Poetul Barbu Nemțeanu suprinde în „Galații” (din volumul Stropi de soare, publicat în 1915) această atmosferă sufocantă a pragmatismului financiar, exclamând: „Galați, oraș cumplit de negustori, / La tine stă poetul ca-n Sodoma…”. Specula și goana după profit sunt văzute ca un mediu ostil sensibilității și artei.
Și George Bacovia, în volume precum „Plumb” sau „Stanțe burgheze”, relifează târgul de provincie ca simbol al monotoniei și al degradării umane sub dictatul banului. Negustorii, precupeții și burghezia mică sunt conturați indirect prin decorul dezolant al magazinelor și prin atmosfera de continuu declin mora
Iată și un fragment dintr-o poezie a logicianului Sorin Vieru, din volumul „Ultima Thule”, în care se creionează „tristețea din obiecte”, căreia îi devenim „slugi selecte”.

Tăcerea e în tine
de Sorin Vieru

Poate gândești acuma: la poli sunt eschimoși,
Alunecă pe sănii în Labrador, frumoși
Cum numai încordații spre pradă și spre foc
Mai pot să fie-n lumea ce nu-și găsește loc
De-atât confort și-atâta tristețe în obiecte
Ce-și moleșesc stăpânii, ori slugile selecte.
Poate să iei cu tine doar blana ta de focă,
Harponul, axialul topor și echivocă
Lumina cuibărită în bulgărul de seu
Ș tot ce se vădește a fi dichisul tău:
Femeia, pruncul, câinii și gândul încordat
Spre urma din zăpadă și chipul aziat
Al idolului nordic, bunic de dumnezeu…

by

Referinţă Bibliografică

„Black-Fraier-Day” devine noul „Opus Dei”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 octombrie 2026