Rânduri scrise azi, (9 iulie 2026) când pentru mine ziua s-a rupt în două: în prima ei jumătate sufletul mi s-a umplut de o emoția unei întâlniri cu draga mea doctoriță căreia-i datorez viața și restituirea speranței de a trăi, Mihaela Adriana Mihăilescu, medic primar neurolog; în a doua jumătate însă, purtând cu mine la întoarcerea acasă, călduros și mângâietor vibrantă, îmbrățișarea tandră a doctoriței, am primit o veste ce m-a prăbușit preț de o clipă într-o moarte a tot ce zidisem în mine-n prima jumătate a zilei: Bonnie Tyler se stinsese din viață noaptea trecută…!

            În ziua în care am fost primit la cabina sa de către Bonnie Tyler, în octombrie 2014 (Sala Palatului din București) și am schimbat cu ea câteva cuvinte pe care le-am dăltuit în conștiință, a încolțit în mine un gând șovăitor întâi și insondabil de speranțe, transfigurat între timp întru începutul statorniciei:  făurirea unei cărți cu eseuri pentru Bonnie Tyler. Cartea despre care este vorba nu intenționam a o ridica la valoarea unei lucrări cu valoare științific biografică, foarte documentată și organizată în rigoarea unei cronologii fără abateri, erori, omisiuni, falsități. Însă nici a o coborî la subnivelul minimei însemnătăți pe care și-o câștigă prin elementul emoțional al genului literar eseistic cel ce redă libertatea interioară de a desfășura cuvintele-n care nimic nu este încătușat în exactități de prezentare, totul este eliberat din conștiință în contemplații frumoase. Întocmai ca aceea ce-ar fi fost despre o artistă pe care am iubit-o și o vom iubi…!

Îi ador melodiile, timbralitatea aparte a vocii de violoncel duios și grav, energia corporală a mișcărilor scenice acoperitoare a întregului perimetru al splendorilor spectacolului plin de farmec și grație. Între sunetele muzicale ale vocii sale transfigurate în melodii mirabile ce-au cucerit lumea nu există tăcere, cum, de pildă, îi plăcea să fie lui Johann Sebastian Bach. El spune despre muzica superbă: „Muzica nu este altceva decât o combinație de sunete și tăcerea dintre ele. Secretul constă în a cânta notele corect la momentul potrivit”. S-ar dezminți pe sine Bonnie Tyler dacă această cugetare ar aparține de amploarea vocală a ei, cu vibrații înalte, deși într-o tonalitate întrucâtva grunzuroasă fără a fi aspră ci cristalizată armonios și extrem de plăcut.

În ce privește vocea acestei artiste, nu poate fi vorba despre nicio tăcere. Dimpotrivă, între sunetele vocii ei se emit ecouri ale lor, într-o deplasare arcuită, încordată parcă și cu rezonanțe într-un zumzet emis de vibrațiile corzilor vocale. De aceea, melodiile pe care le interpreta au un limbaj muzical al lor, inconfundabil, insolubil în vreo încercare de imitare, căci Bonnie Tyler nu cânta ca nimeni…, Bonnie Tyler cânta numai și numai ca Bonnie Tyler. Limbajul acesta aparține de suflet, el, sufletul, fiind, de asemenea, graiul iubirii, căci fără iubire n-ar conviețui cu muzica, ci abia în acest caz cu o tăcere pietroasă. Sufletul, glasul muzical, muzica, artiștii ce o compun și interpretează, publicul ce le așază în locurile din față ale conștiinței n-ar fi taine, haruri, vocații, valori umane însădite natural și îmbisericite în om…, ar fi întru-totul niște greșeli ale universului etern și infinit…!

Așadar, voiam, începusem să făuresc o carte în tot momentul înviorătoare prin frumusețea minunată a sublimei Bonnie Tyler, o carte de eseuri pentru ea, dorită a fi citită cu bucurie și pe care aș fi numit-o ca poetul Tudor Arghezi pe a sa: „carte de buzunar”. Pentru că  mărimea cărții acesteia n-ar fi corespuns în proporționalitate cu un buzunar obișnuit, aș fi transfigurat inimile în buzunare, căci inimile celor ce o iubesc pe Bonnie Tyler nu sunt decât mari…! Am vorbit cu artista despre aceasta, ea a agreat ideea și m-a încredințat foarte credibil de sprijin din partea sa. Doar că eu am întârziat până când a fost prea târziu…! În ce mă privește mi-am întemeiat speranțele unei susțineri și din partea impresarului Pepino Popescu, privind asigurarea unei legături mai aplicate și directe cu artista, el având calea și mijloacele optime în acest sens.

Iubirea din mesajul subscris cărții ce nu a continuat să fie o reală transferare din ideal în act este o flacără a pozitivității vieții sufletești pe care îngerul din fiecare dintre noi oamenii o dorim solidară în speranțe cu oricine nutrește idealurile iubirii și speră în iubirea sa…!

În zilele lucrului la carte am primit o știre pe care Media românească nu o cuprindea dens, generos, în spații de interes public, primordialitatea în această direcție deținând-o faptul curent politic. Regretabil! De aceea am recurs la posibilitățile externe pe care le am, asigurate de persoane din staff-ul și anturajul artistei adorabile Bonnie Tyler.

Informațiile primite erau în ascendență îmbucurătoare privind starea sa de sănătate afectată în zilele primăverii anului 2026, ceea ce a cauzat internarea de urgență la un spital din Faro, Portugalia. Nimic mai trist decât această veste bruscă despre care am căutat amănunte în multe locuri. Ca de obicei, am găsit știri scurte, senzaționaliste, așa că mi-am îndreptat atenția către surse mai directe și apropiate de artistă, după care-mi păreau relevatoare declarațiile la obiect și în formă curată, fără elemente exaltante, succedate torențial, brut, inadecvat adevărului și onoarei. Am căutat în ele exactitate și evitarea oricăror erori sau omisiuni, chiar dacă nu întotdeauna rău intenționate, diversele comunicate nerespectând adevărul pur și necondiționat de interesul zvonistic furnizor de audiență vastă azi mai mult ca oricând, în România mai mult ca oriunde…!

Dar inevitabilul s-a preschimbat iremediabil. Veste tristă…! Cumplită…, zguduitoare solie de la îngeri: Bonnie Tyler, ieri noapte (suntem acum în grea, dureroasă zi de 9 iulie 2026) magnifica, adorabila Bonnie Tyler, bolnavă, obosită, fără a muri a plecat din viață și s-a înveșnicit cu îngerii. De azi, de la fereastra cerului va contempla lumea rămasă în lacrimi în urma ei.

Am îndreptat susținerea mea morală totală, optimistă, încurajatoare, alăturată luptei pentru sănătate a artistei Bonnie Tyler, pe tot timpul grelei sale suferinți  pe patul de spital din Portugalia, în stare de comă indusă. Subordonez idealului de respect și decență toate mesajele mele scriptice în legătură cu această dureroasă întâmplare, afirmând spiritul pozitiv și plin de iubire din gândul meu.

Muzica interpretată de Bonnie Tyler rămâne a fi o copie a artistei însăși. Nu trebuie decât să privim cu sufletul și mintea în cântecele sale și vom contempla ca-n fântâni adânci ochiul luminos al cerului, frumoșii ochi de cer ai superbei artiste, vibrațiile glasului său, mișcătoare precum vântul tulbură flăcările verzi ale frunzelor.

Iubirea nu este de sine stătătoarea. Ea caută cu înfiorare locuri în care destinul făurește ferestre curate și limpezi prin care se revarsă razele de argint ale lunii și stelelor strigate de glasuri de soare și duh, întru rutul păsărilor măiastre. Locurile acestea sunt proprietatea muzicii cu prețul talentului stors până la o ultimă picătură, prin muncă și seriozitate. Iar azi, aici, numele a toate întrupările celor mai sus relevate sunt glasul artistei Bonnie Tyler, melodiile sale, harul său, dăruirea trudnică a sa, îndatorirea elaborată și aplicată consecvent în interrelaționarea sa umană și artistică îndelungul întregii sale vieți…!

Numele muzică va purta în veac și pronumele Bonnie, pe când pronumele Bonnie are și va avea numele iubire. O iubire a sa pentru cântec, artele spectacolului muzical și public, precum și reversul acestora, ca dulce ricoșeu al iubirii pentru iubire…!

Azi termin ce nu am început: jubilația unui vis împlinit, făurirea unei cărți cu numele Bonnie Tyler. Ca de atât de multe ori în viață, rămân condus în propriile-mi insatisfacții de regretul că pentru mine bobocul bucuriei se veștejește înainte de a înflori. Așa, de pildă, s-a săvârșit o altă carte de eseuri pentru două artiste dragi, mai înainte ca, frumos, să apuce a-i înflori în pagini cuprinsul. Așa se vor mai sfârși pesemne, altele, rămase doar la preambul, căci, dacă protagoniștii lor nu sunt atinși de frisoanele conștientizării condiției noastre de muritori, eu sunt…! Mai cu seamă acea carte a acelor două artiste, abandonată, o regret, căci a fost lucrată cu dragoste și a ajuns la capăt cu muncă. Însă când a fost vorba să o cercetăm împreună cu despre cine scrie în ea, ca să îi dăm înfățișarea finală, solicitarea mea a rămas până azi cu un singur răspuns: nici așa, nici așa…! Dintr-o zi anume eu nu voi mai scrie nimic niciodată…! Timpul meu va ajunge la momentul terminus cu o singură pozitivitate a lui: voi scăpa de frământările și supărarea așteptărilor…!

De acum continui să scriu despre magnifica artistică cu lacrimile sufletului într-o carte citită de îngeri. Bonnie Tyler a plecat, este acum la fereastra cerului, de unde doi ochi minunat de albaștri, minunat de luminoși, minunat de frumoși ni se arată privirii noastre întristate de dor de ei. Îi vom asculta mereu mirabilele-i melodii și neîncetat ne vom aduce aminte de ea…! Duioasa-i privire de la fereastra cerului va revărsa asupră-ne candoarea unui dor nestins…!

          (Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Bonnie Tyler. Duioasa-i privire de la fereastra cerului/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 iulie 2026