BOBOTEAZA – SFINȚIREA PRIN DUHUL SFÂNT

„Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii.” (Ioan 1, 29)
„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit» (Matei 3, 17)

Boboteaza este sărbătoarea instituită de Biserică în amintirea momentului când Mântuitorul a venit la râul Iordan pentru a fi botezat de Sfântul Proroc Ioan – Înaintemergătorul Domnului – și se referă la episodul ­biblic al Botezului Domnului săvârşit de Sfântul Ioan Botezătorul. Evenimentul a avut loc când Domnul Iisus Hristos împlinise 30 de ani, înainte de a începe lucrarea Sa de vestire a Evangheliei. Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt în Galileea, cetatea Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-și înaintea oamenilor puterea și înțelepciunea dumnezeirii Sale până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot. Pentru aceasta nici Domnul Hristos, până la această vârstă nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu. După Botezul Său, Domnul Iisus Hristos Şi-a început lucrarea publică pentru mântuirea neamului omenesc.
Botezul Domnului, Epifanie (Arătare) sau Bobotează, așa cum mai este numită dumnezeiasca Arătare a Sfintei Treimi în lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh pentru că Sfântul Ioan Botezătorul a arătat lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos. Când Iisus a venit la el să se boteze, Botezătorul a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii.” (Ioan 1, 29)
Această minune dumnezeiască s-a săvârșit când Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit în public și S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani. Atunci, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om din iubire pentru oameni, prin Sfânta Treime – Tatăl și Fiul în El, deasupra Căruia s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de porumbel, îndată după ce a ieșit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” (Matei 3, 17).
Botezul lui Ioan era un simbol, o pregătire în vederea primirii credinţei şi a Botezului pe care Domnul Hristos avea să-l aducă omenirii prin trimiterea Duhului Sfânt, mărurisind Sfânta Treime.
Botezul Domnului a fost semnul încredințat după care putea să recunoască pe Mesia, Cel care a venit în lume, precum a zis Botezătorul întru a sa bună-vestire.
„Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Deasupra Căruia vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând peste El, Acela este cel ce botează cu Duh Sfânt.”
Ioan, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, a venit în părțile Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, întru iertarea păcatelor. Pentru că el era acela de care mai înainte a zis Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie – gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui.” Și venea la dânsul toată lumea Iudeei și a Ierusalimului, pentru a fi botezați de dânsul, în râul Iordanului, mărturisindu-și păcatele. Atunci a venit și Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan. El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El: „Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălțămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.”(Ioan Botezătorul / Marcu, 1-8; Matei 3, 11; Fap. Ap. 1, 5)
În acest sens, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.
Apariția Duhului Sfânt „în chip de porumbel” ne aduce aminte de potopul din vremea lui Noe, când porumbelul pe care acesta l-a trimis de pe arcă s-a întors cu o ramură de măslin în cioc, prin care a anunţat sfârşitul potopului. În clipa Botezului lui Hristos, Sfântul Duh „ca un porumbel” a vestit sfârşitul potopului. Astfel venea Izbăvitorul păcatului şi mântuirea pentru toată lumea prin Hristos.
Iisus a venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza și auzind glasul Tatălui de sus.
Iar Ioan se sfia de El, zicând: „Eu am trebuință să mă botez de Tine și Tu vii la mine!”
Iar Iisus a zis: „Lasă acum, că așa se cade a împlini toată dreptatea.”
Dreptatea este explicată de Sfântul Ioan Gură de Aur, prin poruncile lui Dumnezeu, ca și când Iisus ar fi zis: „De vreme ce toate câte le poruncește legea (botezul lui Ioan fiind porunca lui Dumnezeu) le-am săvârșit și singură aceasta a rămas, adică să Mă botez, se cade să o săvârșesc și pe aceasta”.
Din vorbele Botezătorului „Cel ce m-a trimis ca să botez cu apă, Acela mi-a zis…” se înțelege că a fost trimisul lui Dumnezeu, așa cum specifică Sfânta Scriptură: „A fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan”.
Iisus Hristos a așteptat botezul până la vârsta de 30 de ani ca să împlinească legea cu toate vârstele, să sfințească firea noastră și să ne dea putere spre a birui patimile, ca să ne ferim de păcatele cele de moarte. Iar după Botezul Său, Domnul a ieșit îndată din apă.
Și ieșind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, de unde a venit o lumină ca un fulger, iar Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de porumbel spre Iisus, Cel ce a fost botezat de Ioan în apa Iordanului. Atunci s-a auzit un glas din cer, zicând: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.”
Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate și nu stă în locuri necurate. Tot asemenea și Duhul Sfânt este izvorul curăției, noianul iubirii de oameni, învățătorul blândeții și purtătorul binelui.
Prin Botezul Său în râul Iordan, Domnul Hristos a sfinţit apele, de aceea, în ziua Bobotezei se sfințește Aghiazma Mare prin binecuvântarea duhovnicilor: „Sfințește, Doamne, cu Duhul Tău cel Sfânt, apa aceasta.” (de tri ori)

Ritualul Bobotezei

Pregătirea pentru Botezul Domnului începe din Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie – însemnat în calendarul creștin-ortodox cu „Post”, ce face parte din categoria posturilor de o zi, din cursul anului bisericesc.
Tradiția postului din ziua de 5 ianuarie vine din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregateau prin post și rugăciune timp de 40 de zile să primească botezul în seara acestei zile.
În aceste vremuri (mileniului III), creștinii postesc doar în această zi pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită – Agheasma Mare.
În Ajunul Bobotezei se stropesc casele credincioșilor, locuitorii acestora, fântânile lor sau fântâna satului, crucile și troițele, clopotnițele, bisericile și icoanele, veșmintele și vasele liturgice. Pentru binecuvântare dumnezeiască, duhovnicul sau Soborul de preoți cadrul slujbei de sfințire a apei, în care este citită Evanghelia cu Botezul Domnului, iar după ectenia mare se rostește rugăciunea de sfințire a apei, compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi.
„Însuți, Stăpâne, vino și acum prin Pogorârea Sfântului Tău Duh și sfințește apa aceasta.”
La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă, cântând:
„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție” (Troparul Botezului Domnului)
În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate și din care se gustă pe nemâncate în zilele de post și ajunare de peste an. Potrivit învățătutii Sfinților Părinți Agheasma are rol purificator trupului și sufletului omenesc. „Firea apei celei sfinte este ca să spele și trupul și sufletul, prin sfințire să-l înnoiască și să-l facă fiu al lui Dumnezeu”.
În perioada următoare Bobotezei, creștinii ortodocși sunt sfătuiți de preoți sa guste pe nemancate din Agheasma Mare timp de 8 zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie (Odovania praznicului Bobotezei).

Sfințirea casei – Sfeștania

Cu Agheasmă Mare se sfințesc toți care gustă din ea, după sfatul duhovnicului, se sfințesc vitele din ogradă și grajdurile lor, iar cea mai desăvârșită sfințire este a caselor, numită Sfeștanie, că binecuvântată este casa a cărei temelie a fost sfințită cu Agheasmă Mare. Acest ritual sacru este însoțit de rugăciuni menite să alunge duhurile rele și să invoce binele, pacea dumnezeiască și sporul casei, atunci când sunt rostite de preot, care se roagă pentru sănătatea sufletească și trupească a celor ce locuiesc sub acel acoperiș.
După slujba de Sfeștanie, preotul stropește casa cu Agheasmă prin toate camerele, în timp ce rostește:
„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfințită să se depărteze toata lucrarea diavolească și vicleană. Amin.”
Când face sfintirea apei, preotul se roagă: „Apa aceasta sa se sfințească cu puterea, cu lucrarea și cu pogorarea Sfântului Duh și să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru a fi tămăduitoare sufletelor și trupurilor, iar prin gustarea si stropirea cu apă sfințită sa ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală păcatele.
Sfințirea casei se poate face ori de câte ori credinciosul simte aceasta nevoie. Sfestania este săvârșită în zile de post, miercurea sau vinerea, ca o slujba de curățire, care cere și pregătire prin post și rugăciune a credincioșilor pentru sfeștanie. Postul Bobotezei este de o singură zi, în Ajunul Bobotezei, post pe care îl țin toți credincioșii cu bucurie, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită – Agheasmă Mare.
Sfințirea casei se face și prin stropirea cu Agheasmă Mare în Ajunul Bobotezei.
În unele regiuni, în special în Moldova, creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasmă Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie – odovania praznicului.

Obiceiuri strămoșești de Bobotează

Sfârșitul fiecărui an și începutul Anului Nou aduc tradiții și ritualuri românești care s-au păstrat din generație în generație. La începutul Anului Nou, cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin-ortodox este Botezul Domnului, (Boboteaza), fiind numită: „Epifania”, „Teofania” sau „Arătarea Domnului”. Cele mai respectate tradiții sunt umblatului cu Botezul și sfințirea agheasmei, fiind practicate și ritualuri populare.
– Din 2 ianuarie, începe perioada umblatului cu Botezul. Preotul poartă cu el o găletușă cu apă sfințită (agheasmă) și merge din casă în casă prin toată comunitatea de credincioși, ca mesager vestitor al sărbătorii Boboteaza (pentru a sfinți casele, pe localnici și bunurile acestora (curți, grădini și animale din ogradă)
– După ce pleacă preotul, copiii vor înconjura gospodăria cu o lumânare aprinsă pentru ca familia să fie ocrotită de necazuri în acest an. În datină se mai spune și că această lumânare trebuie să fie păstrată în casă, pentru a fi reaprinsă în caz de pericole mari: secetă, inundații, dezastre naturale și tragedii soldate cu pierderi de vieți omenești.
– Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei se spune că se deschid cerurile. În unele zone, copiii pleacă la colindat cu Chiraleisla, purtând clopoței și tălăngi, alături de vâsc, brad și busuioc la căciuli. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
– O superstiție amintește de faptul că nu trebuie să arunci gunoiul de Bobotează, ca să nu îți arunci norocul, odată cu acesta.
-Se spune că în noaptea de Ajunul Bobotezei fetele îşi visează ursitul, iar superstiția spune că trebuie să își lege pe degetul inelar un fir roşu şi să pună sub pernă o rămurică de busuioc de la preotul care umblă cu Botezul.
Pentru tinerii care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se spune în tradiția populară că se vor căsători în acel an.
– De asemenea, potrivit uneui ritual străbun, din ajunul Bobotezei în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului, cu bucate de post. Astfel, sub faţa de masă se pune puțin fân, pe fiecare colţ al acesteia se pune un praf de sare, iar pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: grâu fiert, porumb fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu orez, ciorbă de legume, mâncare de fasole și de mazăre, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac și mere, plăcinte cu dovleac, din care gustă toată familia.
– La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la un râu să arunce crucea de la ritualul sfințirii Agheasmei Mari, iar câțiva tineri se întrec în căutarea crucii, recuperarea și aducerea ei, înapoind-o preotului. Cel el care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului. În timpurile străvechi, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal, primea daruri de la domnitorul ţării și era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta!
Amin!”

Maria FILIPOIU – poet, exeget, jurnalist UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Boboteaza – sfințire prin Duhul Sfânt/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 ianuarie 2023