Din mine va rămâne-o pălărie
și-o umbră, ce te-a strâns, la piept, în brațe,
ori doar un ciob de dor– copilărie,
când păpușar jucam trăgând de ațe.
Nici trup n-aveam atunci, te-aveam pe tine,
nici haine nu aveai, stăteam îmbrățișați,
aveai doi sâni albaștri-amandine
și-un umăr ce durea, mai sus de omoplați.
De mâine pot veni să mă îngroape,
ce-or mai găsi din trupul de hârtie;
demult mi-e duhul plută peste ape
și-n urma lui bucăți de poezie.
22.11.2020
by