Literatura de frontieră, reprezentată de genul memorialistic prin memorii, amintiri, și jurnalul intim, a cunoscut o extraordinară resurecție în perioada postrevoluționară, stârnind și satisfăcând dorința cititorilor de a cunoaște realitatea istorică, socială și culturală din toate timpurile. Dintre acestea, jurnalul intim presupune consemnarea evenimentelor, a gândurilor, a ideilor și a experiențelor personale diurne, cu subiectivitatea, sinceritatea și confesiunea fără echivoc, nararea lor presupunând exclusiv persoana I, autorul confundându-se cu naratorul. El cuprinde informații nu numai despre viața intimă a autorului, ci și prezentarea unor evenimente istorice, politice, sociale, culturale la care a participat, transformându-l astfel într-o sursă credibilă de documentare. Jurnalul intim este un text nonficțional, fără a exclude prezența unor moduri de expunere utilizate, cu precădere, în textul ficțional/literar, precum narațiunea, descrierea și chiar dialogul, inclusiv a unor procedee artistice specifice acestuia.

            Toate aceste caracteristici se regăsesc în volumul „Cărările sufletului (file de jurnal)” (Editura „Zodia Fecioarei”, Pitești, 2018), aparținând poetei ELENA ARMENESCU, cuprinzând evenimentele petrecute într-un singur an, un an de odihnă după zeci de ani dedicați tuturor celor aflați în suferință în calitate de medic, un an dedicat redactării unui jurnal (o încercare?, o experiență fără antecedente?), conform propriei mărturisiri: „Scriu aproape zilnic ceva mai mult sau mai puțin interesant, pentru că așa este în viață, cu lumini și umbre”, deci fără pretenția de a fi o „capodoperă”, cum numea Charles Baudelaire această „carte cu viața noastră”. Întrucât, pe lângă consemnarea zilnică a activității sale, jurnalul Elenei Armenescu surprinde și reflecțiile sale asupra unor opere literare, a unor texte religioase (de altfel, partea cea mai interesantă), geneza și textele unor eseuri și creații poetice proprii, ceea ce ne îndreptățește să-l numim și jurnal literar. Având în vedere reflexivitatea prezentă în comentariile sale, precum și confesiunea directă, titlul este semnificativ pentru faptul că diarista nu are nici un fel de rețineri în a-și exprima cele mai intime gânduri, simțăminte și sentimente, adică „își pune sufletul pe tavă” în fața cititorilor considerați prieteni, „cunoscuți sau necunoscuți”.

            Convinsă că „trăirile sunt un cumul îmbogățit de experiență” câștigată de-a lungul timpului și că ele se manifestă antinomic în sufletul fiecăruia sub formă de „fermitate și îndoială, putere și slăbiciune”, Elena Armenescu, scriitoare și medic cu zeci de ani de practică în domeniu, se hotărăște, la o vârstă când înțelegerea, toleranța și respectul față de cei din jur se manifestă în deplinătatea lor, să le ofere cititorilor, „prieteni ai mei, ai cărților, ai bibliotecilor”, însemnările sale zilnice începând cu ziua onomastică din 2009, până la ziua de naștere din cel următor, atâta cât „Pământul s-a rotit o dată, un ciclu complet în jurul Soarelui”, fiind un an „mai bogat, mai nuanțat”.

            Încă de la prima consemnare, diarista se remarcă prin profundul său sentiment filial și matern deopotrivă, prezentându-și membrii familiei, iar apropierea sufletească de unele persoane ne face cunoscute numele celor pe care îi onorează sau de care este onorată cu titlul de prietenă, cu toții invitați la ziua onomastică, revenind asupra unora pe întreg parcursul jurnalului, cu detalii despre viața, preocupările și realizările lor. De altfel, fiică iubitoare, diarista o va prezenta pe mama sa în diferite momente ale vieții, va evoca figura tatălui decedat, iar despre fiii săi ne oferă multe informații, de la semnificația prenumelor, la componența familiilor, la preocupările și locul lor în inima sa iubitoare.

            La fel de apropiată sufletului său sensibil este natura, față de care are o admirație fără margini, aceasta devenind un laitmotiv al însemnărilor, ea fiind acel „locus inspiratio” în grădina casei dintr-o localitate rurală, care îi oferă imaginea unei „biocenoze binecuvântate” în care trăiesc „zeci de specii de insecte și păsări”, aflându-și adăpostul „în arboretul și pomii sălbatici de pe malurile lacului”, totul devenind „un miracol al vieții”, fiind „splendorile Creației Divine”, unde „la umbra salciei pletoase, pe malul lacului”, stă împreună cu familia ori cu prietenii evocând întâmplări sau făcând proiecte. Nu ne surprinde sensibilitatea acestui suflet încărcat de lirism cu care surprinde minunățiile naturii din fiecare anotimp, încântată de farmecul lor oferindu-i momente de fericire, de extaz, fiecare plantă, fie ea și sălbatică, sugerându-i reflecții despre aceste creații ale lui Dumnezeu, chiar banala iarbă devenind, în concepția sa, „sursa vieții alături de apă, lumină și pământul însuși”, medicul constatând și efectele terapeutice ale tuturor ierburilor. Relația sa cu tot ceea ce ne înconjoară pleacă de la ideea că între om și regnul vegetal „există nu numai o comunicare senzorială, ci și o legătură spirituală prin faptul că atât noi, cât și plantele, și toate ființele, suntem rezultatul creației universale”. Pentru sensibila scriitoare, tot ce înseamnă natură, de la „adierea vântului ca o mângâiere dumnezeiască aducătoare  de iubire și sănătate”, la „miresmele îmbătătoare” și „verdele crud” al Câmpiei Române, îi potențează bucuria și fericirea de a se fi născut și de a trăi pe această planetă, exclamând cu încântare și recunoștință: „Doamne, ce bine este aici în mijlocul poporului vegetal!”.  Evocată în cele mai neașteptate momente, când e cald, e frig, e furtună, e rece sau bate vântul, primăvara, vara sau toamna, natura îi oferă întotdeauna prilejul omului spiritual precum Elena Armenescu de a contacta „oameni și subiecte dragi”, de a rememora amintiri despre părinți, despre propria copilărie cu toate bucuriile ei, despre prieteni, de a evoca personalități românești sau străine, de a descrie locuri și monumente istorice sau religioase vizitate. De altfel, consemnările din jurnal ne dezvăluie o persoană cu o cultură umanistă vastă, citatele din opere aparținând unor oameni de mare valoare din toate timpurile, din Biblie și din învățăturile evangheliștilor fiind edificatoare.

            Întrucât „tradiția este un factor conservator fundamental”, autoarea consideră că aceasta, pe lângă natură, limbă, istorie, obiceiuri, contribuie la statornicia poporului român. Bună cunoscătoare a acestora, prezintă tradițiile și obiceiurile legate de sărbători, de momentele esențiale din viața românilor, și, cu un real sentiment de dragoste pentru țară și neam, își exprimă respectul necondiționat față de limba română, prezintă momentele esențiale din istoria neamului cu eroii săi, convinsă că „la fel de puternice ca graiul și portul, sărbătorile comemorative ale strămoșilor, cu întreaga moștenire culturală pe care o oferă folclorul și tradiția, asigură unicitatea unui popor antic viu (s.a.), cu toate obiceiurile străvechi practicate și nealterate de timp”. Pentru Elena Armenescu, țara este „spiritul acestui popor slăvitor al Creatorului și întregii naturi […], bucurându-se de toate bogățiile și frumusețile formelor de relief din cele patru anotimpuri” și, de aceea, noi, cei de astăzi, „o iubim ca pe noi înșine” și „avem datoria să veghem” asupra „integrității ei teritoriale”, să perpetuăm „tradiția și cultura noastră multimilenară” și, în același timp, „avem nevoie de a crea în continuare și a-i îmbogăți cultura”.

            Împletirea cunoștințelor medicale cu înțelepciunea credinței în Dumnezeu este o permanență a întregului jurnal, afirmând că nobila profesiune de medic „îți dă satisfacția tainică a celui care dăruiește, bucuria celui care are comoara iubirii față de semeni ascunsă în suflet și împarte din ea, necondiționat, celor care îți calcă pragul”. Totodată, sufletul diaristei este plin de spiritul divin și nu pierde niciun prilej de a participa la slujbe religioase, de a reflecta la învățăturile Bibliei, de a evoca momente din viața unor sfinți, de a formula/cita rugăciunea fiecărei zile. În acest sens remarcăm pledoaria pe care o face pentru potențarea relației dintre știință (respectiv medicină) și religie, constatând că „în nepăsarea față de Dumnezeu stă tot dezastrul lumii noastre […], toată teama de viață și de moarte”. Folosirea de către tot mai mulți medici a unor texte religioase, respectiv unii dintre Psalmi, în practica medicală, a căror citire „îmbunătățește climatul psihic făcându-l favorabil restabilirii sănătății” se explică prin contribuția lor la „spiritualizarea actului medical clasic”, devenind „terapie autonomă”, căci „adevărata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească”. În această direcție , nu este de mirare că medicul Elena Armenescu a creat Fundația „Mirabilis” pentru Medicină Alternativă-Complementară, că este o cunoscătoare a psihologiei bolnavului, pe care o aplică obținând rezultate benefice, odată cu tratamentul de specialitate adecvat, încă o dovadă a atenției pe care o acordă terapeuticii multidisciplinare promovate în cariera sa.

            Finalul jurnalului o evidențiază pe diaristă drept o ființă optimistă funciară, din moment ce își exprimă speranța și îi îndeamnă pe oameni la încrederea în „lumina și aspirația spirituală”, la „pace și armonie”, la bucuria de a se hrăni cu toate comorile artei, de a cunoaște „creativitatea umană din toate culturile lumii”. Mai mult, finalul ne ajută să înțelegem mai bine titlul cărții și, odată cu el, să descoperim o scriitoare preocupată să dezvăluie „căile nevăzute ale gândului și sufletului”, convinsă că „gândul este strunit de aspirația sufletului și trimis în locuri miraculoase, unde găsește hrana spirituală de ordin cultural și religios”. Aceasta este Elena Avramescu, Medicul și Scriitorul, care și-a pus talentul, măiestria artistică, concomitent cu pregătirea profesională, în slujba Binelui, Frumosului și Adevărului.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA-TELEORMAN00

by

Referinţă Bibliografică

BUCURIA DE A PRIMI LUMINA CUNOAȘTERII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 februarie 2020