Ce-ar fi omul fără soartă
Şi lumea fără de artă ?
Se dezbracă și se îmbracă
Singură ca să se placă ?
Care trup nu e de os?
Ce trandafir nu-i spinos ?
Ce-ar fi cerul fără stele ?
Pământul fără zorele ?
Fără luna prinsă-n salbă
Cum să vezi o noapte albă ?
Fără un fir de rază rară
Cum ar fi noaptea afară ?
Care casă nu-i de piatră ?
Ce soldat şade la vatră ?
Care inimă nu plânge
Iisus răstignit pe Cruce?
Ce-i Pesceana şi miriştea
Fără să-i asculţi liniştea?
Ce-ar fi pomii în grădină
Fără ploaie şi lumină?
Ce-i minunea de icoană
Fără lacrimi, fără rană ?
E Godeanul majestuos
Dacă nu-i privit de jos ?
Ce e vatra fără foc ?
Acvila fără cojoc ?
Sau focul fără cărbune
Și fumul fără tăciune?
Ce ar fi ţărâna goală
Fără a omului migală ?
Ar mai ști oare orașul
Fără oaie ce e cașul ?
Ce-i fulgerul fără tunet ?
Muzica fără răsunet ?
Un poem nemai cântat
Încâlcit ş-apoi uitat ?
Ce-i brizbizul de cerdac
Fără ingliţă și ac?
Ce-ar fi pleoapa de lalea
De n-ar fi scris Domnu-n ea
Răvaşe de iubire, curcubee,
Primăvara proaspătă scânteie ?
Ori versul puțin mai tare
Fără liniştea călătoare
Din veșnicii întregi și pline,
FENICE, cred, știe mai bine?!…
Taraba fără mărţişoare ?
Martie, mândru și călare ?
Fără mărţişoarele cercei
Ce pun la urechi scântei
Din văpaia vetrei mele
Unde a plouat cu stele ?
Cred că nu m-am înșelat,
Ce să zic…Ar fi păcat.
Și fără să mă întrebi, ia-le.
Ia-le! Toate astea-s ale tale
Să-ţi umble sufletul beat,
De fericire, peste leat.
Trei, doi, unu, iată:
Prinţul Martie se-arată.
Februarie, închizând ușile,
Își strânge orele și pleacă de-a bușile.
L-a strâns, și l-a împachetat,
Un vârtej, amestecat, l-a ajutat.
Și un somn, care de lene,
Nici nu mai clipea din gene.
Poate doar, din când în când,
Răsturnat cu faţa-n sus, visând,
Niţel mai dădea din coadă,
Nu cumva în vis să cadă,
Ca un ghem, de porţelan,
De pe raft, într-o altă zi din an.
-Ce-ar fi sacrificiul IERNII
Fără venirea PRIMÄVERII ?
Roma, 2012, camelia opriţa ( volumul – flori și chiparoși ).



![]() |
Referinţă Bibliografică |