A fost odată ca niciodată, într-un colț de lume pe care hărțile de pe telefoane nu-l pot găsi, o insulă fermecată numită Insula Timpului

Pe această insulă, timpul nu fugea mâncând pământul, ca la noi la oraș. Acolo, timpul stătea cuminte, ca un bunic care se odihnește la umbra unui nuc după ce a prășit toată ziua.
Muntele care Crește sub Picioare
În mijlocul insulei se înălța un munte uriaș, numit Ararat. Acest munte avea o magie ciudată: cu fiecare pas pe care îl făceai, el mai creștea puțin.
— De ce crește, bunicule? întreba un băiețel cu genunchii juliți.
— Ca să ai mereu un drum de parcurs, nepoate, îi răspundea bătrânul cu mâinile aspre și crăpate. Dacă muntele s-ar opri, am uita să mai urcăm.
Atelierul de Cârpit Suflete

Pe Insula Timpului, copiii nu aruncau jucăriile când se stricau. Exista un atelier unde totul se repara. Dacă unei păpuși îi cădea un ochi, bunica îi punea unul nou din mărgele, iar păpușa devenea „sfântă”, pentru că purta pe ea grija bunicii.
Acolo, oamenii nu se debarasau de nimic. Nici de haine, nici de cărți și, mai ales, nici de prieteni. Când doi copii se certau, nu plecau fiecare la ecranul lui, ci se așezau pe o laviță lângă o plită caldă, mâncau o bucată de pâine ruptă cu mâna și beau un ceai de mușețel până când supărarea se transforma într-o îmbrățișare.

Regele cu Ochelari de Sticlă

Departe, peste mări, trăia un Rege care voia să fure Insula. El trimitea „cutii cu imagini” care le șopteau copiilor: „Aruncați tot ce e vechi! Cumpărați tot ce e nou! Nu vă mai jucați în țărână, priviți doar în ecranele luminoase!”
Dar copiii de pe Insula Timpului erau deștepți. Ei știau că cine privește prea mult în ecran își pierde sâmburele de lumină din ochi. Ei preferau să lovească cu pietre în „diavolul plictiselii” și să asculte poveștile bunicilor despre cum se bate sapa sau cum se șterg lacrimile cu o mână muncită.

Secretul Icoanei de Dinainte

În cel mai înalt punct al muntelui, se afla o Icoană veche. Se spunea că, dacă ajungeai acolo cu inima curată și smerită, vedeai în ea Chipul de Dinainte. Nu era un rege, nici un super-erou. Era chipul unui om care zâmbea cu bunătate, amintindu-ne că am venit pe lume ca să o salvăm prin iubire.
Morală:

Insula Timpului există și azi, dar e ascunsă în interiorul nostru. O găsești de fiecare dată când alegi să păstrezi ceva vechi în loc să-l arunci, când alegi să ajuți un prieten în loc să-l uiți și când înțelegi că cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care le păstrăm în amintire.

Coperta acestei frumoase povești a fost realizată de scriitorul Ștefan Radu Mușat.

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa : Insula timpului/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 decembrie 2025