(volumul insomniei în alb și negru),
Din deziluzie și din „apa Oltului” care nu se oprește, se nasc aceste versuri.
Când simți că totul a fost o amăgire, poezia devine singurul mal sigur.
Poezia
Este firul sufletului
de care mă agăț
când totul pare pierdut.
Când inima-mi sângerează
de chinul cuvintelor care dor,
de tăceri care te târăsc spre abis…
Culeg armonii din cer
și scot cuvinte din pământ.
Îmi deschid larg brațele:
creez spații de lumină,
generez fluxuri,
mă transform în piatră
și erup ca vântul.
Culeg cuvintele
și le las în voia propriei lor vieți.
Soarele va străluci asupra lor.
Noaptea le va dezmierda mirosul.
Un rozariu al timpului intact
în devenire.
Nu-mi pot imagina viața fără scris.
Niciun om fără iubire.
Cuvintele sunt ochii mei.
Scriu ca să văd.
Scriu ca să ofer un cămin
inimii mele.
––––––––––––
Oltul curge mai departe
Mi-am scris durerea pe o piatră,
Și-am aruncat-o-n valul greu,
Dar Oltul n-are nicio vatră,
Și n-o va plânge-n locul meu.
El duce apele spre mare,
Cum duc și eu acest amar,
Căci dincolo de orice zare,
Un mal se naște din zadar
M-am aplecat să-mi spăl obrazul,
De praf, de jale și de el,
Să-i fure apa tot necazul,
Să nu-l mai port ca pe-un inel.
Să curgă Oltul, să tot ducă,
Minciuna ce m-a stins în drum,
Din fata care-alerga nălucă,
Să crească-o alta, de acum.
„I-am dat și suflet, i-am dat tot,
Dar n-a fost om, a fost doar umbră,
Acum nici să-l blestem nu pot,
În gura lumii, rece, sumbră.
Un vis clădit pe mal de apă,
S-a scurs prin degete, ușor,
De amăgiri, cine mă scapă?
Când Oltul n-are niciun dor.”
––––––––––
Amară vindecare
O vindecare amară este ca apa Oltului după furtună: e tulbure, e rece, dar e singura care te poartă mai departe. Nu e o iertare veselă, ci o acceptare grea, ca o piatră șlefuită de râu.
Mă ridic cu tălpile rănite,
Din mâlul de minciuni și dor,
Cu visurile toate risipite,
Dar învățând, încet, să zbor.
Amară-i cupa ce-am băut-o,
Și malul e străin și el,
Dar viața, așa cum am știut-o,
S-a dus pe Olt… odată cu el.
Nu-l strig în urmă, nu-l mai caut,
Rămân cu marea-n piept, pustie,
Din trestia de mal fac flaut,
Să-mi cânte singur, de vie.
Camelia Opri, Roma, Maggio, 2007.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..