Când stau salcâmii înfloriți de strajă,
De-o parte și de alta a drumului de fier,
Privirea prinsă-ți este ca-ntr-o vrajă
Și călătoare-i spre-a desluși mister.
Stau florile ciorchini în tainică-nflorire,
Parfumul lor puternic purtat va fi de vânt,
Cei simțitori, prinși de-a imboldului trăire,
Cu gândul se vor duce către Divin Cuvânt.
În urma trenului rămân salcâmii,
Cu-a lor poveste ce-o poartă călătorul,
Ce-adună nestemate-n fibra inimii,
Ca peste timp, să își aline dorul.
La-ntoarcere, pe-a drumului de fier poveste,
Au încă flori salcâmii, dar ofilite sunt…
Iar printre ierburi, a macilor culoare este,
În verdele speranță a vieții pe pământ.
13.05.2024 – Georgeta Tudor


