Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Proza » Povestire » Eugen Oniscu: ULTIMA ZI

Eugen Oniscu: ULTIMA ZI

Cu mulți ani în urmă am fost zguduit de un incident neașteptat. Aveam pe atunci în jur de cincisprezece ani și străbăteam centrul orașului Tulcea. Era o zi frumoasă de primăvară. Soarele strălucea cu maiestate pe cerul albastru învăluind în lumină oamenii, clădirile, copacii, iarba și florile ce păreau mult mai frumoase. La un moment dat atenția mi-a fost atrasă de faptul că la una din cafenele era foarte multă agitație. De la distanță nu îmi puteam da seama ce se întâmplă așa că m-am apropiat tot mai mult. Acolo am rămas șocat de ceea ce am văzut.

Lângă una din mesele înalte unde oamenii își serveau cafeaua stând în picioare era un bărbat întins pe jos. Fața și o parte a capului îi erau acoperite cu un ziar, iar sub capul lui se lățea o baltă de sânge. Lângă el erau mai multe bucăți din acel material roșiatic asemenea marmurei cu care era tapată fațada acelei clădiri. În câteva clipe am înțeles ce se întâmplase. În timp ce acel om își bea cafeaua se desprinsese din fațada acelei clădiri bucăți mari și grele din acel material ca de marmură și îl loviseră în cap omorându-l pe loc.

Cafeneaua se afla la parterul unei clădiri destul de impunătoare cu mai multe etaje, iar acele bucăți de materiale se desprinseseră cam de la etajul trei. Priveam trupul neînsuflețit al acelui bărbat îmbrăcat cu pantaloni maro și cu sacoul maro cu dungi negre, rămânând șocat. După pielea mâinilor, a gâtului și mai ales după părul său creț șaten, ce se vedea din acea parte a capului său ce nu fusese acoperită îmi dădea impresia că era un bărbat tânăr ce avea în jur de treizeci și ceva de ani.

Oamenii îl priveau cu groază. Cei de la cafenea anunțaseră poliția ce întârzia să apară. Am stat câteva minute în preajma acelui om și apoi am plecat, dar nu mai eram în apele mele. Mă tot gândeam la faptul că firul vieții noastre se poate rupe oricând, foarte brusc. Și apoi moartea, neființa! Dar ce era de fapt dincolo de moarte? Oare cei morți intrau în altă lume sau pur și simplu putrezeau în cimitir și astfel întreaga lor existență lua sfârșit? Timp de mai multe zile m-am tot gândit la acea viață ce s-a frânt brusc.

Iar acum când scriu această întâmplare mă gândesc la faptul că și acel om s-a sculat în acea dimineață plin de dorința de a trăi și a se bucura de viață. Probabil că avea și el planuri de viitor și credea că mai avea în față ani buni de viață. Iubea și el și era iubit sperând la fericire, și deodată totul s-a curmat brusc. Ultima zi din viața sa a sosit fără ca el să știe și fără ca să fie avertizat.

Astăzi trăim niște timpuri foarte ciudate ca să nu le numesc altfel. În primul rând în lumea noastră așa zis civilizată firul vieții multor oameni se frânge brusc. Și când afirm asta mă refer la sindromul morțile subite ce vine pe bandă rulantă în rândul populației relativ tinere ca urmare a injectării cu seruri experimentale ce le-au fost administrate pentru ai proteja de Covid. Apoi exploziile cazurilor de cancer în rândul oamenilor destul de tineri despre care unii specialiști spun că ar fi tot ca urmare a vaccinării. Eu nu sunt cadru medical și de aceea doar consemnez ce declară anumiți specialiști din domeniul medicinei. Declarațiile lor pot fi citite sau vizionate pe mai multe pagini din internet.

Un alt mod foarte barbar și crud prin care se pierd vieți umane în vremurile noastre ce ar trebui să fie caracterizate de pace și stabilitate economică, sunt războaiele. Mor oameni tineri ce sunt înrolați aproape forțat ca să moară pentru niște himere. Însă în realitate motivul pentru care mor acești tineri este îngrozitor. De asemenea mor copii, femei, bătrâni în zonele de conflict armat și nimeni s-au foarte puțin din guvernanții lumii fac pași timizi spre pace.

Îngerii războiului se pare că au cuprins Europa și lumea de dincolo de ocean împingând-o spre o sinucidere abisală. Industria militară americană duduie, important este să facă cât mai mulți bani. Iar elitele ce conduc lumea din umbră se pare că au în vedere scenarii tot mai sumbre pentru noi oamenii simpli. În tot acest context extrem de sumbru în care ne desfășurăm viața ni se mai prevăd pe viitor și alte pandemii sau plandemii.
Din păcate viața fiecăruia dintre noi se poate curma brusc. Și îmi pun întrebarea: Ce va fi dincolo de mormânt? Pentru că posesiunile materiale nu le vom lua cu noi și nici măcar stresul, ura sau iubirea, nimic doar neființă este în moarte. Dar totuși după învățăturile Sfintelor Scripturi omul ia cu el ceva și anume, caracterul format în decursul unei vieți. Iar cu acest caracter trebuie să se înfățișeze în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu.

,,Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Corinteni 5-10)

Există un paradox aici și anume, suntem mântuiți prin credință și har dar vom fi judecați prin fapte. Ba mai precis după răul sau binele pe care l-am făcut cât timp am trăit în această viață. De asemenea țin să menționez că am înțeles din Biblie că moartea este un somn, apoi există înviere și judecată. Ar fi multe de scris despre aceste aspecte, pentru cei ce doriți mai multe explicații cu trimiteri la Biblie puteți citi cartea mea ,,PUTEREA CELOR SLABI” unde pe parcursul a mai multor pagini am explorat aceste teme. (Cartea o puteți descărca în mod gratuit de pe pagina mea de Facebook.)

Dacă ultima zi a vieții noastre vine peste noi în mod neașteptat ce ar fi foarte important să avem înfăptuit?
Marele apologet al credinței creștine ne spune: ,,…Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos; și ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: împăcați-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” ( 2 Corinteni 5: 19-21)

Apostolul Pavel, propovăduitorul Evangheliei către neamuri ne îndeamnă ca în lumina jertfei de la Golgota să ne împăcăm cu Dumnezeu. Cum se realizează așa ceva? Prin rugăciune și studiu aprofundat al Sfintelor Scripturi reușim să ne apropiem de Dumnezeu și să ne mărturisim păcatele noastre. Iar ca să încetăm să mai facem rău oamenilor și nouă înșine este posibil doar prin harul lui Hristos. A urca pe culmi ale comuniunii cu Dumnezeu este posibil doar prin Duhul Sfânt, iar a învăța de la Hristos este marea noastră nevoie indiferent de locul ce îl ocupăm în societate.

Când viața unui om se află în mâinile lui Dumnezeu ultima zi poate sosi fără veste și firul vieții pământești se rupe, însă rămâne speranța în promisiunea învierii și a vieții veșnice prin Hristos.

Facebooktwitterby feather