Când vine vremea ca un prunc din pântece să iasă,
Acolo unde-a fost dorit, petrecere-i in casă.
Și pruncu-acela pot fi eu, sau tu, sau el,   oricine
E pruncu-n care toti își pun speranțe pentru mâine.

Și crește greu, dar e iubit, chiar de necazuri face.
La școli părinții il trimit, de-i place, ori nu-i place .
Vorbim de vremuri ce-au trecut, când cartea era carte,
Când se spunea dacă o ai, desigur, ai și parte…

Când vine vremea ca din prunc un tânăr să răsară,
Nu-i de mirare să -l  găsești iubind întâia oară…
Și tânărul pot fi chiar eu, ori tu, ori ea,  oricine…
Dar nu contează cine e, iubirea-i DAR când vine.

Cum pentru unii s-a-ntamplat să vină chiar din școală,
A fost că inimii n-ai cum a-i cere socoteală.
Și mulți atunci se minunau de ei cum pot să ducă
Așa poveri : și din iubit, și – a cărții dură muncă.

Când vine vremea ca cei doi să pună chiar de-o nuntă,
S-adună rudele la chef, petrece lume multă…
Și cum odrasla și – au văzut intrând in rândul lumii,
Răsuflă cuscrii ușurați dorind rodul minunii .

Odrasla-s eu, sau poate tu, sau el, ori ea,  oricine…
Dar ce contează cine e?  O nuntă e de bine.
Trec anii, tânărul matur devine-n timp, și are – n casă,
Alături de perechea lui, copii și griji care nu-l lasă.

La rândul lui, ca și părinți-i, care bunici au devenit,
Se zbate-n lumea asta strâmbă s-aducă-n casă un venit.
Trăiește-n epoci diferite :într-una loc de munc-avea
În alta, în democrație, că – l pierde adesea se temea.

Și trece vremea, iată – l socru… că – i mare, mic, chiar nu contează!
E important, in timp, s-ajungă bunic, precum acum visează.
Și socru-acela pot fi eu, sau tu, sau el, sau oarecine,
E cel ce-n viață s-a gandit să aibă pentru – ai lui o pâine!

Că i-a fost greu, i-a fost mai bine, ce-a fost în urmă n-a uitat…
Incearc-acum să – și dea răspunsuri la tot ce-n viață s-a-ntâmplat.
Iar de cumva noroc mai  are și soarta să-i fi oferit
Ca din nepoți urmași să aibă, e omul superfericit.

Când vine vremea despărțirii, in cer ori pe pământ ,
De cel cu care – ai stat o viață, crezandu-l chiar un sfânt,
Atât de grea-i singurătatea și totul e pustiu,
Iar cei ce au trecut prin asta, cu siguranț- o știu.

Dar viața merge mai departe, căci omu-a fost creat
Să-și ducă crucea-n demnitate cu tot ce i-a fost dat:
Cu bucurii, necazuri multe și fericir-un strop,
Dar și puterea de a trece cu bine orice hop.

Când vine vremea revederii cu foștii tăi colegi,
Nu sta pe gânduri, dintre toate pe asta s-o alegi!
Așa te-ntorci la tinerețe când depeni amintiri…
Renunți măcar pentru o seară la treburi și la știri .

Georgeta Dumitrache (cas. Tudor) 25 august 2013, Hotel Crâng, Buzău

by

Referinţă Bibliografică

Când vine vremea…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 februarie 2022