Armonie

Dacă nu ai iertat niciodată

Nu înțelegi câmpul cu flori în îmbrățișarea vântului

Râzând la cer

Cerul răspunzând cu soare și lacrimi de iubire

Sărutînd lutul

Nu înțelegi limpezimea

Nici duhul apei ce-ți da viață

Iarbă moale neplânsă

Strivită sub tălpile muritorilor

Clopotele ce vestesc sărbătoare

Ce înalță sufletul

Răbdarea paserii să-și înjghebe cuibul

Culegând lutul bob cu bob

În ciocul ce-și va hrăni puii

Să-i învețe îmbrățișarea în zbor.

Păpușa din cârpe

Păpușa din cârpe

Insuflețită de a vedea lumea

Evadă

Când toată lumea dormea

Nu a privit în urmă

Aventurată cu misterul lunii

Purcese la drum

A descoperit vântul

Mlădierea câmpurilor

Curgerea apei

Înălțarea în zbor

Pe cerul albastru

Doamne

Atâta frumusețe

Vreau să mă pierd

Să caut

Să trăiesc

Să nu mai preiau comenzile sforilor

Păpușă însuflețită

Dorea

Vroia să știe

Să trăiască

Sensul cuvintelor auzite

Iubire

Mirare

Râs și lacrimi

Măcar câteva clipe furate

Chiar de va durea

La întoarcerea ei

In lumea în care totul e dirijat

Va juca

Rolul resemnării

Monotonia trasă pe sfori

Păpușarul în comandă

Nedumerit a surprins

O sclipire în ochii ei

Ce el nu avuse niciodată.

Gara

Gara tăcută întâmpină călătorii

Unii fericiți, alții înlăcrimați în piept

Îi primește pe bănci unde praful nu se așterne niciodată

Biletele cu secrete nedezvăluite

Îi însoțesc spre destinul încă neurzit.

Gara plină, golită de trecerea timpului

Măsurată în sosiri și plecări

Trenurile fluieră, așteaptă, conduc

Revedere sau rămas bun

Râs sau lacrimi, speranțe împletite.

Vagabonzi și poeți, oameni, vise și valize

Daruri și cântece

Gara tăcută, cu ușile nezăvorâte

Își conjugă trecerea

La timpul prezent.

Trenurile gonesc, oamenii vin și pleacă

Doina călătoriei

Peronul vieții atins cu dor

De pași neostoiti

Gara rămâne doar cu țesătura de fum.

Stația finală

Bucurie

Extaz

Șoapte și lacrimi

Imbrățișări…

Lumini şi umbre

Soarele, îngerul pământului

Pătrunde în casă

Umbra înaripată îl însoțește

În mirajul iubirii

Precum îndrăgostitul își urmează iubita

În eterna îmbrățișare…

Apoi evadează

Nimeni nu știe unde

Doar că sunt îndrăgostiți

Nedespărțiți

Nicio tragedie a lumii

Nu-i poate despica

Răsfrânți, topiți

Ținându-se strâns

Pe vecie.

De vei trăi

De vei trăi inariparea păsării în zbor

Vei simți și durerea aripii rupte

Ce o țintuiește pe loc

De vei deveni tăria stâncii

Vei afla cum spulberă nisipul în orbire

De vei iubi precum soarele înflorește trandafirii

Vei fi împuns de spini

De vei descoperi duhul sfânt al apei de izvor

Vei lupta în nămol

De vei cădea îngenuncheat din toate acestea

Lutul coastei tale sarutand pamantul

Nu vei fi trăit risipit

Vei cunoaste mângâierea îngerilor

De vei iubi

Vei fi nemărgit ca cerul

Intins ca marea

Copt precum spicele

Ce vor deveni hrană.

Credință

Dorința arde ca un foc

Nu poate adormi

Mânată de ursită?

O pasăre întinsă-n zare

Neobosită-n căutare

Iubește ploia și pădurea

Muntele, câmpia, zarea

Visarea-și caută-n mare

Dorința-n inima îi sălășluiește

Iubește florile, cu îngerii tăifăsuiește

Își cânta fericirea, izboarele o învie

În trupul firav

Închisă taina zborului

Neînfricată de un „mâine”

Își crește puii cu credință

Copac ales își face cuib

Zidar își este îndrăzneață

Mâncare ea își va găsi

Învățătoarea puilor devine

Și-a omului o dulce încântare.

Carmen Oltean, Toronto, August 22, 2022

„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare.

Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele?

Şi apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieţii lui?!” (Matei 6:26-28)

Dincolo de cuvinte

Dincolo de cuvinte

Arde aprins de Dumnezeu un foc

Ce-l îngrijesc fără a taia copaci

Cărora le vorbesc duios, îmbrățișându-i

Pesemne că-n vis îmi deapănă poveștile lor

Dincolo de cuvinte

Mă zidesc din taina pietrelor

Ce adăpostesc clepsidra nisipului nemăcinat

Arătându-mi tăria de a nu mă lăsa învinsă

Indiferent ce îmi ursește destinul

Iar de mă voi prăbuși, învăț a mă reclădi

Dincolo de cuvinte

Mama s-a stins mult prea tânără

Vine, vorbește cu mine blând, mă mângâie

Tata vine și el râzând, cântând

Îmi amintește de pildele din biblie

Arătându-mi cine sunt eu…

Înconjurată de oameni nestatornici sau buni

Întotdeauna mă regăsesc iubind, iertând, nădajduind

Dincolo de cuvinte

De pe înălțimile unde vulturii tăinuiesc credința

Sau din abisul prăpastiei, împresurată cu lei

Dumnezeu mă ține de mână zâmbind

Mă duce între stele

În lanuri cu maci, în pădurile sălășluite de îngeri

Dincolo de cuvinte

Sălășluiesc iubirea, adevărul, bunătatea.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

“Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.’’

by

Referinţă Bibliografică

CARMEN OLTEAN: ARMONIE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 august 2022