Aurelia (mama)

Din taina sacră a lumii nevăzute

Tu tot cutezi să îmi vorbești

Din somnul cel de veci

Eu simt că mă îmbrățișezi

Cu aripi nevăzute de argint

Că mângâieri de vânt tu îmi trimiți

să mă sărute

Duhul tău sfânt mă însoțește

Îmi poartă pașii spre lumină

Te aștept în vis, cu marea ochilor tăi blânzi

Ce îmi cântau o simfonie

Mă alintă valurile înțelepciunii tale

Ard ca o lumânare în sacristie

O dulce răstignire a dorului de mamă

Albă maramă de iubire

Giulgiul de cer ce mă înfășoară

E rupt din tine

Tu, înger colindând cu mine

Prin viața lacrimile mă sfințesc

Până la următoarea întâlnire

În fața Tatălui ceresc

Te văd în fluturi culegând nectarul verii

În soare când răsare și apune

Te port în cântul inimii

Îți port parfumul și dragostea de mamă

slujind ce-n viață tu m-ai învățat

Îngenuncheată fiecărei clipe sfinte

Precum ai fost și vei rămâne în veci

Icoana sfântă, veșnică mângâiere

A timpului ce reînvie…

Dor de casă

În inimă îmi bate un clopot

Amintirile sunt ca un roi de fluturi orbi

Pierduți de câmpul lor cu flori

Am să mă-ntorc acasă-n sat

Pe urma firului brodat în suflet

Să urc spinarea dealurilor înverzite

Cu gulerele mov de liliac

Să caut broșele de violete-n iarbă

Lângă troița ce lunca o veghează

Acolo am hălăduit și am crescut

Cu mieii blânzi păscând,

Plângând, strigându-și mama lor

Eu le trăiam durerea despărțirii…

Privind icoana albastră a cerului

Soarele rugi slobozea din raze

Precum cădelnița înmiresmează liturghia

Era odată ca-n povești

O lume cu-o inimă unită

Pământul ne striga pe rând

Veniți, mă frământați cu duhul sfânt!

Ne întâlneam cu drag și veselie

Legați de trudă în veșnicie…

O funie nedezlegată

Mă trage înapoi acasă

Mi-e dor de tihnă, de ulițele satului

Ce îmi vorbeau prin fiecare piatră,

Cu fiecare umbră prin care am trecut…

Mă strigă iarbă îmbătrânită

Mormintele părinților ne-așteaptă

în tăcere

Tata a plecat cu-o rugăciune atârnând pe buze

“Copila mea, întoarce-te acasă”!

Oprește-mi, Doamne, risipirea

Viața alunecă prin mine

ca un pumn de nisip

Ce-a fost odată stâncă

Oprește-mi, Doamne, risipirea

Cariile îndoielii se hrănesc lacom din mine

Sunt lemnul ce nu se poate apăra

Îmi caut somnul pierdut

Precum pescarul așteaptă să prindă pește

Îmi aștept foamea de viață

Precum aștept învierea lui Hristos

Tămăduiește-mă Doamne

Precum ai dat lumină orbului

Suflă duhul Tău sfânt peste mine

Precum soarele încălzește pământul

Aprinde-mi focul dragostei de Tine

Fața Ta nu-ți întoarce de la mine…

Scoate-mă din furtuna vânării de vânt

Poezia

Îmi iau poezia din viață

La masa rotundă a șoaptelor

Sorb cuvintele

precum nectarul din seva verii

Razele ce au copt strugurii mă toropesc

Un vers mă cuprinde cu aripi de serafim

Un foc din cuvinte se încinge

Ca un fachir hipnotizând dansul flăcărilor

Mă las sedusă de jocul lor

Din taina nopții strâng praful din stele

Sub pleoapele mele visez poezie

Din lacrimi neplânse condeiul meu scrie

Mirajul cuvintelor să învie

Precum marea își freamătă pântecul

Sărutându-și valurile cu frenezie

Îmi iau poezia din dansul frunzelor

Din șoaptele umbrelor

Din pașii prin iarba robită

Ce râde brodată pe câmpuri

Din zâmbetul albastru al cerului

Îmbătat de zborul păsărilor

Îmi iau poezia din viață

Din cântecul inimii

ce încă își scrie simfonia de viață…

Ascultând tăcerea

Ascultând tăcerea

Liniștea mă înfășoară ca un giulgiu

Mă alinta ca valurile răsfățate ale mării

Parcă săruta cerul furând albastru

Câteodată are cântul ploii de vară

iubind pământul

Alteori e precum mângâierea vântului

Ce își întinde aripile ca un arhanghel

îmbrățișând cuprinsul

Ascult tăcerea mătăsoasă a ierbii ce visează

în verde smarald

A viorii ce se zămislește în trunchiul copacului

Tăcerea pietrei, păduri murmurate în vis

A fluturelui așezat pe floare

Tăcerea mielului îmbrățișat de mamă

A sângelui ce umple a inimii carafă

Tăcerea luminii-n răsărit

A lanurilor aurite

Și-a pâinii ce dospește și se coace

A lumânări ce arde în rugăciune

Tăcerea picurată în lotus de la soare

A asfințitului ce într-un vis aprinde cerul…

Între răsărit și apus

Tinerețe, parcă ai fost doar un vis

zburdalnică nălucă

Dansezi precum steluțele de zăpadă

Topite în dogoarea trăirii

Lăsând un fuior de amintiri de tors

Le scotocești în oglinda sufletului

Paralizat de o teama mută, fără nume

Cu ochii goliți de marea timpului

Unde odată valurile se ridicau până la cer

Într-o anume clipă

Te regăsești alienat

Cu pieptul ciuruit de regrete

Ce ai amanetat în goana iluziilor

Când s-a așternut praful îndoielilor

Ce miroase a naftalină și vechi

Totul pare mai strâmt, înghesuit

O cocoașă invizibila te-a aplecat iremediabil

Ți-e sete de un pahar de tinerețe

Acum, cu pașii mărșăluind în deșertul gol

Și umbrele te-au părăsit

Imensitatea golașă te face stingher

Precum firul de nisip ce-ți intră în ochi

Acum, doar copacii și vântul te mai îmbrățișează

Soarele te mai mângâie

Florile îți mai zâmbesc

Mai primești doar sărutul uitării

Fragil bibelou de porțelan …

Dansul inimii

În fiecare inimă e adăpostit cineva

Și de e doar în vis

E locul unde timpul încremenește

Prefăcându-se în aripi intinse de zbor

Este uitare, visare, tropot de cai…

Acolo izvorul tainic fiori dăruiește,

Cuvintele înfloresc prinzând viață,

O voce cântă duios fără glas,

Dansând cu fluturi îmbrățișezi nevăzutul

Acolo râuri de lumina curg

Urcă spre stele strălucind fără noapte

Maci fără câmp sunt aprinși

Vântul mângâie ca un serafim

Îngenuncherea este dulce

Sufletul își recunoaște focul

Acolo doar vei afla cine ești…

Toamna

La balul toamnei culorile se-ngână

Lumini și umbre dansează turmentate

Anină parcă-n vis

Săruturi languroase, topite de la soare

Vrăjite frunzele mimează

Un dans al ielelor descins

Răvașe de adio murmură în văzduh

Ce le șoptește vântul de la miazăzi

De cad râzând în brațele pământului

Ce muzică albastră sloboade cerul

De parcă îngerii îngenunchează

Pecetluind misterul arămiu cu o rază

O ploaie în suflet mă cuprinde

Privind la valsul toamnei și al verii

Acest priveghi nostalgic

Cu cerul plin de păsări călătoare

O tulburare stranie ca o fantomă

Ceva se frânge-n

mine

Să mă despart de altă vară

Și n-am decât să scriu un psalm cu sânge

din mustul strugurilor copți

să pun la loc inelul de logodnă al verii

într-un sertar al inimii

la amintiri de răscolit când ard un foc

by

Referinţă Bibliografică

Carmen OLTEAN: Dor de casă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 octombrie 2023