Ne întâlneam și petrecem „departe de lumea dezlănțuită”, în grupul nostru de prieteni fienezi, adunați de prin zările sorții fiecăruia. De Crăciun, de Paște, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel sau, pur și simplu, când ne mâna dorul pe cărările ce duc la schitul Peștera sau cabana Lespezi. Câteodată unii mai lipseau, împotmoliți în hățișul de treburi ale funcției. Iar ochii noștri se umpleau de dorul lor, călărind pe caii nevăzuți ai speranței că vor sosi și ei, din clipă-n clipă. Șeful informal al grupului a fost întotdeauna Anton Rădulescu, directorul general al fabricii CARPATCEMENT din Fieni, înainte de preluarea acesteia de către firma germană HIDELBERKCEMENT. Pe vremea aceea CARPATCEMENT avea în proprietate și administrare două locații turistice importante, cabana LESPEZI și hotelul PEȘTERA din munții Bucegi. În calitate de fost angajat al fabricii de ciment, devenisem „acționar” al CARPATCEMENT, odată cu privatizarea în masă, prin eșuata «cuponiadă» din anul 1996. Fiind și prieten cu Anton Rădulescu, TCM-ist și dâmbovițean ca și mine, eram invitat întotdeauna la evenimentele importante ale grupului. Ceea ce voi povesti mai departe se întâmpla la un sfârșit de iunie ce zgândărea mintea împovărată de trecerea unui an universitar greu, datorită reformelor-avalanșă din învățământul superior. Iar noi ne făuriserăm gânduri, în veșminte țesute din razele acelui sfârșit de iunie, să fim din nou împreună, de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la schitul Peștera de la Padina. Însă fiind numit președinte la examenul de licență al primei promoții de ingineri economiști din Universitatea „Ovidius”- Constanța, nu am putut ajunge la schit. După o zi de muncă obositoare, chiar în după-amiaza Marii Sărbători , pe când mă scăldam în briza ce mângâia țărmul plajelor din Mamaia, s-a întâmplat să mă întâlnesc cu o fosta studentă, astăzi bună prietenă pe facebook, venită împreună cu părinții la țărmul mării chiar de ziua Preaslăviților Sfinți Petru și Pavel. Cred că așa a aflat colegul și prietenul de trudă la bărdaca de vin, dar și la cărțile pe care le-am scris împreună, de rostul meu pe la porțile Pontului Euxin. N-au trecut ani mulți de atunci și iată că, la un început de vară bezmetică, se abătură cei de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) pe la noi, prin departament. Pentru cei care nu știu, unii care se adapă la fântânile banului public, controlând pe alții mai deștepți decât ei. Atunci, prietenul și colegul, devenit între timp șef de departament, mă chemă „să dau cu subsemnatul”, în fața celor de la ARACIS, că mai trudesc și pe la Universitatea „Ovidius” din Constanța, fără să-i fi cerut lui acordul (?!). Nu aveam de ce, fusesem numit prin ordin de ministru, întrucât facultatea Inginerie Economică de la Constanța nu era încă acreditată. Din comisia de licență mai făceau parte colegul meu Conf. Dr. Ing. Florin Iatan și Prof. Dr. Ing. Victor Florin Poterașu de la Politehnica din Iași. Un an mai târziu colegul și prietenul Florin Iatan va emigra în Canada. În locul său va veni, ani de-a rândul, colegul și prietenul Prof. Dr. Ing. Constantin Militaru. Împreună  vom realiza un amplu program de dezvoltare și consolidare a specializării de Inginerie Economică de la Constanța. Revenind la incidentul generat de noul meu șef de catedră (departament, conform denumirii actuale) trebuie să menționez faptul că cei de la ARACIS nu mai știau cum să-l tempereze și să-i explice că nu făcusem nimic ilegal. O, preaslăviți Sfinți Apostoli Petru si Pavel, cât valorează oare o prietenie ?!

Notă explicativă: TCM-ist, absolvent (sau student) al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM)

by

Referinţă Bibliografică

CÂT VALOREAZĂ O PRIETENIE?/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 aprilie 2020