Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ISTORIE » CEVA DE EXCEPȚIE (Istoria României nu suflă un cuvânt): Orașul din desagă

CEVA DE EXCEPȚIE (Istoria României nu suflă un cuvânt): Orașul din desagă

Orașul din desagă
Oraşul din desagă
Vasile Deac
– Povestea lui Vasile Deac, bucovineanul analfabet care l-a convins pe împăratul Franz Joseph să construiască un oraș –

Un țăran fără carte

Cert e că a plecat singur. Mic, călare pe un cal înalt. Așa spun documentele. Februarie, 1886. A trecut prin zăpezi munții Dor­nelor, apoi Ardealul și Apusenii. Și apoi toată Un­ga­ria și mai departe… Cră­cănat în șa, ițarii strânși pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Îl vezi în poză: scun­dac, mustață vârtoasă, bundă de dihor, chimir lat. Țăran analfabet, se semna cu dege­tul. Dar figura-i e dârză, de­cisă să treacă de orice obsta­col. Trei zile și jumătate a făcut până la Viena.

Purta în de­sagă planurile unei localități pe care o visa să fie de talia marilor stațiuni balneare ale Franței, Germaniei sau Ita­liei. Mici machete din lemn, cu fiecare clădire-castel în parte. Studii detaliate, reali­zate vreme de peste 5 ani, de un grup de aus­trieci, renumiți în domeniul lor: balneologul Loe­gel, arhitectul Brang, inginerul Ziffer, chimistul Ludwig și geologul Stür, directorul Institutului Imperial de Geologie, adus cu greu de la Viena, spre a cerceta apele vindecătoare ale Dornei. Savanți iluștri, cărora țăranul bucovinean le câș­tigase încrederea cu entuziasmul lui. Îi convin­sese că odată ajuns în audiență la Împărat, îl va face să accepte proiectul cel îndrăzneț.
Până ca acest Vasile Deac să fie primar, Vatra Dornei era un biet sat uitat pe crestele unor munți de la marginea împărăției. Prin el, a devenit un oraș-stațiune celebru în toată Europa. Acest om a fost singurul primar de sat (și român pe dea­supra) care a luat vreodată masa cu Împăratul Franz Joseph. La sfârșitul unei singure conver­sații, Deac l-a convins pe Împărat să investească în târgul lui bucovinean, în ciuda refuzurilor autorităților, speriate de anvergura proiectului. Toți i-au fost împotrivă, dar el nu s-a lăsat. În epocă, s-a vorbit că a fost un miracol. Un om. Un singur om a făcut toate astea.

Clădiri ca în Viena

Oraşul din desagă
Portret din Sala oglinzilor de cristal
Coborâm în „Gara Castel”, Vatra Dornei-Băi, exact în centrul cunoscutei stațiuni montane. Mulți copii, vilegiaturiști, oameni veseli – amplu tablou în culori vii pe zăpezi. Deși e sfârșit de februarie, încă mai vezi schiori pe cele trei pârtii. Din gară, sunt doar câțiva pași până la marele Pod peste Dorna, de pe care se sinucideau pariori faliți la ruletă. Pe celălalt mal, chiar pe faleza înaltă, e ruina ma­iestuosului Cazinou, celebru în tot Imperiul. La inaugurarea lui au venit chiar împăratul Franz Jo­seph, împreună cu fiul său, arhiducele Franz Fer­dinand.
Cazinoul e azi în paragină. Pardosit cândva cu marmură de Carra­ra, cu imensele lui policandre din cristal de Mu­rano, coborând din tavane… Sală de teatru, bi­blio­tecă imensă, spații de utilitate publică, cofe­tărie și restaurant elegant… În Europa, prin di­men­siunile și fastul său, rivaliza doar cu celebrul cazinou german de la Baden-Baden.
Oraşul din desagă
Deac și soția sa
Pe la sfârșitul secolului, aici veneau cei mai înstăriți nobili din Viena, Praga, Berlin, Lvov sau Budapesta. Conți, baroni, prinți… baluri fastu­oa­se care țineau până la ziuă… În spate, se întinde Parcul imperial, cu marile izvoare minerale, care încă își păstrează frumusețea. Și veverițele, do­mesticite parcă „genetic”, de sute de ani, care coboară din copacii bătrâni și îți mănâncă din palmă. Adesea poți să le atingi, să le mângâi. Lângă Ca­zinou, Hotelul balnear Carol, cu cele patru turnuri pe colțuri. Refăcut, de cinci stele. Pornind de-aici, de-o parte și de alta a râului, sunt plasate și cele­lalte monumente austriece: Gara-Cas­tel, Palatul Comunal, Palatul Na­țional Român, Biblioteca, Biserica Catolică, Teatrul Evreiesc, Policli­ni­ca Balneară, Farmacia Franz Joseph, Izvorul Ioan, Izvorul Sentinela… Nu e exagerare: sunt, într-adevăr, palate! Clădiri somptuoase, cu alură impe­rială, cum vezi în mijlocul Vienei. Miracole în România, pentru secolul XIX! Și toate se aflau atunci în desaga acelui primar legendar. Toate înălțate de un țăran care, prin forța persona­lității sale, a reușit să adune mai multe „fonduri europene” decât au făcut-o toți primarii care i-au urmat. Detalii despre viața lui au fost descoperire abia acum câțiva ani, în ar­hivele imperiale. Un destin incredibil.
„Apăi, Diac îi cel mai bun!”
Oraşul din desagă
Vatra Dornei, vedere generală
Dornean, prin naștere, fiu al ciobanului Pen­telei Deac. Născut la 10 aprilie 1824. Copilă­ria și-a dus-o mai mult prin munți, doinind din trișcă. De flăcăuan, îi plăcea să stea printre bă­trânii satului, să le asculte sfaturile. Revista „Deș­teptarea” din Cernăuți îi consacră un amplu articol în anul 1894. Aflăm că, foarte tânăr fiind, era luat de mai-marii așezării la întâlnirile cu mandatarul și deputații austrieci, fiindcă „băiatul era curajos și avea mintea înțeleaptă”. Fiindcă avea dârzenia să iasă în față și să ceară cu di­plomație drepturile comunei. În cele din urmă a fost angajat cu săptămâna, la mandatarul regiu­nii, supraveghindu-i-i acestuia toate rânduielile. „Nu s-a spurcat niciodată nici cu rachiul, nici cu țigara sau luleaua”, cele două mari rele care strică averea, mintea și sănătatea omului.
Când au fost alegeri comunale, toți dornenii l-au vrut primar, dar el a zis nu. A convins populația să aleagă un om mai bătrân, el rămânând doar sfet­nic în comitetul sătesc. Asta, până în anul 1875. Înainte de acele alegeri, comitetul nu găsise niciun om potrivit pentru o asemenea funcție. A fost trimis la Vatra Dornei, ca să rezolve pro­ble­ma, prefectul provinciei Bucovina, care s-a întâl­nit cu intelectualii ținutului. Toți i l-au propus pe Deac.
Oraşul din desagă
Primăria și Turnul cu ceas, care adăpostește Muzeul etnografic
Întrebându-l, prefectul, pe cine socotește el că ar fi bun de primar, țăranul a răspuns cu sinceritate: „Dacă mă întrebați, eu socot că aș fi cel mai bun”. La auzul acestui răspuns, toți cărturarii au strigat: „Da, dacă Diac primește să fie primar, apoi el îi cel mai bun!”
Prefectul s-a înfuriat. Nu putea accepta ca în fruntea unei co­mune bucovinene să fie un analfabet. N-a mai făcut alegeri în ziua aceea, ci le-a amânat pentru două săptămâni. Dar și atunci, tot Deac a fost propus și ales cu unanimitate. 27 de ani la rând, până ce s-a retras, dornenii l-au vrut în fruntea lor doar pe el. Într-un sejur de-o lună la Dorna, în anul 1888, ma­rele A.D. Xe­nopol scria: „Acest primar nu știe carte, însă prin inteli­gența lui și spi­ritul lui practic, bate pe mulți știutori de car­te. Toate socote­lile comunei le știe pe de rost, umblă în toate părțile ca să vadă personal nevoile așezării, nu deschide pun­ga comunei decât pentru trebuințe stricte și s-a jurat să nu facă, cât va fi el primar, nicio da­torie. (…) Acest om fără carte pre­­țu­iește învăță­tura. La un os­păț dat de dân­sul pen­tru rea­le­ge­rea sa ca pri­mar, el a ți­nut o cu­vân­tare pe care ar putea-o invi­dia mulți oratori. El închină un pa­har spre propă­șirea învățăturii, sfârșind cu ur­mă­toarele me­mo­rabile cuvin­te: «În vremea mea, era veacul întunericului, a­cu­ma e cel al lu­minii!»”.
Oraşul din desagă
Palatul Comunal
Performanțele lui Vasile Deac au ui­mit lumea. Încă din al doilea an de man­dat, a introdus iluminatul pu­blic. A făcut drumurile. Podul nou peste Dorna. În 1878, s-au deschis două farma­cii și s-au început lucrările la Policlinică. În același an, Deac l-a convins pe minis­trul Agri­cul­turii, contele Julius Falken­hein, asu­pra necesității ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear mo­dern. Iar în 1880, a înaintat Ministerului de Interne austriac lista cu semnăturile populației, prin care se solicita statutul de oraș.
O stațiune! Una de nivel interna­țio­nal! Ăsta a fost visul acestui țăran analfa­bet, care și-a luat de partea lui toți sa­vanții epocii. Cercetători precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu. I-a ținut la Dorna ani la rând, finanțându-i să studieze în amănunt apele minerale și toate oportu­nitățile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franța, Germania și Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte stațiuni de prestigiu. Aceștia au realizat ma­cheta întregului oraș.
Primarul Deac a asigurat fondurile ne­cesare pentru lucră­rile de investiții, prin va­lo­rificarea mate­rialului lemnos din pădurile comunale, plus dobân­zile din sumele de­puse în bănci. Cu toate as­tea, Ministerul de In­terne s-a opus ve­hement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat și amânat. Până la urmă, au apro­bat doar cons­trui­rea u­nei stațiuni bal­neare modeste, de nivel lo­cal (re­gional). Dar pri­marul, sprijinit de cerce­tările oa­meni­lor de știință austri­eci nu s-a mul­țumit cu atât. Întrucât toate insis­tențele și în­cer­cările de negociere eșua­seră, nu mai era decât o singură soluție: un drum la Îm­păra­tul.

La masă cu Franz Joseph

Oraşul din desagă
Ruinele Cazinoului
Oraşul din desagă
Malul Dornei
Astăzi se știe cu precizie locul un­de a fost primit la Viena Vasile Deac de către Îm­păratul Franz Jo­seph: în aripa dreaptă a Pa­latului Hoffburg, la parter, unde se află azi Biblioteca Na­țio­nală a Austriei. Acolo a descălecat bucovineanul, du­pă patru zile de drum, pornind di­rect către gărzile imperiale.
Șeful de Cabinet l-a luat deoparte și i-a ex­plicat protocolul: când intri, te așezi în genunchi și te adresezi cu: „Fiți bi­necuvântat, Ma­ies­tatea Voas­tră”… Pri­marul a pășit răs­picat spre suve­ran și, fără sfială, a ros­tit un „Bună ziua”, ferm și a­ma­bil, tot­odată, în limba ger­mană, pe care știa să o vor­bească din fami­lie, ca orice bu­co­vinean, dar să o scrie, niciun cu­vânt. Apoi a rămas în picioare, „drept ca un brad”, zic oa­menii, aș­teptând să fie poftit înă­untru.
Împăratul a admirat demnitatea asta a lui. L-a invitat să-și susțină pricina. Acolo, pe o masă tivită cu aur, a început Vasile Deac să înșire „mini-machetele” și planu­rile, pornind să vor­bească dârz și concis despre tot ce avea de gând să realizeze în târgul lui îndepărtat. O lună de zile stătuse să memoreze aceste proiecte realizate europenește de cei patru savanți. Pe de rost le știa, filă cu filă. La orice în­trebare era pregătit să răspundă.
Această întâlnire din anul 1886 e descrisă în documentele imperia­le de la Viena: Franz Joseph îl asculta cu admi­rație pe primarul analfabet, vădit impresionat de expunerea lui. La sfârșit, Vasile Deac a zis niște cuvinte care s-ar putea traduce astfel: „Mărite Împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi și ne dă apă vindecătoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru în­să­nătoșirea celor mulți și suferinzi?” Rezul­tatul a fost incredibil de rapid: Împăratul a apro­bat pe loc proiectul. După atâția ani de împotri­viri, a fost nevoie de numai o oră de discuție față în față cu mai marele
Oraşul din desagă
Fântâna Santinelei din Parc
Kaiser austriac. A lăudat do­cumen­tația, considerând-o valoroasă, i-a lău­dat prima­rului talentul administrativ. A semnat pentru alocarea unei sume impresionante de bani, nece­sari ridicării stațiunii. Apoi l-a invitat pe Deac la masă, alături de dânsul, un gest absolut unic în protocolul Curții, care l-a uimit și pe șeful de Cabinet.
După masă, a trimis ordonanța să îi aducă decorația „Crucea de argint cu coroană pen­tru merite”, cea mai înaltă distincție impe­ria­lă în domeniul administrației.
Împăratul a pus-o el însuși pe bunda ță­ranului bucovinean, promi­țân­du-i că va să vină la Vatra Dornei în vara anului 1899, la inaugu­rarea sta­țiunii. L-a îmbrățișat și au bătut palma. Uluit de această izbândă, Mi­tropolitul Bu­covinei, Silves­tru Mura­riu-Andrucovici, plea­că și el la Viena, în luna mai a anului 1886, spre a-i mulțumi per­sonal Împăra­tu­lui, de pe po­ziția unui rang mai înalt.
Dar demersul lui Vasile Deac a fost considerat cel mai spec­taculos succes al unui primar din toate țările stăpânite de Imperiu din afa­ra granițelor Austriei și Un­gariei.

Ce-au hotărât s-a respec­tat întocmai: termenele de predare ale clădirilor, în ziua fixată, „la cheie”, cheltuirea banilor ținută cu strictețe, până la ultimul florin. „Din nimic”, se ridica zi de zi un oraș fabulos, întocmai ca-n planurile din desagă. Au fost aduși meșteri venețieni, s-au mobilizat forțe de muncă im­presionante. În zece ani, toa­te clădirile stațiunii au fost înălțate. Cel dintâi hotel, „Ca­rol”, era mereu plin de oaspeți străini, așa că au în­ceput să se ridice și altele. Iar la final, Cazinoul! Clădirea-simbol a orașului, „Perla Im­periului Austriac în Buco­vina”.
Oraşul din desagă
Chioșc de pe vremea Imperiului
Așa cum a promis, împăratul însuși, cu fiul său, au venit să vadă „minunea”, pe 10 iulie, 1899.
Cazinoul din Vatra Dor­nei (o splendoare arhitectonică) s-a păstrat până acum 30 de ani, când a fost abandonat total. Dis­trus, așa cum nu fusese nici în timpul războiului, de ar­ma­ta germană. Imediat după Re­vo­luție, au început să se fure imen­sele polican­dre de cristal, căzile de cupru, fie­care fă­râmă de marmură de Carra­ra…
Ză­brele de fier ruginit sau fâșii de pungi cenușii, azi, astupă zidurile des­căr­nate, dincolo de care se văd bălăriile ce-au năpădit prin saloane. De câțiva ani, s-au obținut consis­ten­te fonduri euro­pene pentru restau­rarea lui, însă lu­crările se amână. În fața Palatului Comunal al primăriei, bustul vânjos al lui Deac are încă zăpezi pe umeri.
Muzee întregi, toată cultura și etno­grafia acestei părți de Bucovină sunt adă­postite în această clădire seculară. Intru și eu. Văd fastuoasa „Sală a oglinzilor de cristal”, în care s-ar putea contempla și azi regii Europei.
Nicio primărie a vreunui orășel ro­mânesc nu s-ar pu­tea lăuda cu o ase­menea cameră de consiliu. În mijloc, o imensă masă ovală de stejar, în jurul căreia sunt jilțurile originale, purtând pe spe­tează vechea stemă a Moldo­vei. Boltitele ferestre, cu stu­catură aurită pe margini, sunt imense, și lu­mina curge prin ele șuvoi. Candelabre de cristal stră­lucesc din tavanul sculp­tat migălit.
Un tablou cât zidul, al primarului țăran se află în holul aris­tocratic de la intrare. Iar sus, la capătul scărilor ample, cu balustrade de marmură albă, într-unul dintre ultimele birouri de la capătul unui coridor îngust, sunt camera și birouașul de lemn, la care stă primarul de azi al localității. Pe scaunul legendarului Vasile Deac.

Un foc de pistol

Oraşul din desagă
Ceața istoriei
Epoca lui Vasile Deac s-a încheiat în anul 1902, când acesta a plecat din primărie, fiind prea bătrân. Succesorul său, un anume George Botezat, a devenit repede slugă a cercurilor aus­triece, care l-au instigat să-l denigreze pe Deac.
Vechea ranchiună, când primarul analfabet tre­cuse peste capul autorităților locale bucovi­nene, adre­sându-se Imperiului, pentru a transforma Vatra Dornei în stațiune de nivel internațional, nu pierise.
Folosind presa vremii, acest Botezat, care-i fusese secretar lui Vasile Deac, l-a defăi­mat public pe acesta, acuzându-l că ar fi deturnat 100 de lei din fondul primăriei, pentru termi­na­rea Cazinoului. Urmarea a fost dramatică. Vasile Deac s-a sinucis.
Omul cel tare, care avusese putere să meargă până la împărat, țăra­nul anal­fabet care fusese în stare să ridice un oraș, n-a fost în stare să se apere de acuzațiile murdare ale celui mai apropiat om al său. Și n-au sărit nici alții să-l apere. Bătrân și singur, cu onoarea sfă­râmată, jignit până în adân­cul ființei de acuzația de hoție, a preferat să-și tragă un glonț în tâmplă. Era o zi de vară, pe 12 august 1909.
Eveni­mentele din acea zi au fost relatate ulterior de familie. Bătrânul Deac n-a vorbit cu nimeni de dimineață. Părea preocupat de ceva, absent. S-a îmbrăcat în straie curate, ță­rănești. A dat de mân­care la vite. A închis graj­durile. Avea gospodărie rodnică, pă­mânturi, co­pii, ne­poți… L-au văzut mângâind calul pe frun­te, de multe ori, șoptindu-i me­reu ceva la ure­che. Apoi s-a dus în camera „de bună”, unde a scris niște socoteli prin care încerca să-și dovedească ne­vi­novăția.
Apoi și-a scris testa­mentul: „Vrednic de a purta pe­cetea mea să fie acel primar care va izbuti să zidească cea­laltă jumătate din Palatul Co­munal… Până a­tunci, această pecete să se odih­nească în pace. Amin.” Iar la sfârșit, a scos un pistol din­tr-un scrin și și-a tras un glonț în tâmplă. Asta a fost tot. N-a simțit do­rința să dea explicații. Să se dezvino­vă­țească în fața cuiva.
La înmor­mântarea lui a venit tot orașul. Deși sinucigaș, a fost îngropat cu mare cinste, chiar la intrarea în cimitir. Asociația Preoților „Vladimir” din Vatra Dornei, a făcut aceas­tă excepție, fiind­că Deac spri­jinise ridicarea multor biserici. Toți preoții au semnat că-și dau acordul să slujească și să-l în­groape acolo. Mormântul e și azi la intrare. Cimitirul s-a ex­tins în părți, ca un alai, ca ari­pile unei păsări. Parcă anume ca să-i lase lui locul de dina­inte, la stradă. În ziua aceea de vară, tot orașul a plâns. Zic ziarele că „s-au golit casele de oamenii care ieșiseră în urma sicriului”. Murise un țăran. În urma lui au rămas palate.

Autorul mulțumește d-lui Ioan Abud­năriței pentru ajutorul în documentarea acestui mate­rial.

Facebooktwitterby feather