Acea iarna a anilor ’53 spre ’54 rămase de pomină. Ninsese fără încetare încât nămeții de zăpadă depășiseră chiar și gardurile din fața caselor. Cândva, într-un târziu ninsarea s-a potolit. Zăpada de pe case, de un alb strălucitor, arăta precum o coamă lină de deal sub soarele cu dinți al acelor zile. Ascundea sub ea mai toate acoperișurile, iar cu vizibila ei greutate atârna amenințător mai peste tot. Din loc în loc, câte o panglică răsucită de fum cenușiu se ridica aiurea și parcă fără nicio grabă din hornurile îmbrăcate și ele în albul abundent ce căzuse prin frigul nopții. Dădeau acum de știre că viața, aparent și ea ascunsă, pulsa mai departe, acolo jos, înăuntrul caselor.

Ca să poată ieși ziua din case și să meargă la treburile lor, oamenii își făcuseră drumeag și culoare până la stradă. Aici, săpând și evacuând cu sârg porțiuni din zidul de zăpadă creat de-alungul trotoarului, rezultase ingenios un soi de tunel cu iz polar, … neavând vreun acoperiș, când priveai în sus, te izbea din afară albastrul clar, ca de azur al unui crâmpei de cer, care împrăștia din plin lumina în noul tunel apărut peste noapte.

Pentru noi copiii, aparuse o nouă lume, așa cum ne-o imaginasem când ascultam basmele despre pădurea de cleștar. Când ne trezeam dimineața, geamurile erau înghețate, deși aveam ferestre duble si cu pernițe între ele. Erau confecționate de mama din diverse resturi de stofe sau cârpe, special ca să nu lase frigul de afară înăuntrul casei. Singura sobă care încălzea cu lemne și cărbuni sufrageria, nu avea însă putere să țină căldura până dimineața. In timpul nopții arseseră toate lemnele, iar acum rămăseseră înăuntrul ei doar câțiva tăciuni încă incandescenți, dar și aceia parcă înăbușiți sub cenușa adunată peste noapte.

În ziua aceea de Crăciun ne bucuram și de libertate totală, neavând școală, ca de obicei în timpul sărbatorilor de iarnă. Mama reaprinsese lemnele aduse de afară, din șopronul din curte. Prin mica ușiță de fontă a sobei priveam parcă fascinați sclipirile jucăușe ale crâmpeielor de foc, care după puțin timp se făcură simțite în toată camera. Împreună cu cele două surori, care mai de care și la întrecere, ne distram suflând cu putere pe geam străduindu-ne să-l dezghețăm cu aburii ieșiți din gură. După nu puține încercări apărea pe geamul încă rece un mic cerc încețoșat pe care încercam să-l mărim frecându-l mai departe cu palmele noastre calde.

Și ca la fiecare sfârșit de An nu lipsea nici obiceiul Colindelor pline de urări. Cam pe la toate casele, spre înserat, auzeai glasurile copiilor cântând cu zor „ Moș Crăciun cu plete dalbe, a venit de prin nămeți, El aduce daruri multe la fetițe și băieți” !…“

După amiaza ajunului de Crăciun era legată de pregătirile celor din casă, pregătiri de tot felul, pline de farmec și mister…pentru noi copiii erau clipe însoțite de visele fiecăruia în așteptarea surprizelor ce urmau să apară la pomul de Crăciun chiar în acea seară. Bradul răspândea încă mirosul de rășină de conifere, așteptând parcă să fie împodobit cu lumânări, artificii și îngerași și chiar împopoțonat cu lanțuri multicolore din hârtie gofrată, sau poleieli sclipitoare. Iar în asta, eu și surorile mele, ne întreceamcare mai de care. Dar abia terminaserăm să gătim pomul lăudându-ne fiecare cu propriile creații care atârnau sclipitoare îmbogățind ramurile de un verde-închis ale bradului, când apărură părintii și ne trimiseră urgent să ne facem somnul de după-amiază… era cunoscutul scenariu dinaintea sosirii lui Moș Crăciun cu darurile pentru cei care fuseseră cuminți si harnici, asa cum ne povesteau ei foarte convingător în fiecare an. Dar crezi că a dormit vreunul din noi?
Veni și mult așteptatul moment,… îl auzirăm din nou pe tata spunându-ne vechea lui poveste …“că Moș Crăciun venise tocmai când noi dormeam și își mai golise puțin din sacul lui greu”… bineînțeles ochii noștri erau acum la cadourile care erau împrăștiate unele peste altele și destul de anapoda sub brad. După aceea am cântat cu toții clasicul “O brad frumos”, și a urmat ca fiecare să recite, sau să povestească ceva.

În sfârșit veni și clipa desfacerii panglicilor, după inventarierea meticuloasă a darurilor primite de fiecare din noi care era strigat la rând. Moș Crăciun se întrecuse față de anii trecuți cu lucruri noi de purtat, dar și nelipsitele cărți de povești, creioane colorate, gume de șters, pe lângă bomboane, nuci, gutui,… chiar și mandarine, deși destul de rare la vremea aceea. Iar acum, după împărțirea darurilor, se așternuse în sufragerie deodată liniște și fiecare în colțul lui ne înfruptam din pungulițele cu fondantele primite la pom și răsfoiam cărțuliile primite.

Cândva mai spre seară se auziră venind dinspre curte voci însoțite de chicoteli și râsete, urmate de tropăieli de pași scuturându-se de zăpadă pe veranda din fața casei. Tata deschise ușa de la sufragerie care dădea spre verandă. Pe față i se putea citi surprinderea plăcută văzând în fața lui un mic grup de școlari din clasele liceului unde el era profesor. La întrebarea lor în cor dacă primește colindul le răspunse cu un zâmbet părintesc pe față: …”Dați-i drumul băieți!” Unii erau elevii lui, altora fiindu-le chiar și diriginte. După ce își terminară colindul plin de urări și gânduri bune, mama și tata dădură fiecăruia câte o punguliță pregătită dinainte cu dulciuri și fructe, punându-le imediat și de întrebarea: cine e și casierul vostru? După ce acesta apăru în față și își primi obolul, mulțumiră cu toții și cu urarea „La mulți Ani!” se retraseră bucuroși, plecând cu colindul mai departe…

A urmat a doua zi de Crăciun…

Cine veni cu colinde la noi și de data asta, ca și în anii care au urmat?… Era el, Gherasim, credinciosul îngrijitor al Liceului, cel care curăța permanent curtea liceului, acolo unde erau atelierele de lucru manual, de practică auto, de tâmplărie, poligonul de tir, bazinul de înot și terenurile de sport, internatul de băieți…dar nu numai, ci și WC-urile separate pentru băieți și fete din curtea din spate a liceului. Erau munci grele, dar pe care el le presta deosebit de corect și cu grijă.
Apăru pe terasa din fața casei noastre înfășurat într-un palton deși curat, arătând destul de ponosit și care îi scotea în evidență nu numai corpul lui destul de firav, dar și faptul că fusese purtat înainte deja de altul, cu siguranță mai robust și mai înalt, căci poalele lui îi cădeau aproape peste încălțări. Nici bocancii pe care îi purta nu aveau un aspect prea fericit, mai ales după încercările lor repetate de a-i crea cu greu lui Gherasim un drum printre nămeții de zăpadă din acel an. Iar căciula din blană bătută și parcă năpârlită dealungul mulților ani purtați, i se înfundase în cap de abia i se mai vedeau ochii cu privirea lor pătrunzătoare.

În acea dimineață, ca de obicei pentru a-si lua curaj la colindele lui, trăsese o cinzeacă de țuică ieftină. Se făcuse simțită de mama care îi deschisese ușa și o auzirăm tatonându-l cu întrebarea: „ ce-ai băut azi Gherasime? Îl invită înăuntru, după ce îi consimțise rugămintea de a ne colinda. Gherasim intră în casă și se opri în holul imediat de lângă ușă. Eu cu surorile ne postasem în micul hol lângă mama și așteptam să-și înceapă cântarea. Tata era plecat în acea dimineață. Spre nedumerirea noastră, Gherasim își strânse cu mâinile largul lui palton în jurul corpului și începu cu glas tremurat, pe o într-o tonalitate unisonă și plângăreață, precum a unui dascăl bisericesc: „Dragostea de mamă și de tată, dragi copii,…” după care urmă o scurtă pauză, de parcă înghițise cuvintele care ar fi trebuit să urmeze,…iar noi, dându-ne coate, izbucnirăm cu chicote de râs, încât mama cu o față serioasă ne trase repede în spatele ei. De acolo văzurăm privirea pierdută și fața brăzdată deodată de lacrimi a lui Gherasim. Noi copiii nu ne dădeam seama dacă râsetele noastre provocaseră acea reacție, sau poate era doar deprimat de eșecul cu care se soldase încercarea lui de a ne colinda, uitând pur și simplu cuvintele care ar fi trebuit să urmeze în cântarea lui,…întrerupând tăcerea, mama îi spuse să aștepte puțin și o văzurăm tăind câteva felii din deliciosul cozonac cu nucă pregătit pentru seara de Crăciun. Apoi, împreună cu câteva mere și gutui, dar și o bacnotă scoasă la repezeală din geanta ei, se îndreptă spre Gherasim,… acesta încotoșmănat încă în paltonul lui,
dar de data asta cu o adiere bucuroasă pe fața lui ridată și arsă de gerul de afară, luă cu palmele împreunate pachețelul din mâinile mamei și se aplecă repede sărutându-i mâna.

În aceeasi seară la masă, povestind despre Gherasim și colindul lui nereușit, dar amuzant pentru noi copiii, aflarăm trista istorie a acestuia. Tata fiind profesor la Liceu aflase bineînțeles mai multe despre el. Cândva Gherasim îi povestise cu lacrimi în ochi că fata lui nu mai voia să știe de el…
Fata lui era căsătorită cu un cântăreț de muzică ușoară ce făcea parte dintr-o formatie trio vocali binecunoscută la acea vreme sub numele de Frații G…,. După un timp și după ce aflase că trăiau în foarte bune condiții în capitală, Gerasim le-a scris că dorește să vină să-i vadă la București în locuința lor. Deși nu primi niciun răspuns de la ea, ca să o revadă, Gherasim hotărâ totuși să-și cumpere din puținii bani puși deoparte un bilet de tren.

Ajuns la ei în București, o femeie necunoscută care îi deschise, îl întrebă cine este și apoi îi spuse să aștepte acolo afară, la ușă. După scurt timp reveni și îi spuse că doamna îi transmisese că „nu se simte bine și să vină altădată!”, după care îi trânti ușa în nas. Cu inima strânsă de durere Gherasim se reîntoarse de unde venise. Știa că nu le ceruse niciodată nimic și nu-și putea explica de ce fetița lui pe care el, tatăl ei, cândva cu ani în urmă o ținuse cu drag în brațe și îi spusese povești, acum nu mai voia să-l vadă, nici să știe de el.
…
Au trecut mulți ani de atunci…Imaginea înlăcrimată a lui Gherasim, însoțită de tristul ecou al Colindului abia început și brusc întrerupt după prima și singura lui strigare, dar care emana multă durere părintească: … „Dragostea de mamă și de tată, dragi copii,…” mi-au rămas întipărite în filmul amintirilor copilăriei legate de colindele Crăciunului de atunci, cândva la jumătatea secolului lăsat de curând în urmă.

by

Referinţă Bibliografică

Colinde de la juma’ de secol/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 decembrie 2020