Nu știu dacă în noaptea-aceea

A plâns cu lacrimi sau cu stele;
Știu doar că mama e femeia
Ce-a fost izvorul vieții mele.

Nu știu dac’ am țipat sau plâns
Fără să am motiv anume…
Ursitele, spun c-aș fi râs
La apariția-mi pe lume!

Și plictisit de clipe crunte,
Cu rost sau fără de temei,
Mama m-a sărutat pe frunte
Și-am adormit la sânul ei.

Când m-am trezit pe la amiaz’
Prea greu eram bătut de soartă
Și prea târziu să mai fiu treaz,
Să fiu ce n-am fost niciodată!

Aș fi-încercat să îmi revin
Din dulcea mea visare lentă…
Dar chiar și astăzi mai suspin
La perioada-acea latentă!
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Prea multe parcă dăruisem
Și-n schimb nimic nu am primit –
În altă lume nimerisem,
Deși doream să fiu iubit!

Dar a trecut și-acel pustiu;
Și-apoi, puțin câte puțin
La cel ce trebuia să fiu
Am început să îmi revin.

Am fost crescut doar în iubire…
Ca june, chiar dădeam furoare;
Și-n școli cream nedumerire
Iubit chiar și de profesoare!

Poet am fost și-n nopți albastre
Iubeam o stea din cer anume,
Iubeam și florile din glastră,
Iubeam o zee fără nume!

Mult prea credul și ipotetic,
Hrănindu-mă doar cu iluzii
Trăiam cu simțul meu poetic
Doar într-o lume de confuzii.

A trebuit să-mi duc suspinul
Cu zodia-mi nenorocoasă
În apa ce mi-a fost destinul…
Când limpede,când mocirloasă.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Dar timpul și-a marcat povara
Și chiar pe mine m-a marcat.
Nu mai sunt cum e primăvara
Dar nici de toamnă nu-s uscat!

Mai port și voi purta iubire
În sufletul ce-i încă viu,
Și mă mai scald în fericire
Că multe toamne voi să fiu!

Și nu mă las sub copleșirea
Atâtor rele și nevoi,
Îmi voi urma semeț menirea
Și nu fac pasul înapoi.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Aș fi un laș chiar și cu mine
Să mă supun vreunui regret
Și salutând ziua ce vine
Îmi cer statutul de poet!

Și-n versuri voi cânta iubire
Când va fi vorba de iubire,
Voi plânge de nefericire
De vom trăi nefericire…

De-or fi și rele și regrete
(Sigur vor fi și nu mă mir)
Le voi transcrie în pamflete
Cu un final de „hai sictir”!

Fiindcă-a venit momentul care
Nu sunt nici bun dar nu-s nici rău
Și o să dau la fiecare
Puțin sau mult din felul meu.

Și chiar voi fi ca niciodată,
Nici insipid, nici inodor…
Când știu că-i viața mea privată…
Viața-i a mea și nu a lor!

Și scăpând astăzi de codoși
Voi cultiva egocentrismul…
Că sunt sătul de ticăloși
Și-am încheiat cu altruismul!

8 oct.2018
Dudu – Chiajna

by

Referinţă Bibliografică

COSTI TOMA: RESTART…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 octombrie 2018