DE VEGHE CU ÎNGERUL

 Îngerire

un înger sună de trei ori

din cornul lunii melancolic

și cât ai zice Doamne

se strânseră zăvozii raiului

hămăind

care mai de care…

astfel începu vânătoarea

de oameni obișnuiți

din universul acesta nerecunoscător,

câinii celești adulmecând

și repezindu-se pe urmele primului om

ieșit în cale.

încolțindu-l fără mare greutate,

îngerul își încordă arcul divin

și-l săgetă pe un tânăr

cu plete negre

și ochi căprui

ce fură inima oricui…

tu vei fi poet,

zise în barba-i roșcovană

îngerul Menuhiel.

cântece de laudă vei aduce Domnului

pentru toate minunățiile

naturii,

pe care le-a creat,

și iubirile, da, iubirile

spumegoase ca valurile mării

le vei cânta

în romanțe și balade nepereche.

istoria omenirii,

o vei cânta la darabană,

arătându-le semenilor tăi

că repetă aceleași greșeli

de fiecare dată…

de s-ar învăța minte odată!…

și cum fu atins de săgeata divină,

tânărul începu să nareze mituri

și să vorbească-n poezii

pe țărmurile albastrei veșnicii…

Parada norilor

Te-ai așezat, melancolie,

pe fotoliul surâsului meu

și ai privit, la rându-ți,

cum defilează norii

pe sub Arcul de Triumf

al cerului.

S-au desfășurat

și exerciții militare tactice.

În arsenalul din dotare,

norii aveau mitraliere

și cartușiere pline doldora

cu gloanțe de apă chioară,

cu care au tras, demonstrativ,

în noi,

cetățenii prezenți la paradă…

Deodată,

un copil a râs zgomotos

și norii s-au împrăștiat…

Amertume

E tristă Veșnicia fără moarte

și, tolănită-n pat, se-ntoarce

când pe-o parte, când pe alta…

Daʼ proastă mai ești tu, Veșnicie!

Ce te-ai face tu

dacă n-aș fi eu

să-ți dau idei despre cum trebuie

să-ți petreci nesfârșirea?!…

Ian scoală-te și trage jaluzele

ca să vezi măreția lui Dumnezeu

prin ferestruicile

mici cât ochiul de pește,

apoi fă-ți gimnastica de dimineață

și nu mai fi așa languroasă

că să știi că… nu-ți permit!

Ai tu idee ce-ar face oamenii

doar ca să se prindă

în hora ta, nemuritori?

Moartea este doar libertatea

prizonieră în lagărul secundei,

de-aceea zic toți

că mor câte puțin cu fiecare zi ce trece.

Însă tu, Veșnicie,

ai câștigat la loto premiul cel mare.

N-ai dreptul să te vaiți

nici cât negru sub unghie

că nu vine moartea să te înjunghie…

Ești prea plină de tine

Și ți s-a urât de atâta bine.

Deh, așa-i când PreaÎnaltul te cocoloșește

ca pe unica-I fiică nemărginită,

Iar eonii îți dau trezirea cântând cocoșește…

Absoluto,

în goana ta după relativ,

Ți-ai neglijat spiritul creativ!

Așa că, fără lamento,

de vrei

să mai fie atrasă lumea

de nurii tăi cu temei…

De veghe cu îngerul

I. Sens

Îngere,

în ger e

sinele,

șoptii în sinea mea,

în vreme ce

contemplam sineala cerului.

II. Criza de sens

O, mens,

în universul acesta dens,

apare periodic criza de sens,

plătită seniorului ca cens…

Unii n-o simt deloc,

fiind amorțiți complet,

alții doar puțin

cât să guste din bărdaca de vin,

iar artiștii, o, artiștii,

o simt cel mai acut

ca pe un croșeu de dreapta

sau upercut

în coasta, din care

Dumnezeu nu mai plămădește

nicio femeie.

III. Sens

Ah, îngerul meu,

cu care mă tutuiesc mereu,

oare ce sens să aibă viața

dacă nu să fii viețaș pătruns

de dragoste până la împlinirea sa?

În loc de răspuns,

îngerul îmi atinse cu aripile

sinele

care fu cuprins de căldură

și putui să continui,

astfel, a mea aventură,

scăldat în lumina sensului…

Metafizica ierbii

Nimeni până acum nu a studiat

Metafizica firelor de iarbă.

Este oare mai puțin adevărat

Firul verde decât un ins cu barbă?

Iarba verde din grădini sau de pe câmp

Răsare ca un semn de viață nouă

Ce ne-a fost promisă din cel mai vechi timp.

Își îmbracă-n zori mantia de rouă

Și cu respect se-nclină când adie

Zefirul de primăvară drăgăstos.

E-o plăcere să vezi o păpădie

Cu bănuțul ei cel galben, firoscos,

Cum râde la preaînțeleptul soare.

Chiar de este câteodată timp brumos,

Pe câmpuri ori pe tainice răzoare,

Crește iarba verde precum Făt-Frumos.

Iar când mioarele flămânde o pasc,

Își acceptă senină a ei soartă,

Căci știe că firele-i magic renasc

Mai fragede, mai verzi ca niciodată.

Alexandru tăind nodul gordian

Îngerind

De la Dunăre până la Ind,

Alexandru Macedon

Deveni  al Asiei hegemon.

Ducând un trai mai degrabă auster,

Citea întruna din Iliada lui Homer.

Eroul său preferat era chiar Ahile,

Imitat la toate nivelurile.

După ce-a pacificat bătrâna Eladă,

Tânărul crai, ajuns la Hellespont,

A jurat să cucerească Asia-ntreagă,

Neiertând în cale-i niciun afront.

Cucerind Gordion, capitala Frigiei,

Alexandru a vizitat templul lui Zeus,

Unde se afla carul cu care Gordius,

Un plugar, intrase-n inima capitalei

Și fusese proclamat regele țării.

Iar nodul care lega oiștea de jug

Era lucrat, ah, cu atâta meșteșug,

Că nimeni n-aflase taina dezlegării

Lui. Un oracol chiar prezisese c-acela

Ce va reuși să-l desfacă va deveni

Stăpânul necontestat al întregii Asii.

Viitorul biruitor la Gaugamela,

Care va supune întreg Imperiul Persan,

Încercă să desfacă nodul gordian,

Dar, cum nu reuși din prima, el scoase

Sabia și-l tăie-n două. Exclamase

Anterior cu emfază:

Modul în care vor fi dezlegate

Aceste frânghii consacrate

Nu contează…

O femeie cântă la pianul vieții

Adie iarăși vântul primăverii…

În tainul serii,

o tânără femeie cântă la pianul vieții.

Cu degetele-i lungi și subțiratice,

ea apasă clapele

îndrăgostite de atingerile-i tandre,

interpretând o simfonie rarisimă

ca leopardul zăpezilor,

numai de inima ei știută…

Apoi, trage cerul pe ea

ca pe un cearceaf aurit

și se lasă pradă visărilor albastre.

Numai copacul timpului îi știe

privirile languroase și brațele marmoree

la care poartă brățări

lucrate meșteșugit în hiperboreene țări…

Izul florilor de martie

O încântă, surâzând ștrengărește.

Alteori, în solitudine,

scrie poezii de dragoste,

fără să-și dea seama că ea însăși este o poezie.

În tainul serii,

o tânără femeie cântă la pianul vieții

simfonia inimii.

Ea știe doar

că face parte dintr-un plan secret

al zeității

de-a îmbogăți condiția umană

cu neastâmpărul ei inefabil

și promisiunea vieții viitoare.

Sunt toți copacii azi în floare.

Adie iarăși vântul primăverii…

1-7 martie 2020

© Cristian Gabriel Moraru

by

Referinţă Bibliografică

CRISTIAN GABRIEL MORARU: De veghe cu îngerul/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 mai 2020