În anul 2020, profesorul Gheorghe Boja își continuă demersul de cercetare a învățământului teleormănean, publicând vol. II al cărții Noi contribuții la istoria învățământului din județul Teleorman (Alexandria, Ed. Tipoalex). Conform autorului, „Din lectura celor două cărți, generația de azi și cele viitoare vor găsi informații despre contribuția înaintașilor la dezvoltarea învățământului românesc, nume de dascăli din diferite școli ale județului, autori de manuale, articole științifice și psihopedagogice din diferite perioade ale anilor 1838-2019.” (Cuvânt înainte, p. 3).
Acest al doilea volum cuprinde, în urma consultării Arhivelor Naționale ale României, filiala Teleorman, precum și a numeroaselor monografii unor localități teleormănene recent apărute, noi contribuții care vin ca un pandant la cele întâlnite în primul volum.
Acest nou volum are o structură cvadruplă, similară cu cea a volumului apărut în 2018. În capitolul I, Învățământul din județul Teleorman, autorul face din nou un scurt excurs în istoria învățământului teleormănean, precizând că, „Încă de la începuturile învățământului în județul Teleorman (1838), învățătorii și profesorii din majoritatea localităților și-au adus o contribuție însemnată la dezvoltarea învățământului, publicând în reviste de specialitate articole științifice, psihopedagogice și metodice, manuale și culegeri de probleme. Ei au fost o pildă demnă de urmat pentru alți colegi și generațiile de elevi de-a lungul timpului. Sunt în jur de 300 de publiciști-dascăli născuți în județul Teleorman și au desfășurat activități în școlile din localitățile teleormănene…” (pp. 8-9).
Un alt merit recunoscut dascălilor teleormăneni este faptul că, prin implicarea în activitățile culturale ale diferitelor instituții de cultură locale și județene, au contribuit la ridicarea nivelului cultural al cetățenilor din județ.
Apoi autorul face referire la Conținutul învățământului. Metode și inspecția școlară. Printre primii profesori având preocuparea de a întocmi un ghid metodic este amintit Alexe Popovici de la Rușii de Vede. Inspecțiile școlare erau realizate la început de revizori școlari, apoi, după 1990, de către inspectori școlari și teritoriali.
Câteva rânduri sunt dedicate și instituției CCD, punctându-se importanța acesteia în perfecționarea cadrelor didactice și câțiva dintre coordonatori și activitatea lor.
Astfel, „Casa Corpului Didactic — instituție cu caracter metodic pentru învățământul de cultură generală, profesional și tehnic, înființată în anul 1971, a fost coordonată de profesorii Anghel Florea, Petrică Ivan și profesorul de filozofie Petrache Stelian Dan (1990-2003), ce a desfășurat o activitate fructuoasă împreună cu bibliotecarul CCD, Stănescu Ion, până la pensionare (2012).” (p. 11).
Tot în cuprinsul acestui capitol plin de informații utile pentru viitorii cercetători descoperim o bogată fototecă alcătuită din fotografii cu manuale școlare vechi și abecedare în litere slavone, respectiv tabele cu primii învățători din județul Teleorman din perioada 1836-1838, dar și cu cadrele didactice cu publicații (287 la număr).
De asemenea, este radiografiat succint și felul cum s-a oglindit învățământul în presa teleormăneană a veacurilor trecute, dar ni se prezintă și interesante grafice cu populația școlară pe niveluri de educație.
Al doilea capitol, Inspectoratul Școlar Județean Teleorman, cuprinde o incursiune a autorului în istoria instituției școlare teleormănene, înființată în anul 1968 prin ordin de ministru, primul inspector general fiind publicistul Fernande Chirea. Ni se prezintă apoi sediile în care a funcționat, respectiv inspectorii generali care s-au perindat, în ordine cronologică, la cârma ISJ Teleorman după 1990 (11 la număr), cel din prezent fiind dna prof. Iuliana Stancu (Alexandria).
Organigrama ISJ Teleorman, efectivele de cadre didactice pe specialități (în anul școlar 2018-2019, de pildă, fiind încadrate pe posturi 3033 de cadre didactice), rezultatele elevilor la concursurile școlare pe specialități sporesc substanța acestui capitol inedit. Ultimele două subcapitole fac referire la activitățile Inspectoratului Școlar, desfășurate de către profesoara și scriitoarea Virginia Popescu (n. 10 iunie 1952, com. Scurtu-Mare, jud. Teleorman), inspector școlar de specialitate Fizică-Chimie, respectiv Management Școlar și Evaluare Instituțională la ISJ Teleorman, în perioada 2002-2006.
Capitolele III și IV, respectiv Învățământ urban și Învățământ rural, aduc completări față de primul volum pentru diferite școli generale și licee din mediul urban și rural, însoțite de fotografii cu școlile, cu colectivele profesorale sau de la diferite activități școlare.
Când ajunge în dreptul Școlii Suhaia, al cărei director a fost preț de un deceniu (1966-1976), prof. Gheorghe Boja nu pierde prilejul de a prezenta pe larg atât activitatea școlii, cât și activitatea sa profesională și publicistică, inclusiv aprecieri și cronici ale unor publiciști și ziariști teleormăneni din presa locală despre opera sa publicistică, alocând un spațiu cu mult mai mare (aproape 35 de pagini) față de celelalte școli prezentate.
Un pic de modestie n-ar fi stricat (o fișă sintetică în maximum 2 pagini ar fi fost de ajuns), mai ales că se creează un dezechilibru dimensional (unele școli au alocate și 6 rânduri, iar Școala Suhaia și domnia sa circa 35 de pagini).
De asemenea, ar mai fi de făcut o precizare importantă. Deși la sfârșitul celor două volume așează cuminți titlurile bibliografice consultate (în special monografii ale localităților sau ale școlilor din județul Teleorman, precum și câteva dicționare și monografii generale ale județului cu caracter general, întocmite de istorici și publiciști consacrați precum Stan V. Cristea, Ion Al. Stănescu ș. a.), n-ar strica să-și precizeze mai bine sursele de documentare, citând conform rigorilor filologice, cu punerea informațiilor preluate între ghilimele și indicarea în note de subsol a surselor de informare. Acest lucru e benefic nu atât ca să nu fie acuzat de plagiat, cât mai ales pentru trimiterea cititorului interesat la sursa exactă de unde a preluat informația, pentru a se putea documenta mai mult.
De pildă, în ceea ce privește învățământul roșiorean, se bazează exclusiv pe monografia liceului Anastasescu realizată de istoricul și publicistul Argentin Șt. Porumbeanu sau, pentru istoria mai veche, în special în primul volum, dar și în al doilea, pe monografia Contribuții la istoria culturii și învățământului teleormănean, avându-i ca autori pe Anghel Manolache și Gheorghe Pârnuță. Astfel, noile contribuții sunt, de fapt, mai vechi contribuții ale celor care le-au adus, la rândul lor, în spațiul public, autorul neaducând aproape nimic nou în acest sens.
În altă ordine de idei, cartea profesorului Gheorghe Boja, Noi contribuții la istoria învățământului din județul Teleorman, ajunsă, iată, la al doilea volum, este o lucrare binevenită în spațiul cultural teleormănean pentru că actualizează memoria contemporanilor despre oameni și evenimente care merită reținute de istorie, putând fi consultată de toți cei interesați să cunoască treptele devenirii școlii teleormănene.
© Cristian Gabriel Moraru
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..