EMINESCU- în magnifică traducere/ Mihai Eminescu/ Poésies/ Présentation, traduction de Jean-Louis Courriol/C.R., 1987, București

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iară;

Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară

Povești și doine, ghicitori, eresuri

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri

Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,

O, ceas al tainei, asfințit în sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o suflet ca din nou să tremuri

Cu mîna mea în van pe liră-mi lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereții

Și mută-i gura dulcea-a altor vremuri,

Iar timpul crește-n urma mea….mă-ntunec!

(p. 84, op. Cit.)

Les années sont passées en nuages pressées

Qui glissent sur les plaines et jamais ne reviennent.

Je n’ai plus aujourd’hui la moindre émotion

À entendre les conts, devinettes, chansons

Qui apaisaient le front de l’enfant que j’étais,

Comprises à moitié, à moitié devinées,

Et les ombres sur moi descendent vainement,

Mystérieux instant où le soir se répand.

Redonner un moment une voix au passé,

Que mon coeur à nouveau se reprenne à frémir,

En vain je m’y essaie, rien ne sort de ma lyre

Dans le flou des lointains ma jeunesse est perdue

Et la voix douce et pure de jadis s’est tue,

Le temps croît et gronde sur mes pas….je décrois.

(p.85, id.)

Și dacă….

Și dacă ramuri bat în geam

Și se cutremur plopii

E ca în minte să te am

Și-ncet să te apropii

Și dacă stele bat în lac

Adîncu-i luminîndu-l

E ca durerea mea s-o-mpac

Înseninîndu-mi gîndul.

Și dacă norii deși se duc

De iese-n luciu luna,

E ca aminte să-mi aduc

De tine-ntotdeauna.

(p. 78, ibid.)

Și jamais….

Și des branches viennent jamais

À ma vitre frapper,

Et que tremblent les peupliers,

C’est pour t’empêcher de t’enfuir,

De fuir un jour mon souvenir.

Și les étoiles font glisser

Au fond du lac leurs lueurs,

C’est pour dérider mes pensées,

C’est pour apaiser ma douleur.

Et și la lune dans le soir

Perce les nuages épais,

C’est pour t’empêcher de quitter

Ma mémoire jamais.

p. 79, ibid.)

Revedere

– Codrule, codruțule

Ce mai faci drăguțule,

Că de cînd nu ne-am văzut

Multă vreme au trecut

Și de cînd ne-am depărtat

Multă vreme am umblat.

– Ia, eu fac ce fac de mult,

Iarna viscolul l’ascult,

Crengile-mi rupîndu-le,

Apele-astupîndu-le,

Troienind cărările

Și gonind cîntările;

Și mai fac ce fac de mult,

Vara doina mi-o ascult

Pe cărarea spre izvor

Ce le-am dat-o tuturor,

Împlîndu-și cofeile

Mi-o cîntă femeile.

– Codrule, cu rîuri line

Vreme trece, vreme vine,

Tu din tînăr precum ești

Tot mereu întinerești.

– Ce mi-i vremea, cînd de veacuri

Stele-mi scînteie pe lacuri,

Că de-i vremea rea sau bună

Vîntu-mi bate, frunza-mi sună;

Și de-i vremea bună, rea,

Mie-mi curge Dunărea.

Numai omu-i schimbător,

Pe pămînt rătăcitor.

Iar noi locului de ținem,

Cum am fost așa rămînem:

Marea și cu rîurile

Lumea cu pustiurile,

Luna și cu soarele,

Codrul cu izvoarele.

(p. 56, ibid.)

Retrouvailles

– Forêt, belle forêt,

Amie, comment vas-tu?

Depuis que ne t’ai vue,

Bien du temps est passé,

Depuis que t’ai quittée

Le monde ai parcouru

– Tu vois, suis toujours là,

L‘hiver j’entends la bise

Dans mes branches qu’elle brise

Et sur les eaux gelées,

Les chemins enneigés,

Tous les chants ont cessé.

Puis quand l’été revient,

Les femmes en chemin

Puor puiser à la source

Dont j’ai fait don à tous,

Me chantent mon refrein.

– Forêt aux doux ruisseaux,

Le temps fuit sans repos

Mais toi, loin de vieillir,

Ne fais que rajeunir.

– Peu me soucie du temps

Și, des siècles durant,

Sur les lacs, à mes pieds,

Les étoiles ont brillé.

Le temps peut bien changer,

Le vent souffle toujours,

Qu’il soit bon ou mauvais

Danube suit son cours.

L’homme est sur cette terre

Le seul être qui erre.

Nous, jamais ne bougeons

Ce que sommes restons:

La mer et les rivières,

La terre et les déserts,

Le soleil et la lune,

La forêt, à la brune.

(p. 57, ibid.)

by

Referinţă Bibliografică

EMINESCU- în magnifică traducere/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 ianuarie 2021