Ce e viața?

Ce e viața? E un dar

De la bunul Dumnezeu

Care-i prețuit cam rar

Și batjocorit mereu.

De semne și simboluri

E plină calea noastră

Și încearcă din goluri

Să se nască o astră.

Lumina-i ar veșnici

Fără teamă de păcat,

Omul de s-ar volnici

A fi bine educat.

Ce e bine și ce-i rău

Suntem liberi s-alegem,

Fără să omitem, zău,

Un singur mitologem.

Istoria se scrie

Cu acel farmec rece

De-ontică poezie…

Adspice et prospice!

Martori pe un lăicer

Sunt soarele și luna

Care ne privesc, monșer,

Traiul dintotdeauna.

Dă, Doamne, miracolul

Azi nouă tuturora

Să ascultăm îndemnul:

Nunc, ora et labora!

Veritas

Ca un vânt solar adie visurile mele

Prin grădina cerului rodnică, sublimă,

Până-s atrase iar — Ah, stâmpără-te, inimă! —

De câmpul magnetic al unei blonde stele.

Și daimonu-mi șoptește tainic calea de urmat.

De neoprit sunt și nimic nu mă-nspăimântă

Când citesc semnele din cer și de pe pământă

Căci, în mine, adevăru-i viu și necurmat…

Toamnă

Ninge cu păcate și frunză.

Lumea-i o grădină deșartă

Și-mi caut refugiul în artă,

Unde nu poate să pătrunză

Răul cu o mie de fețe.

Sorb din cană ceaiul fierbinte

Și îmi trece pe dinainte

Din nou sublima frumusețe

A neprihănitului meu vis

Ce-mi dă puterea sa deplină,

Iar mintea mi-e de versuri plină

Pe care le-adun în manuscris…

De veni-vei, deveni-vei…

De veni-vei, o, Venus, printre ei

Ca flacăra nestinsă a umbrei,

Înfiorați de tainic necuvânt,

Păși-vor însetați de-un jurământ

Înflorind lin pe buzele-ți zeiești…

Dintre toate, fără-ndoială ești

Minune întrupată pe alei,

Ce naște enigmatice idei…

Printre muritori, o, de veni-vei,

Tu, Venus, pe dată deveni-vei

Coroana unui ideal regal

Care-n lume nu va avea egal…

Meditație

Doamne, pentru Tine, eu sunt doar un fir de iarbă

Răsărit din coasta pământului dormind neîntors.

„Încă nu-i vremea cositului!”, șoptești în barbă,

Răsucind țigări din opera filosofului D̕ Ors

Și aprinzându-le pentru a pufăi cu nesaț;

Astfel ziseși, privind cu interes al lumii fânaț!…

Lună nouă în Scorpion

Am învățat să mor ca nimeni altul

Și azi, o parte din mine-am îngropat-o,

Nu spre-a o da uitării,

Ci ca să pot din nou să merg

Pe drumul ce urcă spre tării…

Viața-i o lecție prea scurtă, iar pauză…

E doar până la Judecata de Apoi,

Când Dumnezeu va vrea să ne auză

Și să decidă ce se va-ntâmpla cu noi.

Și clopote bat din tot înaltul,

Vestind prefaceri appasionato,

Iar punctul culminant al căutării

Este acela spre care converg

Toate razele senine-ale iertării…

Poezia

Paharul poeziei,

plin de emoții pozitive,

îl beau până la străfund

ca să purific al meu suflet

și visul meu cel fecund

de dureri radioactive

și zgura ereziei…

© Cristian Gabriel Moraru

by

Referinţă Bibliografică

CRISTIAN GABRIEL MORARU: Stihuri sofianice/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 noiembrie 2020