Sunt sculptor vechi și noaptea mă culc în locul unde

Un bloc de piatră-așteaptă în atelierul meu,

Ca mâna-mi exersată prin ani, să îmi desfunde

Din marmura cea albă, orice-mi închipui eu…

Visai că-așteaptă-acolo, închisă-n țepenire,

O zână minunată plângând s-o liberez –

Și-atunci mi-am luat ciocanul și dalta, cu grăbire,

Și am pornit la lucru… Puteam să n-o visez?

Încep să tai. Și țăndări sar multe, zi și noapte,

Până lumina cărnii apare în profund

Și ochii-mi, sfredeli ageri, văd formele necoapte

Cum, clar, devin contururi umane ce se-ascund.

Dar, rând pe rând, sculptasem: cap, trunchi, mâini și picioare;

Când terminasem ochii, vă jur că mi-au clipit,

Iar gura-i, cizelând-o, deodată-aud: „Au ! Doaree!…”

M-am speriat de moarte și-afară am fugit…

„Nu mă lăsa, iubite, căci dragostea din tine

Mi-a dat din viața ta, dar n-am să-ți mai vorbesc…”

Așa o auzisem că strigă după mine

Și-am revenit spunându-mi c-am să m-obișnuiesc,

Căci mai aveam detalii de finisat, destule…

Când sânu-i șlefuiam, în gând i l-am sorbit;

Simțeam că sunt magnetici, că piatra-avea celule,

Părând o piele caldă sau… poate-am ‘nebunit !

Păru-i curgea pe umeri ca două aurore

Ce-i dezmierdau spinarea ce revărsa minuni

Ca o Lactee Cale bombată-n dungi majore

Pe-un arc de curcubeie curbate pe genuni…

Ispititori, genunchii mișcară-ncet spre mine;

Timid, retrasem mâna de pe rozeta-n flori,

Schițând un voal subțire acoperind-o bine

Și-atent sfârșisem zona de patimi și fiori.

Statuile Venerei le-am luat drept inspirare

Spre-a-i finisa tot chipul superb prin străluciri.

Perfect îmi reușiră splendidele-i picioare,

Dar zâna mea-i aparte: ea are-n ea iubiri !

Când opera-mi fu gata – ce operă măreață ! –

O admiram cu lacrimi, voios c-am terminat.

M-am învârtit în juru-i privind-o drept în față,

Iar ea, prin sfânt miracol, în zână s-a schimbat

Și-a coborât la mine jurându-mi că m-adoră:

„Stăpânul meu, îmi spuse, c-un glas de nedescris,

A ta voi fi ! De veacuri aștept această oră…”

M-a sărutat fierbinte și… m-am trezit din vis!

Buimac, deschisem ochii dezmeticiți pe dată,

Privind din pat statuia aproape terminată.

Glen Ellyn City, 16 sept. 2020

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Petru Bălan: FRUMOASA MEA DIN STÂNCĂ…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 septembrie 2021