Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » INVITAȚIE PARTICIPARE la Concursul Internațional: „DARUL MEU – O AMINTIRE DE CRĂCIUN” (Secțiuni: 1 – proză, 2 – poezie)

INVITAȚIE PARTICIPARE la Concursul Internațional: „DARUL MEU – O AMINTIRE DE CRĂCIUN” (Secțiuni: 1 – proză, 2 – poezie)

Editura și revista Armonii Culturale lansează o nouă PROVOCARE FULGER: Concursul Internațional: „DARUL MEU – O AMINTIRE DE CRĂCIUN” (Secțiuni: 1 – proză, 2 – poezie). Termen limită de trimitere materiale: 12 decembrie – 25 decembrie 2021. Puteți participa la ambele secțiuni (proză/ poezie).

Cu toate greutățile vremurilor trecute, Crăciunul avea o culoare și un parfum aparte, se simțea în aer, pe stradă, în case, dar mai ales în sufletele oamenilor, ale copiilor. Azi, deși lumea e altfel, se găsesc din belșug de toate, avem de multe ori senzația că suntem mai săraci, că ne lipsește ceva, că ne-am pierdut omenia, iubirea de aproapele, credința, nădejdea.

Dacă și tu ai ceva de povestit despre Crăciunul de altădată, scrie și tu! Materialul trebuie trimis la emailul editura@armoniiculturale.com. În mesaj poți specifica dacă ești sau nu de acord să participi și la antologia Concursului. Intră și pe facebook și lasă comentariul: „Mă înscriu la secțiunea…”.

Nu păstra doar pentru tine amintiri dragi, împărtășește cu noi! O poți face până pe data de 25 decembrie 2021.

PS: Puteți să dați un titlu amintirii voastre. Vă rog să scrieți NUME-PRENUME, Domiciliu (localitatea), pentru diaspora, scrieți și țara. Ar fi de preferat să inserați o fotografie proprie (fotografie bust) sau o imagine care are ca tematică „Iarna” sau „Crăciunul”. Luăm seriis în calcul publicarea antologiei dedicate concursului cu cei care vor dori să participe. Toate detaliile ulterioare le voi posta tot aici. Rezultatele concursului le veți afla printr-o postare pe Facebook în data de 28-29 decembrie 2021.

Pentru a putea mai ușor urmări amintirile voastre, vă rugăm să nu vă supărați, dar ne rezervăm dreptul ca toate comentariile care conțin aprecieri care nu au legătură cu proiectul (emoticonuri, gifuri, inimioare, aplauze, etc) nu sunt permise și vor fi șterse. Sunt permise doar comentariile care conțin mesajul „Mă înscriu la secțiunea…”. Nu voi răspunde comentariului de pe Facebook, ci voi da doar LIKE, pentru luare la cunoștință.

ARGUMENTUL PROVOCĂRII

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti… Ce reprezintă Crăciunul? Asta e o întrebare pe care o auzim des în ultima vreme. Bombardați de febra cadourilor, de asaltul globalizării și consumerismului excesiv, printre milioane de cadouri, dar și miliarde de visuri, ne-am îndepărtat iremediabil de substanța Crăciunului. Până și locul Esenței a fost luat de bătrânelul simpatic, devenit personaj central, ușor de recunoscut de fiecare copil al planetei. Să nu uităm însă, sacralitatea Crăciunului, izvorâtă din minunata naștere a pruncului Iisus, fiu ceresc al Mariei și al lui Iosif, Fiul cel Preaiubit al Tatălui. Vestea minunată, ieslea săracă, straiele simple, sunt detaliile sacre ale acestei nașteri minunate. Semnificația Crăciunului este, în primă instanță, începutul mântuirii noastre, prin coborârea pe pământ a lui Dumnezeu în chip de Om. Oameni, să nu uitați!

Ne mai amintim cum arăta Crăciunul altădată? Participă și tu la „DARUL MEU – O AMINTIRE DE CRĂCIUN”!

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!

Gheorghe A Stroia – coordonatorul de proiect
George Nicolae Stroia – directorul editurii Armonii Culturale.

Facebooktwitterby feather