CERBUL CARPATIN

Mugeşte cerbul de răsună munţii

Şi boncănitul i se pierde-n ceţuri:
Anunţă codrul că e timpul nunţii –
Ciopor de ciute-apare din verdeţuri…

Păşind spre cârd cu coarnele pe spate,
El le adoră lung pe fiecare,
Iar ciutele-l primesc cam speriate
Şi se prefac că fug, dar nu prea tare.

Când e mai sigur că-i al lui haremul,
Deodat-apare un rival localnic
Şi-ncepe lupta… Va fi el supremul?
E greu de spus, căci e-un război năvalnic

Iar cel venit, decis e să câştige
Şi se repede strajnic şi cu forţă:
Se-mping nervoşi, cu coarnele-n cârlige,
Pufnesc prin nări şi ura-n ochi li-i torţă!

Bătrânul cerb a-nvins şi-n alte lupte,
Aşa că lesne şi-a răzbit intrusul
Care-a-nţeles că nu-i loc să se-nfrupte
Şi, demn, cu răni, îşi acceptă exclusul…

Întreaga turmă iute-l înconjoară
Pe cel ce i-a rămas stăpânitorul;
De-acum mai sigur e pe-a lui comoară
Care admiră-n el Biruitorul!

Din nou mugeşte cerbul – şi mugeşte,
S-anunţe că prin codru-acesta-i rege…
Din văi, ecouri îi răspund frăţeşte
Şi-n jurul ciutelor el începu s-alerge…

E-aşa frumos, şi mândru, şi năvalnic,
Impunător, cu coarnele-i coroană,
Gigant, îşi ţine capul sus, şi-i falnic,
Uitând că s-a ales şi el cu-o rană.

Păşeşte elegant printre tufişuri
Şi, când şi când, mai stă să ia aminte,
Dar n-a văzut lucind în ascunzişuri
O ţeavă îndreptată înainte…

Când la izvor veniră să se-adape,
Un pocnet zgudui întreaga vale
Şi mândrul cerb se prăbuşi în ape,
Dar, tremurând, el se sculă agale,

Porni spre râpa din apropiere
Şi-n hăuri, plin de sânge, se aruncă,
Urmat de ciurda-i care cu el piere,
Zdrobindu-se-n căderi, din stâncă-n stâncă…

Un vultur apăru din patru vânturi:
De sus, plonjă şi el peste ponoare.
Privighetorile-au tăcut din cânturi
Şi-n nori se-ascunse-atunci mâhnitul soare.

CERBUL DIN CARPAŢI

(simbol al poporului român)

Bolnav, stă Cerbul Carpatin şi zace
Printre răzleţii brazi din codrul defrişat.
El geme-ncet având priviri posace
Şi nu mai este-n codru împărat.

Prin văi, hăitaşii-l caută şi zbiară
Urcând printre hăţişuri să-l găsească;
Se simte-adulmecat de orice fiară
Şi ştie că toţi vor să-l căsăpească…

Ridică-te, podoabă a naturii!
Ridică-te, fă-ţi arcuri omoplaţii!
Ca să le sfarmi la duşmani colţii urii,
Umple-ţi cu cer arterele, plămânii,

Prăvale-n coarne peste ei Carpaţii,
Şi-atunci, din somn, se vor trezi românii!

CERBII

Ca-n vis plutesc prin ierburi de poiene
Cu herbul coarnelor înveşmântate-n rouă,
Ieşind în tainici nopţi de sânziene,
Mugindu-şi doru-n raza lunii nouă.

Stau florile-aplecate şi-i ascultă,
Cununi de tei le plouă pe grumaze;
Hoinari robiţi de luna cea ocultă –
Li-s ochii plini de lacrimi şi de raze…

––––––––

Cristian Petru BĂLAN

Glen Ellyn, Illinois, SUA

24 ianuarie 2017

by

Referinţă Bibliografică

Cristian Petru BĂLAN: POEME CU CERBI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 februarie 2017