Motto: „Ești stăpânul cuvintelor nerostite și

sclavul celor pe care le-ai spus.” (proverb chinezesc)

Dacă ar fi să redescoperim însemnătatea cuvântului, Sfânta Scriptură ne amintește că: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1-14). În aceste sacre circumstanțe, nu putem să nu ne gândim la energia pe care cuvântul originar o incumbă, înscrisă fiind în capitolul al III-lea al Genezei: „Fiat Lux et lux fuit!” („Să se facă lumină și lumină se făcu!”). De aici a pornit totul, separarea întunericului de lumină fiind precursoarea clădirii lumii și ridicării omului din ignoranță, deși această ridicare a fost deseori motiv de decădere.

Parte fiind din sclipirea primordial-divină, sufletul omului a împrumutat din energia divinului, iar cuvântul este la rândul său purtător de energii nebănuite. Poate de aceea, înțeleptul spune: „Cu un cuvânt poți ridica un om spre lumină sau îl poți condamna pentru totdeauna la întuneric”. Este cu certitudine vorba despre energia constructivă sau distructivă a acestuia. Cel mai probabil, o explicație ar fi că o dată ce sunt rostite, cuvintele generează în interiorul nostru emoții, iar aceste emoții declanșează o reacție comportamentală care presupune o anumită cantitate și calitate de energie. E suficient să spui persoanei iubite „Te iubesc”, ca emoția generată să se transforme în nevoia de îmbrățișare și, implicit, sărut, după cum suficient este să spui „Te urăsc”, pentru ca emoția să devină o nevoie acută de violență care poate conduce la fapte inimaginabile.

Dacă e să vedem cuvântul ca pe o „ființă energetică”, atunci putem spune că funcție de încărcătura sa de pozitivitate și lumină poate aduce alinare și vindecare, așa după cum foarte bine poate aduce suferință ori boală, funcție de doza de întuneric ori negativitate pe care o poartă. Secretul unei vieți frumoase este dat de calitatea cuvintelor pe care le rostim, nu de cantitatea acestora, de energia pe care le-o atribuim, energie venită evident din interiorul ființei noastre, din bosonica materie a sufletului.

Așa după cum poeților le place să spună că sunt practicanți ai unei „terapii prin poezie”, tot așa cuvintele lor sunt parte ale unei vindecări miraculoase, prin sinestezicele emoții pe care le produc în sufletele cititorilor lor și prin amprenta pe care o lasă asupra corpului lor energetic, fără îndoială.  Poezia momentului duce, din păcate, o lipsă severă de pozitivitate și optimism, cel mai probabil datorată întunericului care bântuie lumea, a stărilor antagonice aflate la extreme severe: bogăție-sărăcie, pace-război, îndestulare-foamete.

Din fericire, încă se mai nasc oameni, încă se mai naște poezie, chiar dacă poetul strigă, cu toată ființa sa: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!” (Grigore Vieru). O astfel de poezie pozitivă, luminoasă, încărcată de optimism și speranță, în care cuvântul „moar(t)e” nu există, este și lirica poetei Alina Ramona Ene. Există, în versurile sale, o efervescență juvenilă, o bucurie măsurată doar în bătăi de inimă sau în ritmurile aripilor de îngeri plutind peste apa lină a sufletului. Indiferent dacă este vorba despre îndemn sau renaștere, despre cântec sau anotimp, poeziile cărții pot fi considerate plăsmuiri ale unei inimi inocente, calde, care exprimă bunătate și noblețe.

Până la urmă și persuasiunea autoarei este menită să construiască un cadru general pozitiv. Astfel, frecvențele de uz ale unor cuvinte în poemele cărții sunt variate, dar și importante, numeric socotind: „iubire” – 28 de ori, „dragoste” – 26 de ori, „inima/ă” – 12 ori, „lumina/ă” – 40 de ori, „speranță” – 12 ori, „zâmbet” – 11 ori, „Dumnezeu” – 12 ori, „viața/ă” – 51 ori, „vis” – 38 ori, „cânt/cântec” – 37 ori, „primăvară/ă” – 23 ori. Titlurile se înscriu și ele în nota generală de pozitivism a cărții, ele sugerând de cele mai multe ori stări ori chiar paradoxuri: „Veșnicia unei secunde”, „Armonie și venin”, „Precum în cer așa și pe pământ”, „Anotimpurile schimbării”, „Aripi clandestine”, „Viața pe furiș”, „Răsărit de lume”, „Cărări spre rai”, ș.a.

Purtând adânc înrădăcinată în vers dorința de viață, vedem în stihurile cărții umbre, născute cel mai probabil din înțelegerea matură a vieții, a conștientizării imposibilității omului de a-și atinge limitele fără să (se) rănească, umbre despre care trebuie doar să ne amintim că sunt fiice ale luminii. Nu există umbră în întuneric, ele trăiesc doar în prezența luminii. Faptul că poeta îndrăznește să strige „Nu știm nimic!” reprezintă un pas înainte pe calea asumării, implicit pe cea a acceptării și împăcării cu propriile sentimente. Poeziile au metrici diferite, melanjul de stare, culoare, vis, anotimp, emoție, fiind el-însuși generator de energie, poate cea mai pură și mai curată formă de energie cunoscută – cea a eului liric. Un eu dezbrăcat de artificial și cutume, care se manifestă, trăiește, vibrează, tot așa după cum scrie, căci: „Un poet este o pasăre de o desăvârșire nepământeană, care evadează din tărâmul său celest și sosește în această lume ciripind.”, după cum spunea marele Khalil Gibran.

Deși Soren Kierkegaard afirma: „Un poet este o ființă nefericită a cărei inimă este sfâșiată de suferințe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele și țipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.”, supliciul actului creator nu își manifestă prezența aici, în templul poeziei totul decurge firesc, natural, fără impuneri nejustificate. De aceea poeta reușește să confere versurilor doza de naturalețe și, implicit, de credibilitate lirică necesară.

CUVINTELE VINDECĂ reprezintă încă un vis împlinit, așternut pe hârtie și suprascris cu invizibila cerneală a sufletului. Cititorul va descoperi între filele acestei cărți „Crâmpeie de univers” sau panaceica „Pastilă de trăit”, în care doar „Jocul de inimi” deține cheia către suflet. Urmând „Cărări către rai”, va vedea „Curcubeie”, în „Asfințit”(ul) dintre „Două lumi”. Cu siguranță va găsi răspunsul la eterna dilemă „Cine sunt eu?”, dar va conștientiza că nu „E timp destul…” să abandoneze „Împărăția urii”. Oscilând între „Creație și ispită”, cu „Dorul de dor” prin între „Cer și pământ”, cititorul va afla „Jocuri de cuvinte” prin care va proba că viața este un „Miracol”, cu a sa „Lumină” ajungând până „La margine de lume”. O carte frumoasă, pe care ne-o putem așterne pe suflet, pentru încărcarea cu energie pozitivă a Cuvântului, încredere și speranță, fără să uităm că „Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile.” (Voltaire)

VIVAT!

Gheorghe A. STROIA

Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe 

by

Referinţă Bibliografică

„CUVINTELE VINDECĂ” SAU DESPRE ENERGIA EULUI LIRIC (Recenzie la volumul de versuri CUVINTELE VINDECĂ de ALINA RAMONA ENE)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 mai 2022