Mai să vezi şi să nu crezi
cum se plânse deodată
o Mioară de la turmă,
după-un târg „înstrăinată“:
– „Mă aflam într-o ogradă,
nicidecum printre străini…
fiind aproape-înconjurată
de-o gramadă de Găini,
…căci Dulăul cel de vază
în problemele de pază,
le uitase de plăcere
„sortând“ resturi menajere…
Nu lipsea aproape nimeni
la apelul maţelor,
ghiorăind şi concurând
măcăitul Raţelor.
Chiar şi Scroafa cea bătrână
în şorici, roză şi plină,
dând cu râtul la o parte
toți ce s-adăpau-n cocină,
…un Curcan mai furios,
mai să calce-o Gainuşă,
se scremea să-şi facă loc
înroşindu-se sub guşă,…
…bâlbâindu-se-ngâmfat,
neţinând nici socoteală
de Cocoşul pavoazat
cu penajul lui de Gală.
Singur, izolat şi trist,
sub o streaşină Măgarul
se lupta vânând cu coada-i
muşte ce-i curtau samarul.
…Doar din celalt colţ de-ogradă
cu-n pieptar pictat din două,
alb – maron, privea Viţelul
totul, ca la “poartă nouă“!
Cu-asta îşi sfârşi povestea
singurateca Mioară
ce-şi visa fără-ndoială
Turma ei de- odinioară,
…cu-n scenariu cunoscut:
Turma,… un Cioban,… Dulăul…
Ea-ntre multele-i Surate,
Totu-ngrămădit, dar liber…
…şi Natură? … cât mai tot Hăul !
D.E.Munteanu – Denia, 24 februarie 2015
by