Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Daniela PÂRVU DORIN: În ora iubirii mai încape o viață (poeme)

Daniela PÂRVU DORIN: În ora iubirii mai încape o viață (poeme)

Are ianuarie de conjugat la trecut

o mie de vămi,

de spun că nu mai e loc de nici o poveste!

de…un păr despletit, de-o eliberare de răni

Crezând că numai

de-o singură ninsoare mai este…

sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanț

sau în pana căpăstrului

și nu-i  răcorește nimeni această arsură!

degeaba strig ca-n fața unui pericol

Dacă  nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)

dreapta măsură!

 

 

Poem lucid…sau starea întâi

 

La fiecare vorbă cu viața

suntem mai orbi pe dinăuntru

nici oglinzile nu mai sunt ce-au fost

dacă porți mască oglinda ți-o smulge

când dăm clipelor cu piciorul

și spunem că nu ne mai știe bucuria pe de rost

viața e ruptă-n fâșii sau mi se pare

de nu mai adaug pașilor de ieri alți pași

ora exactă nici nu există

singurătatea sluțește până la desfigurare

sunt pereți ce cad peste tine

zilele-n care nu mai trăiești

inima pe ascuns se- nsăilează

între două tăceri albe se scrie prohodul

nu știi dacă azi e vinerea patimilor tale

și-n care poem lucid se-ngenunchează

așa cum viața unor oameni nu e despre viață

efectul de păpădie aproape că nu mai doare

ne risipim, mă risipesc

viața devine un șotron călcat în picioare

aproape că mă-nvârt pe loc când iubesc…

 

Se-ntâmplă  ceva cu așteptarea femeii

înainte de sfântul sfârșit…

în duminica ei de zăpadă!

 

 

Botez de dragoste

 

De-atâta așteptare m-am destrămat

luna și ea -i o urmă de glonte

(nu știu să-ți spun

de ce mi-s rănile forforoscente

de ce mă doare în tot corpul un bărbat

discursul omului singur către el însuși

eu l-am inventat…

și uite, tocmai azi

fac voia sufletului ce-l caută pe celalalt…)

de zeci de ori am murit

când nașteri am avut doar una-

mărturisesc  al dragostei botez

și -arunc  urna cu cenușa…

pentru prima oară

mi-e dor de așteptarea ce-mi scoate afară sufletul

vertical pentru mine e când mă adun

și pot sculpta în aer o coloană

pe lipsa alteia dar nu oricum,

chiar mi-aș dori  să te iubesc!

fără să știu de ce și cum să-ți spun…

pe-un cer lăuntric( de) ți se cântă prohodul

N-ar fi trebuință de-un un nou ticăit,

cum viața de o nouă eladă?

ianuarie se conjugă la trecut mai mereu…

în ora iubirii mai încape o viață!

de ce n-aș cere(eu)timp,

din timpul lui Dumnezeu?

Oricine vrea sa fie iubit,

oricine vrea sa iubească…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

4 februarie 2020

Facebooktwitterby feather
Etichete: