De ce, toamnă?
De ce-ai vrea, toamnă, sufletul să-mi iei
Și să mi-l duci, ca frunza-n vânt, departe?
Prin ce Shambale sau prin ce Agarthe
Mă vei mai trece-n parcuri, pe alei?
Sublimă toamnă, ai venit cu strai
Țesut, pictat de îngeri în uimire!
Să fi știut… Dar nu mi-ai dat de știre
Că ai să-mi intri-n viață cu alai…
Bogată toamnă, rit copleșitor
De taine ce aduc, din greu, prinosul
Păgânului Altar, arzând în osul
Dragonului, comorii păzitor…
Avară toamnă, iei cu tine tot
Nu lași nimic în urmă, posesivă,
Nici praf stelar, nici praful din arhivă,
Doar clopotul de schit din Sephirot…
Hei, soră toamnă, multe am să-ți spun,
Dar tu n-ai timp s-asculți, cum eu n-am vreme
Să sparg, febril, enigme, teoreme
Prin ceața ta, prin carnea mea de tun…
Nebună toamnă, cânți, dansezi prin ploi,
Ce bine-i pentru tine că ești vie!
Iar mă închid în ganga străvezie
A faliei de gheață dintre noi…
Tu, rece toamnă, când o fi să pleci,
Ia-mă cu tine, rogu-te, în Soare,
Să uit de Lumea asta ce mă doare,
Grea peșteră de șerpi și lilieci!
O, crudă toamnă, ai să uiți, iar eu
Am să rămân aici, captiv în sfera
Ce m-a îngenuncheat, străin, pe Terra,
Între Abis și, poate, Dumnezeu…
miercuri, 20 octombrie 2021
by