Decembrie
Cu privirea de cenușă,
Decembrie bătea la ușă.
A-nceput amar să ningă,
Cât poate cerul să ningă;
O zăpadă-năbușită,
De un crivăț răgușită.
Pe fruntea albă de lună,
Negura nopții s-adună.
O lacrimă-n ziduri pică,
Schele de jale ridică.
Haosul mușcă și sună,
Restriștea-n noapte răsună.
Învăluit în gânduri amare,
Nu ești nimic, doar răbdare.
Durerea, tăioasă ca fierul,
A înghețat până și cerul.
– Cui să-i mai ieși tu în drum,
Cu aripa frântă de-acum?
Pe culmi, disperarea tot crește,
Nămetul de oțel te lovește.
Suntem ai vieții victime,
Între drumuri și abisuri intime.
– Cui să-i mai ieși tu în cale,
Cu inima plină de jale?
Mult a tăiat a sorții spadă,
Cerșind în van o acoladă.
Cărarea e plânsă și goală,
Iubirea – o veche spoială.
Unde-a zburat, unde s-a dus?
Sub vântul ce bate din apus?
S-a risipit pe cerul nemărginit,
Fără urmă, pe-un pământ obosit.
Vrute, nevrute, iluzii pierdute…
Rămân doar poteci neștiute.
– Cui să-i mai faci o potecă,
Când lumea în juru-ți orbecă?
Fără nădejde, ești doar un nume,
Pierdut într-o aspră lume.
Iubirea-i o boală curată,
Ce nu se vindecă niciodată.
Chinul se-ntoarce, încetul cu încetul,
Arzând sufletul ca oțetul.
Dorul te-ajunge, ușor ca și vântul,
Dar cântărește cât tot pământul.
Prăpădul te strânge în gheară,
În gânduri și-n noaptea de-afară.
– Cui să-i mai spui „mi-e dor”,
Când ochii de moarte li-e nor?
Camelia Oprița, Roma (volumul insomniei în alb și negru),
by
Despre OPRITA Camelia
Portret de Autor: Camelia Oprița
Cuvântul care hrănește:
„Îl privesc pe Ion Creangă ca pe un basm românesc în care copilăria refuză să se termine. Adesea sunt întrebată: de ce scriu literatură pentru copii? Răspunsul e simplu și, totodată, dureros: priviți în jur. Astăzi, bucuria pare să fi devenit o raritate. Oamenii umblă cu frunțile întunecate de griji, cu capul plecat, de parcă ar fi pierdut o monedă de aur și o caută cu disperare în țărână, uitând să mai privească cerul.
Destinul meu s-a împletit, încă de mică, cu rafturile bibliotecii din casa părintească. Acolo am învățat că o casă fără cărți este o casă fără ferestre. Chiar și acum, ori de câte ori trec pragul cuiva, ochii mei caută instinctiv biblioteci, etajere sau măcar acele măsuțe de cafea unde volumele stau așezate în tihnă, parcă așteptându-mă să le deschid taina.
Trăim într-o epocă în care mulți copii sunt învățați să creadă că povestea este o „minciună gogonată”, o iluzie fără folos. Eu cred contrariul. În viziunea mea, literatura nu este o evadare, ci o hrană esențială: dacă ți-e foame de sens, o carte te hrănește; dacă ți-e sete de frumos, ea te adapă. Scriu pentru a le reda copiilor — și oamenilor mari care au uitat să fie copii — dreptul de a găsi moneda de aur nu în țărână, ci între paginile care ne învață să mergem drept.”
Camelia Oprita - scriitoare, autoare română de limbă română și italiană.
Colaborează cu majoritatea revistelor literare din țară și străinătate,
semnând și antologii literare pentru copii.
-Flacăra lui Adrian Păunescu, Acolada, Alternanțe, Boema ( lumea copiilor)
Constelaţii Diamantine, Spații Culturale, Litera Nordului, Neuma, Romania
literara, Revista de Cultură și Atitudine Plumb (USR Bacău) Revista „Viața
noastră” Bârlad, Revista Țara de Sus ș.a.m.d.
Cărți publicate: Cuvântul deschide gândul omului,
Bună dimineața, Camelia,
Povestea stelelor
Vezi toate articolele scrise de OPRITA Camelia →