Decembrie

Cu privirea de cenușă,
Decembrie bătea la ușă.
A-nceput amar să ningă,
Cât poate cerul să ningă;
O zăpadă-năbușită,
De un crivăț răgușită.

Pe fruntea albă de lună,
Negura nopții s-adună.
O lacrimă-n ziduri pică,
Schele de jale ridică.
Haosul mușcă și sună,
Restriștea-n noapte răsună.

Învăluit în gânduri amare,
Nu ești nimic, doar răbdare.
Durerea, tăioasă ca fierul,
A înghețat până și cerul.
– Cui să-i mai ieși tu în drum,
Cu aripa frântă de-acum?

Pe culmi, disperarea tot crește,
Nămetul de oțel te lovește.
Suntem ai vieții victime,
Între drumuri și abisuri intime.
– Cui să-i mai ieși tu în cale,
Cu inima plină de jale?

Mult a tăiat a sorții spadă,
Cerșind în van o acoladă.
Cărarea e plânsă și goală,
Iubirea – o veche spoială.
Unde-a zburat, unde s-a dus?
Sub vântul ce bate din apus?

S-a risipit pe cerul nemărginit,
Fără urmă, pe-un pământ obosit.
Vrute, nevrute, iluzii pierdute…
Rămân doar poteci neștiute.
– Cui să-i mai faci o potecă,
Când lumea în juru-ți orbecă?

Fără nădejde, ești doar un nume,
Pierdut într-o aspră lume.
Iubirea-i o boală curată,
Ce nu se vindecă niciodată.
Chinul se-ntoarce, încetul cu încetul,
Arzând sufletul ca oțetul.

Dorul te-ajunge, ușor ca și vântul,
Dar cântărește cât tot pământul.
Prăpădul te strânge în gheară,
În gânduri și-n noaptea de-afară.
– Cui să-i mai spui „mi-e dor”,
Când ochii de moarte li-e nor?

Camelia Oprița, Roma (volumul insomniei în alb și negru),

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Decembrie…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 decembrie 2024