Zboară gândul ca năucul…
e mai singur decât cucul!
Zboară și nu se va-ntoarce,
că de vlagă doru-l stoarce.
Nime nu l-a întrebatu
de-a aflat ce știe satu’
și-acum fuge, ca turbat,
să se mute în alt sat,
unde nimenea nu-l vede
de-nnoptează-n câmpul verde,
să-și găsească alinare
de o dragoste prea mare…
să își lingă rănile,
până-l adorm zorile.
A iubit fără măsură
obrăjori ca de răsură,
obrăjori trandafirii
și doi ochi, ca de copii…
Dar, amarnic s-a mințit
și află, în asfințit,
că mândruța lui iubea
un alt gând, când îi spunea:
„-Dragule, mă tot gândesc
cum să fac să nu-ți rănesc
inimioara-ți nenuntită
și dragostea nesfârșită!”
Cuvintele nu-și găsea
și gându’ și-nchipuia
că-i timidă, dar ar vrea
să fie mireasa sa.
Vru să-i dea o sărutare,
ea se-ntoarse către Soare
și spuse, abia șoptit:
„-Alt gând e al meu iubit!…”
Copyright © 2018 Georgeta Radu: Toate Drepturile Rezervate


