Scrisoara mea găsească-te sănătoasă, Ană – scriu Anei, (poate Anei lui Manole…, poate altei Ane nezidite în zid de mănăstire, zidite în zid de suflet la mine, fără să-i spun vreodată, de teamă că și din zid ar fugi într-o zi și aș pierde-o poate, definitiv…!). Dați-mi voie să-i spun azi Anei acesteia Ana de taină, numai în gândul meu să-i spun că o iubesc, inima mea nu știe mai mult, căci într-o viață de om ea a învățat să iubească și atât…!
Ne-am regăsit foarte târziu…, cândva ne-om fi iubit pe ascuns unul față de celălalt, ca și cum ne-am fi amăgit unul pe celălalt, în loc să dăm totul pe față atunci și să ne amăgim mai târziu, că am fi avut timp berechet pentru asta. Noi, copii fără minte, cum spuneam, poate ne-am amăgit cândva și ne spunem abia acum adevărul. Iată calea sigură a eșuărilor în viață: șovăiala și nesinceritatea…!
Culmea, acum am mai multe Ane, o întreagă comunitate de Ane am, dar pe o Ană zidită numai până la glezne în temelie pe nisip îmi pare rău că n-am zidit-o până la minte în pragul casei mele, că aș fi avut un reper pentru când uitam unde locuiesc și poate că aș fi nimerit mai rar la adrese străine…!
Ano, mergi la țărmul mării și așteaptă…, eu din valurile mării te voi zări, venind la tine și te voi zidi apoi în mare, ca oriunde mi-a mai rămas să fiu dus de valuri, scufundat cu tine în ele să fiu dus.
Cine se descoperă trup și suflet în strigătul meu să dea un semn oricât de discret. Atunci voi vedea eu cine-i Ana de taină; cine nu, nici să nu consemneze o virgulă acum, în acest context colocvial de sinceritate.
Dar să nu uit: azi (16 aprilie 2025) am a-i ura La mulți ani unei Ane căreia în copilărie nu am știut să-i prețuiesc sufletul curat, candoarea și poate dragostea pe care mi-a purtat-o fără ca pe mine să mă intereseze că eu atunci aveam dragoste de singurătate și melancolie. O cheamă Aurica, este un om plăcut, frumos, cu suflet frumos de bun. La mulți ani, draga mea Aurica…, din nou La mulți ani – mi se pare că ziua ta a și trecut, dar nu cred că foarte de mult, căci iubirea e o floare ce nu-și pierde parfumul catifelat, culorile mirabile și grația cu graba cu care unele femei așteaptă să i-o oferi. Eu uit uneori, mai uit și eu, că nu sunt computer, dar inima mea nu alungă niciodată ceea ce mintea uită…! La mulți ani, Aurico – iată, numele noastre seamănă, iar tu nici nu ești foarte deosebită de Ana aceea cu ochi de așteptat în prag.
La mulți ani și Anei aceleia, deși nu e ziua sa, ziua sa e ieșită din timpul calendarului și e absorbită în eternitatea iubirii…!
            (Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Dedicație unei Ane/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 aprilie 2025