Ion Aldeniu: În lecturile dumneavoastră zilnice, cam câte procente reprezintă studierea unor texte de teatru?
Marin Ifrim: Am avut perioade de excepție, când citeam teatru în mod curent, aproape zilnic. Cărți ale clasicilor. Pe Shakespeare îl citeam cel mai des, mă fascina limbajul liric și întorsăturile de cheie ale discursurilor personajelor sale… celebre. Când s-a montat ”A douăsprezecea noapte” pe scena Teatrului ”George Ciprian”, am avut niște emoții speciale. Mă simțeam ca peștele în apă, eram singurul tehnician din culise care știa despre ce e vorba. Am savurat ”pe viu” acestă piesă, mai ales că actorii erau toți studenți în clasa marelui regizor și profesor Gelu Colceag, asistat de buzoianul nostru drag, Radu Gabriel. Dintre tinerii actori de atunci, eram în anul 1996, mi-i amintesc pe: Gheorghe Ifrim, Marius Florea-Vizante, Cristian Crețu și Vlad Zamfirescu. Astăzi, toți sunt vedete. Gheorghe Ifrim e pe val, are o evoluție cu tendințe apoteotice.
I.A.: Îl cunosc, îl văd la TV mai ales, într-un serial foarte vizionat. Vă e cumva rudă? Vă întreb din pură curiozitate…
M.I.: Nu, nu-mi e niciun fel de rudă. Nici nu auzisem de numele său până la spectacolul ”A douăsprezecea noapte”. Știu că e născut în București, în 1971. A fost membru al Grupului ”Vouă”. Este actor la Teatrul ”Bulandra”. A jucat la Teatrul Mic, Act și ”George Ciprian”. Vine la Buzău cu plăcere, destul de des, fiind un colaborator constant. Iată dovada. La ora la care noi purtăm acest dialog, Gheorghe Ifrim, împreună cu colega sa din serialul ”Las Fierbinți”, Ecaterina Ladin, dar și cu Mihai Călin, toți trei, distribuiți în piesa ”Cina de taină”, fac repetiții pe scena Teatrului ”George Ciprian”. Premiera va avea loc pe 5 aprilie a.c., când teatrul buzoian va împlini 21 de ani de când a fost inaugurat. Gheorghe Ifrim îmi e rudă culturală! Ca și Clelia Ifrim, o scriitoare excepțională, autoare a unor interesante cărți de versuri, romane și piese de teatru, laureată a Concursului Național de Creație Literară ”V. Voiculescu”. Țara e plină de Ionești, Popești etc. De ce nu s-ar înmulți și Ifrimeștii?
I.A.: Dintre colegii din sectorul tehnic și cel administrativ, cu cine v-ați înțeles mai bine? Vă pun această întrebare pentru că știu, din experiența de-o viață, că nu există colective perfecte, vorba proverbului cu pădurea și uscăturile.
M.I.: În general, nu am avut cu nimeni niciun conflict serios. Nici chiar în momentele de stres general, înainte de vreo premieră sau înainte de vreun spectacol ce presupunea o încordare mai specială. În sectorul administrativ am colaborat foarte bine cu regretatul Paul Ioachim și cu Gina Chivulescu, actualul director al teatrului. La scenă, în culise, între ai mei, am reușit să facem o echipă sudată. L-am avut aproape pe mașinistul șef Grigore Meica, actualul regizor tehnic al teatrului, numit imediat după transferul meu la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Eu l-am recomandat lui Paul Ioachim. Am avut un argument convingător. I-am mărturisit lui Paul Ioachim că Grigore a fost mâna mea dreaptă, cel fără de care nu aș fi făcut față tuturor problemelor. Grigore, eu îi zic ”nea Grigore”, deși suntem cam de aceeași vârstă, este un meseriaș deosebit. M-a scos din multe necazuri. Am rămas prieteni buni.
I.A.: Dincolo de munca din culise, ce alte activități vă atrăgeau în timpul programului de lucru?
M.I.: Aveam destule preocupări. Știți cum e, când îți place ceea ce faci ai spor. Lucram cot la cot cu mașiniștii care construiau decorul fiecărei piese. Fiecare dintre colegi avea cel puțin câte două calificări, sau dacă nu aveau decât una singură, oricum mulți se pricepeau la orice, inclusiv la tâmplărie. Am învățat de la ei tot timpul. Am lipit cu ei și afișe prin oraș. La un moment dat, m-am înscris la Școala Populară de Artă doar pentru a învăța să combin culorile. Apoi am trecut la scrierea unor panouri publicitare imense, nu mai apelam la pictorul profesionist, le scriam eu. Treceam actorii în ordinea pe care mi-o dădea Paul Ioachim. De asemenea, împreună cu Gina Chivulescu, realizam pliantele pentru sală. Așa cum concepeați dumneavoastră pliantele cinematografice când lucrați la Direcția Cinematografică Buzău. Îmi amintesc de acele pliante meticulos aranjate, pline de informații despre actori și filme și cu nelipsitul rebus tematic undeva în interior sau pe copertă. Era vremea când Ion Băieșu trecea mai des pe la Buzău. Pe noi, Paul Ioachim ne coordona, nu puteam publica orice, însă, de multe ori, accepta ideile noastre. Țin minte cum a acceptat ca, la ”A douăsprezecea noapte”, pe ultima pagină să punem poemul ”Shakespeare” de Marin Sorescu. E un text splendid, vi-l recit cu o mare satisfacție: ”Shakespeare a creat lumea în șapte zile. În prima zi a făcut cerul, munții și prăpastiile sufletești. În a doua zi a făcut râurile, mările, oceanele și celelalte sentimente – /Și le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Cezar, lui Antoniu, Cleopatrei și Ofeliei,/ Lui Othello și altora,/ În vecii vecilor./ în ziua a treia a strâns toți oamenii/ Și i-a învățat gusturile:/ Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,/ Gustul geloziei, al gloriei și așa mai departe,/ Până s-au terminat toate gusturile. Atunci au sosit și niște indivizi care întârziaseră./ Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,/ Și le-a spus că nu le rămâne decât să se facă/ Critici literari/ Și să-i conteste opera./ Ziua a patra și a cincea le-a rezervat râsului./ A dat drumul clovnilor/ Să facă tumbe,/și i-a lăsat pe regi, pe împărați/ Și pe alți nefericiți să se distreze./ În ziua a șaptea a rezolvat unele probleme administrative: A pus la cale o furtună,/ Și l-a învățat pe regele Lear/ Cum trebuie să poarte coroană de paie./ Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii/ Și l-a creat pe Richard al III-lea./ În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut/ Directorii de teatru și umpluseră pământul cu afișe,/ Și Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă/ Ar merita să vadă și el un spectacol./ Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,/ s-a dus să moară puțin”.
I.A.: Da, se simte amprenta marelui Sorescu: ironia, sarcasmul, ludicul și verva acestuia. Vă place dramaturgia acestuia. Știu că l-ați cunoscut îndeaproape…
M.I.: Îmi place tot ceea ce a scris Marin Sorescu. El era egal în toate. În poezie, în proză, în teatru. Se pricepea și la polemică, îl bătea peste brăcinari chiar și pe Eugen Barbu. A fost un oltean care ar fi meritat Premiul Nobel. L-am cunoscut bine. Ne-am întâlnit de mai multe ori, la Buzău, inclusiv când devenise ministru al Culturii. Atunci mi-a dat un interviu. Era tare trist. Iubea enorm opera lui Shakespeare, era obsedat de aceasta. Nu mai țin minte când, însă știu sigur că piesa ”Iona”, un reper în dramaturgia soresciană, s-a jucat și pe scena Teatrului ”George Ciprian”, fiind montată în regia Monei Gavrilaș și cu scenografia lui Constantin Ciubotaru. În rolul principal, singur-singurel, în formă de zile cosmice, nimeni altul decât Virgil Ogășanu. Rar mi-a fost dat să văd așa ceva, un actor cu un travaliu retoric fabulos. Piesa a fost gândită și sub aspect tehnic, pragmatic. Marin Sorescu a conceput un dialog inclusiv pentru a montare ușoară, fără decor încărcat, fără alți actori. Ceva ”economic”, ușor de pus în scenă.
I.A.: Dacă ar depinde de dumneavoastră alcătuirea unui repertoriu, pentru o stagiune, la Teatrul ”George Ciprian”, cam la ce piese v-ați gândi, ce ați propune pentru montare?
M.I.: Aș face exact ceea ce face acum Gina Chivulescu, aș alcătui jumătate din repertoriu cu piese clasice și cealaltă jumătate din piese ceva mai ”la zi”, cu actori tineri pentru spectatori tineri. De peste două decenii asist cu satisfacție cum se formează publicul buzoian, cum foștii actori debutanți pe scena noastră se întorc ”acasă” încărcați de gloria din Capitală. Vă pot demonstra cum spectatorii cresc odată cu actorii. Iată un pliant la care țin foarte mult. Este făcut de mine și de Gina Chivulescu, pentru ”A douăsprezecea noapte”. Cele două pagini de mijloc sunt dedicate distribuției actorilor și echipei tehnice. Trupa completă de actori: Radu Zetu (Orsino), Daniela Minoiu (Olivia), Maria Ciungu (Viola), Cristian Crețu (Sir Toby), Marius Florea (Sir Andrew), Gheorghe Ifrim (Malvolio), Alina Berzunțeanu (Maria), Valentin Potrivitu (Feste), Marius Nănău (Sebastian), Florin Aioanițoaiei (Căpitanul), Frosa Cercel (Curio), Maria Buză (Valentin) și Kana Hashimoto (O umbră). Acest pliant îi aparține lui Georgică Meica, fiul actualului regizor tehnic Grigore Meica. E plin cu autografele celor 13 actori, fiecare semnând în dreptul numelui său și dedicând câteva cuvinte lui Georgică. Autografe date în ziua premierei, pe data de 4 octombrie 1996, la șapte luni fără o zi de la inaugurarea teatrului buzoian. Unele dintre vedetele de azi au dat primul lor autograf la Teatrul ”George Ciprian”! Atunci, spectatorul Georgică Meica avea 10 ani. Acum a împlinit 31 de ani, e om în toată firea. La casa lui, cum se spune. A crescut odată cu actorii. Încă e fan al teatrului. Teatrul este egal cu viața, ne pune pe fiecare în rolul său!
Ion Aldeniu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..