Marţi 28 martie 2017, 5 pm, Calderon 39*.
Memento martie 2017: 200 n Arany Janos – 175 m Stendhal – 110 n Eliade – 100 n Dinu Lipatti – 100 n Dimitrie Stelaru – 84 n Nichita Stănescu
În program:
Solo pian Viniciu Moroianu: muzică inspirată, compusă de Dinu Lipatti
Întâlnire cu Adina Cezar
Recital: Ştefan Opreanu
Intervenţii:
Silvia Cinca: La Europa Liberă
George Anca: Fericire Beyle, Arhetipuri Eliade
Mircea Coloşenco: De la Dimitrie Stelaru la Nichita Stănescu
Valentina Bilcea: Haret-Paris-Bucureşti
Viorel Speteanu: Răpirea Basarabiei
Teatru de Poezie:
Puşi Dinulescu, Florin Costinescu, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena
Lansare de carte:
Silvia Zabarcencu: nicăieri în oraşul acesta, roman, Ed. Mantaua lui Gogol, 2016 –
Lectură: Doina Ghiţescu
Coordonator: Dr. George Anca
***
- Fragment der Poesie DRITTER BRIEF Mihai EMINESCU
EMINESCU IN VERSIUNE GERMANA
DRITTER BRIEF (Scrisoarea a treia)
traducere de LAURENTIE TOMOIAGA
………………………… …………………………
Kämst du doch, Woiwode Ţepeş,
sie gehőrig zu erfassen ;
In zwei Haufen “Schurken”- “Narren”
sollst du sie dann teilen lassen.
In zwei Kerkern lass’ alsdann sie
mit Gewalt zusammenscharen,
Lass’ in Brand dann stecken beide,
Zuchthaus und das Haus der Narren!
FUNDAŢIILOR ANUL VI, NR 7, IULIE 1939
***
SERGIU CIOIU
(19 mar 2017)
Bună ziua,
Mulţumesc pentru mesajele interesante, unele a tot inspirante.
Scene Cantos îmi inspiră un show fantastic suprarealist. Am deja personajul la care am puţin de lucru, ca să devină absolut independent şi spectaculos prin sine insuşi. Ar mai fi nevoie de un pianist virtuos cu deschidere spre experiment, un alter ego al personajului. Experimentele lexicale şi contopirea imaginii în sunet cer un cadru neobişnuit, special. Un decor cu un orizont probabil… nedefinit.
Cred că se poate crea un asemenea experiment. Depinde de un producător care să aducă public, oarecum avizat, într-o sală, deja cunoscută şi deschisă experimentului. Poate la Casa Studenţilor. În orice caz, e de preferat, una care are un pian de concert sau măcar un pian cu coadă scurtă bine acordat.
Ar parea puţin snob, pentru zilele noastre, cam greu de argumentat, dar în ton cu nebunia şi ciudăţenia acestei lumi, în care totul pare imprevizibil. Modalitatea pe care o propun este destructurarea spectaculară.
Voi fi la Bucureşti toată luna mai.
Sergiu Cioiu
––––––––––––
On Saturday, March 25, 2017 5:35 AM, Sergiu Cioiu wrote:
Două spectacole, la alegere, care ar trebui să circule puţin. Nu stau decît o lună în Bucureşti. Luna MAI! Desigur, voi circula prin cîteva locuri în România. Sunt invitat la un festival M.R.P. Dar se mai pot ivi şi altele, Aştept veşti interesante dela producători/organizatori şi prieteni. Pe 12 mai, prezint spectacolul „Pe cine numi… Eu” la Teatrelli. (one-man-show) Celălalt spectacol care funcţionează, este „RÂSUL – PLÂNSUL – IUBIREA” pe care-l prezint în compania doaamnelor Florina Cercel şi Silvia Dumitrescu.
Cu cele mai cordiale salutări,
Sergiu
***
GEORGE ANCA
Salve magister! Descindere de zile mari în luna lui mai! Circularea celor două trepidante spectacole, la Teatrelli şi Râsul +, pare a sugera reluarea lor, mediatizarea.
Adiţie perenlor afişe, experimentul SCENE CANTOS, în Bucureşti (Calderon sigur pe 23 mai 5 pm; tatonare ICR, palatul Cantacuzino-Enescu, studio teatral). Desigur, ar tresălta la o întâlnire cu Sergiu Cioiu cei din Râmnicu-Vâlcea (de unde sunt) sau Târgovişte (unde am predat la Universitate) – dar aveţi deja un program în creştere, iar nicio sosie n-ar face faţă… Dumnezeu cu timpul artistului unic…
O să vă spun ce, cine se mai prununţă, începând cu Puşi. Ah, Festivalul MRP – rezonanţă, pumni… I-am luat cândva un radiointerviu, pe un străvechi UHER – întors în redacţie, am înlemnit până azi văzând că nu se înregistrase nimic. Şi mai şi avusese o nevastă din satul meu, Gica lui Miron.
Perplex de emoţie,
George
***
SERGIU CIOIU
Dragul meu, stimate George Anca, stimaţi prieteni,
Mulţumesc pentru încurajare. Desigur, spectacolul pe care-l vehiculez acum, în luna ce o voi perece în România, pare a avea un program mai special, mai diferit, mai interesant, dar deocamdată, nu sunt prea multe programări şi nu cred că vor fi mai multe. Nimic concret nu este clarificat, pînă acum, în afară de două spectacole; la Teatrelli, (12 mai) în Bucureşti – Pe cine nimim… Eu şi – Râsul-Plânsul… Iubirea, la T.N. Craiova, ca şi participarea mea la Festivalul M.R.P. De altfel, nu viu în România pentru un turneu, ci pentru un spectacol şi lansarea unui nou album, Dar itinerarea unuia din aceste spectacole în două trei locuri ar putea completa dorinşa mea de a mă întîlni cu un public curios, care mă cunoaşte mai puţin sau deloc.
Cert, e greu de trezit curiozitatea şi dorinţa unor producători-agenţi-impresari, directori de club, să găsească finanţări pentru un spectacol Sergiu Cioiu, oricît de interesant ar putea părea. Deaceea am fost onorat, şi bucuros, să prezint acest spectacol, râsul-plânsul-iubireal cu două doamne binecunoscute publicului de teatru şi, respectiv, de cântec. Totuşi, nici aşa, nu simt că se poate concretiza ceva, cu mai multă uşurinţă.
Pentru a da naştere unui fenomen care să mă aducă mai aproape de noile generaţii şi de un public mai atent, interesat a gusta şi a aprecia spectacole de poezie şi muzică sau de cîntec cu text poetic, e nevoie de un efort financiar din partea unor sponsori care să aibe gust pentru a populariza şi finanţa asemenea gen de spectacole. Fie că este vorba de cluburi ale primăriilor din diferite judeţe sau sectoare ale capitalei, fie că este vorba de instituţii culturale care pun preţ pe acest model, deloc la îndemîna oricui (om-spectacol, oricum, mai economic decît un super-show cu mulţi interpreţi şi orchestranţi), fie de întreprinzători/mecene care ar putea sprijini ideea, indiferent dacă un nume ca al meu nu are aceeaşi trecere la marele public (mainnstream), ca ale unora dintre colegii mei de breaslă care au reuşit, în timp, prin muncă, prezenţă şi consecvenţă să-şi construiască un statut de vedete naţionale. Nu dau exemple, am toată admiraţia pentru dînşii/dânsele, indiferent dacă este vorba de actori – maeştrii ai genului, stand-up comici, cantautori sau interpreţi/cântăreţi de muzică uşoară.
Relaţionarea cu oameni care ar putea fi interesaţi să sprijine un asemenea spectacol sau cu, unii impresari din România, care deja au relaţiile şi sprijinul unor organisme sau organizaţii culturale, m-ar ajuta şi ar sprijini fenomenul. Nimic nu se poate face fără sprijin şi fără o mică echipă de oameni care au influenţă şi relaţii. Artistul trebuie să trăiască să-şi plătească hrana cea de toate zilele şi alte cheltuieli inerente, pentru a-şi duce, oricît de modest, viaţa care, dăunează grav sănătăţii, ca să citez excelentul titlu al cărţii de poezie semnată de Lucian Vasilescu.
În concluzie, aştept ceva idei sau propuneri care ar putea fi benefice…
LOVE,
Sergiu Cioiu
***
SILVIA ZABARCENCU
DE ŞAPTEZECI DE ORI CÂTE ŞAPTE
Motto:
„Mărturisiţi-vă unii altora”
(din Noul Testament)
De la un timp, îmi râd cu râs pecetluit
Şi chipul meu-oglindă e gol de-nfiorare
Ştiu ce mâhneşte astăzi Îngerul izgonit
Ştiu, iarăşi, că mi-e dat pustiul ca-ncercare
Te chem, deci, la răbdare, prietene adus
De taina fărdelegii în preajma mea zăludă
Tu nu roşi când vasu-mi se umple până sus
De ne-ruşinea-n hihot, de dezvelirea-mi nudă
Visează, cum visai, băiet, prin codrii tari
Şi-ntoarce-ţi ochii negri la nordice izvoare
Tu singuri ştii să mângâi aricii; să tresari
Odată cu pădurea când liniştea o doare
Tu, singur, sub povara zăpezilor târzii
ştii să deschizi în palme înmugurita floare
Tu…
…când din pustiire aud, fără să ştii
Cum Îngerul se-ntoarce-mbrăcându-mă-n iertare
Silvia Zabarcencu
(Din volumul „În fiecare zi, regăsirea”)
***
ADRIAN BOTEZ
EU GRELE DRAPERII AM TRAS LA SUFLET
eu grele draperii am tras la suflet
umbrit – să pot dormi această lume
în pod – la şobolani – oprit-am umblet
în pivniţe – poruncă zgurii să se-adune
cu-o iarnă de stafìi umplu-am balul
eu dorm – visând la lebede polare
danseze-şi moartea blândă carnavalul:
am stivuit nămeţi de amintiri barbare
nu mai stârnesc în munţi vreo întrebare
izvoru-şi tace rosturi – dinadinsuri
sub gheaţa mării nu mai este mare
peştii-au încremenit: sunt zeii din abisuri
…nu faci ce-ţi place: mângâie Frumosul
aşteaptă iarna – să ucizi mirosul…
***
DOINA BORICEANU
RĂTĂCITĂ PE ULIŢI FERMECATE
stepa înainta căznaşă spre Krakow,
eu veneam spetită dinspre Lvov,
ca dinspre capătul vieţii
ţinute în spinarea bătucită de generaţii…
acolo pusese taica
palma
peste cu vorbele poloboc.
un cuc-kukuşka
îşi punea vorbele-mi în cioc.
şi-n încetare
cu vorbe boare,
doar suflet mut
chinuit şi în veşmânt
ce se cuvine
în biserici intrare.
praful zădărât al zării
făcea stepei mătănii,
în tufe rare – prizărite dropii,
stepa ne prindea în aer durere,
obrajii-ne rumeni ţepeniţi.
şi văzduh îl puneam
şi el chiar ne turuia
de-a stânga şi de-a dreapta,
de-ale cracovienilor cântece,
cracovnicele…
Krakow era pe un deal de presimţiri
şi se aduna domneşte lumea
să se uluiască
cum eram în zdrenţele drumului,
poate noi, poate alţii
dedaţi umbrei trecutului,
poate cu suflete-n palmă
nişte bieţi nebuni…
iar stepei cât pământul drum!,
de zici c-au murit stâncile
şi s-au înecat împădurite glodurile,
drum îşi sfâşiase hainele
şi ne decent turnase
în de-ale locului întâmplate
să ne ţină de un destin-acoperire.
cu un dangăt clar de rece noapte
Krakow se desprimăvăra
pe furiş iernii prea mândrite.
călugări încuiau zid de mânăstire
drum să rămâie doar cu mine.
acolo toate se închinau smereşte
şi proslăveau lumina ţâşnită dintre pietre
cum apă de izvor
în Visla găsindu-şi lăcaş de vărsare.
pe mal de dumnezeire
Visla lepădase haine
să se din nou ferece în botezare.
pe furiş, mânăstiri aruncau cu priviri
înspre lebedele somnului
şi voiau dibuire cotlonul
cu răpuşii de dor-doruri
întru oblojire…
în Krakow plâns de stepă,
morţii se adună să încerce poveste,
undeVislei în curăţenie dezbrăcate
învelite în aţoase ierburi vântului
ştiind limba ascuţită a nespus drumului.
deasupra stepei pustii acum
se agitau vulturi de pe vreo stemă
ce le-a fost cătun,
înspre cuiburi înfiorate
goale pe jumătate
căci crescuseră puii şi anii de istorii.
lângă mine,
cineva din Lvov în amintire:
„ei, ce târg neascuns în zădărnicie,
parfumată negustorime
pe mări de mătase…
în caftane catifele
cu atârnate colane
auroase la gât de dimineţe
neîntrecute în mândreţe
totul cu naivitate, în loc de lacăte.
iar câinii acolo lătrau
doar pe zloţi…
şi pe gânduri purtate în conduri
din arginţi.
până şi uliţele, de şleahtice
depline
că păreau ele însele mergânde
în rochii cu corsaj
decoltat până-n pântece.
dar blana de jder
acoperă umerii
şi tresăltat piept Walewskăi…
peste ochii ei de miere
ninge viscolit,
stepa în burzuluit,
sania se dă pe pornit,
Walewska moare sub tristă ninsoare
printre tufe de istorie,
sunt de mult vânate toate dropiile,
sau spre Krakow ia cărare…
de atunci
orice izvor de-aici asculţi
spre Krakow fiind îndrumeţiţi,
sunt alături în freamăt
ca de frunziş nepotolit,
din rărunchi de trecut răscoliţi,
buzele pline ale Walewskăi
şoptind rugăciune
din poloneze mistice strune
ameţind inima
şi Walewska
îşi sfâşie blana,
jderul e a doua oară însângerat,
căci inima ei pune
în iarba vieţii sânge
doar pentru că nu ştie ţinere lacrimi,
o polska nu ştie plângere!
***
ŢUŢEA DESPRE CEAUŞESCU
Ce nu stiati despre Petre Ţuţea Dixit! Despre Ceausescu când Ceauşescu trăia:
Petre Ţuţea: In sfarsit „Să dăm Cesarului ce este al Cesarului” ! A fost si bou pe deasupra prin cultul personalitatii dar pe langa ce a facut ar trebui sa i se ierte…
Petre Ţuţea: Un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu!
Petre Ţuţea: „Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naţionalist în care să credeţi, Ceauşescu. Nu ştiu eu cât de comunist e el, dar ţine cu naţia asta, să ştiţi de la mine. Ăsta e român adevărat. Ţine cu noi!”
Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui şi el după ce a murit, P Tuţea a spus…
”Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”
Mare om, mare român acest Ţuţea.
***
Fragment din filmul „Ileana & Romulus Vulpescu – Confesiuni” de Fabian Anton.
„Faptele vorbesc! Au trecut 27 de ani de la „revoluţie”. Şi??
Ceauşescu a condus Romania timp de 24 ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar puţini ştiu cum era România înainte de Ceauşescu!
Acest conducător a fost pentru ţara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia şi Abdul Nasser pentru Egipt : TATAL NATIUNII!
Ceauşescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive şi avioane… Nu ştiu dacă, păstrând proporţiile, există performanţe asemănătoare în istorie – poate Ramses cel Mare. Ceauşescu a dictat să se ridice şcoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane şi vapoare, irigaţii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar şi… autostrazi. În 24 de ani amărâţi, răstimp în care a plătit datoriile şi a dublat populaţia urbană.
De fapt, este incredibil.
Daca ştiţi despre ce vorbesc, veţi vedea că performanţele lui Ceauşescu frizează imposibilul. Şi, peste asta, a păstrat DEMNITATEA acestui popor de tâmpiţi!”
***
FLORIN CRISTEA
Constatare
Cinstit, dar şi înşelător,
Constructor si distrugător,
Util şi rău, cum e atomul –
Acesta-i omul!
Unui doctor
Bolnavii, fără mult efort,
El îi tratează doar cu seruri,
Lucrează mult şi la export,
Căci îi expediază-n ceruri.
Unui ginecolog
Învăţase medicina
Ca să fie de folos,
Şi-a ajuns, bătu-l-ar vina,
Tot la munca cea de jos.
Romeo şi Julieta
Deşi pe ea o cheamă Cleo,
E-o Julietă, dar modernă,
Ce jură dragoste eternă
Iubitului:(Alfa)-Romeo.
Pălăria
O altruistă milostivă
Ce depăşeşte omenia,
Că ocroteşte deopotrivă
Inteligenţa şi prostia.
La măcelărie
Mă tot mir: aceste vite
Cum şi-or fi urnit din loc
Oasele îmbătrânite?
Fiindcă muşchi nu au deloc!
Justificare
În seara asta, draga mea,
Independent de-a mea voinţă,
Nu vin, că merg la o şedinţă
Şi-o să rămân să dorm la ea.
Ileana Cosânzeana
Întâlnind pe hol codana,
Medicul, cam curios,
O-ntrebă: – Ce faci, Ileana?
– Am venit să… făt frumos!
Talent
Aşa succes de larg ecou
El n-a sperat măcar în vis:
Când moare-n scenă ca erou,
Îi strigă toată lumea: Bis!
***
Liviu Avram în Parlamentul European!
miercuri, 22 martie 2017
Miercuri, jurnalistul Liviu Avram a vorbit în Parlamentul European despre criza ordonanţelor de urgenţă care a zguduit România la acest început de an. Dezbaterea a fost organizată de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE).
Iată textul publicat de autor pe site-ul Adevărul:
„Doamnelor şi domnilor,
Am să vă povestesc criza ordonanţelor de urgenţă din România aşa cum a trăit-o un simplu cetăţean: eu. În acest portofel sunt banii mei. Periodic, extrag o parte din ei şi îi pun în ceea ce se cheamă bugetul public. Cui dau eu aceşti bani? Păi îi dau aşa: Parlamentului, Guvernului, primarului şi unei întregi birocraţii de stat.
Dau aceşti bani din două motive: 1. Pentru că mă obligă legea. Şi 2. Pentru că am prezumţia – nu garanţia, doar prezumţia – că oamenii cărora le dau aceşti bani nu îi bagă în buzunar, ci îi administrează corect şi în folosul tuturor. Această prezumţie se bazează pe faptul că între aceşti oameni şi banii mei stă interpusă forţa legii.
Iar faptele prin care aceşti bani pot, într-o formă sau alta, să fie furaţi sunt scrise şi pedepsite în Codul Penal: abuz în serviciu, mită, trafic de influenţă, conflict de interese, neglijenţă şi aşa mai departe. În acest aranjament legal şi instituţional, îmi las liniştit banii aici şi plec să îmi văd de viaţa mea, ca toţi ceilalţi contribuabili disciplinaţi.
Dar acum aproape două luni, într-o noapte, fără niciun fel de explicaţie anterioară sau ulterioară, Guvernul României a făcut un lucru de neînchipuit. Printr-o ordonanţă de urgenţă, act cu putere de lege, a frânt tocmai legea care ne păzea banii. A dezincriminat total neglijenţa şi conflictul de interese şi a dezincriminat parţial abuzul în serviciu.
Şi mă întreb: cum vine asta? Pe de o parte, pe mine, contribuabil, mă obligi – prin lege – să dau bani la buget, iar pe de altă parte, prin altă lege, te arăţi indulgent şi generos cu cei care mi-i pot fura. Dar pe mine, cel care pun banii, m-ai întrebat? Nu.
Puteai s-o faci? Sigur că da. Am avut alegeri acum mai puţin de patru luni. În campania electorală s-a vorbit mult despre orice, dar absolut niciodată despre aceste modificări – totuşi substanţiale – ale legii penale.
Ce pot eu înţelege de aici? Că cei care ne-au cerut votul au avut o agendă ascunsă, au câştigat alegerile fără să vorbească despre ea, şi o pun în aplicare după ce scrutinul a trecut. Aşa arată capcana perfectă: cea în care victima nu are cum să nu intre. Şi iată, am intrat cu toţii.
Capcana a fost pregătită din timp cu o avalanşă de adevăruri alternative, de ştiri false şi de spaime inventate, menite să construiască pseudo-justificări. Dar la întrebarea simplă şi legitimă „De ce aţi făcut asta?”, singurul răspuns pe care l-am primit a sunat în felul următor: „Pentru că aşa a vrut Guvernul. Altă întrebare!”. Răspunsul acesta a intrat deja în folclor, căci un nefericit de ministru l-a repetat, în aceeaşi conferinţă de presă, de 24 de ori. Cum să mai rămâi calm?
Aşa că o mulţime de români s-au dovedit imuni la manipulări, au înţeles exact ce li se pregăteşte şi au ripostat. Sute de mii de contribuabili disciplinaţi s-au transformat în protestatari.
S-a cerut şi arbitrajul Curţii Constituţionale. Aici e o poveste mai lungă, dar care pe scurt arată aşa: din cinci sesizări pe care le-a judecat privitoare la ordonanţa Guvernului, Curtea Constituţională a reuşit performanţa să nu ne spună absolut nimic despre ceea ce ne interesa pe noi mai mult: dacă ceea ce ne-a făcut Guvernul a fost bine, a fost rău sau a fost altcumva. În concluzie, înţelepciunea Curţii nu ne-a ajutat la nimic.
Rămaşi, aşadar, fără nicio pavăză, românilor le-a mai rămas doar protestul. Iar în urma protestelor, şi doar în urma protestelor, Guvernul şi-a anulat ordonanţa de urgenţă. Practic, românii din stradă au fost cei care au repus legea în drepturile sale. Însă doar temporar – căci criza nu s-a terminat, ci s-a mutat un etaj mai sus: în Parlament.
Din motive necunoscute, Parlamentul a înţeles că românii ar fi contestat doar maniera de acţiune a Guvernului (noaptea, ca hoţii), nu şi conţinutul ordonanţei. Şi după ce Guvernul a făcut pasul înapoi, au început să apară în Parlament proiecte de lege care au acelaşi scop: slăbirea legii care ne păzeşte banii şi o viaţă mai uşoară pentru cei care vor să-i fure.
Parlamentul pare a ne spune aşa: „Nu v-a plăcut ce a făcut Guvernul? Nicio problemă. Venim noi, Parlamentul, şi facem acelaşi lucru, pentru simplul fapt că putem. Ce-o să mai faceţi?” Şi românii au răspuns: continuă protestele. Ultimul a fost duminica ce tocmai a trecut.
Criza ordonanţelor a mai devoalat un lucru interesant: că slăbirea legii nu este dorită doar de majoritatea care sprijină Guvernul, ci şi de o parte din Opoziţie. Pe undeva era de aşteptat: cei din Opoziţie au fost şi ei la guvernare şi au, sau urmează să aibă, probleme cu această lege. Cu o aşa vastă majoritate, Parlamentul îşi poate impune până la urmă voinţa.
Iar românii nu pot face nimic până în anul 2020, când vom avea din nou alegeri. Sigur, pot să protesteze, dar oamenii mai au şi vieţi de trăit, nu pot sta patru ani în stradă, cu spaima permanentă că aleşii lor pot oricând să-şi impună această agendă.
Şi cam asta e situaţia în acest moment: cetăţenii protestează, Parlamentul lucrează, cine oboseşte primul pierde partida. Şi din câte se vede, strada a început să obosească.
Premierul Sorin Grindeanu a fost întrebat recent ce mesaj al celor care îl contestă i-a plăcut cel mai mult. Şi l-a evocat pe acel cetăţean care şi-a imaginat că primul ministru nu a emis ordonanţa de bună voie, ci că este captiv, că este ostaticul unui grup de interese şi nu poate striga după ajutor. Şi atunci i-a scris pe o coală de hârtie următorul mesaj: „Sorine, clipeşte de două ori dacă vrei să te salvăm!”.
Trebuie să-i dau dreptate primului ministru: e o glumă bună. Dar ce trăim noi acum, acasă, nu mai e glumă. Am căzut în capcana perfectă, suntem vulnerabili şi ne simţim ostatici ai propriilor noştri conducători. Ajutaţi-ne să găsim o soluţie ca să-i aducem la o conduită decentă şi responsabilă nu doar faţă de banii mei, nu doar faţă de banii noştri, ci şi faţă de banii dvs. şi ai celor pe care îi reprezentaţi.
Căci deopotrivă şi leul românesc, şi fondurile europene care urmează să intre în România sunt păzite de aceeaşi lege pe care aceşti domni vor s-o slăbească. Nu ştiu dacă toţi românii gândesc ca mine.
Nu ştiu dacă cei care gândim astfel suntem majoritari sau minoritari. Dar vă asigur că cei care gândim la fel nu suntem deloc puţini.
Iar scopul prezenţei mele aici acesta este: în numele acestor oameni, în faţa dumneavoastră, să clipesc de două ori.”
***
CODUL BUNEI NEVESTE
Calendarul „Lumea Ilustrată” era un almanah românesc plin de informaţii şi sfaturi interesante, iar într-o ediţie din anul 1934 a fost publicat „Codul bunei neveste”, doldora cu poveţe adunate de la femei căsătorite, lecţii despre viaţa de cuplu învăţate pe propria piele, menite să facă mariajul trainic şi bărbatul fericit.
În timp ce unele sfaturi venite din partea doamnelor căsătorite care au colaborat în 1934 la realizarea „Codului bunei neveste“ sunt astăzi demodate şi reprezentantele organizaţiilor feministe ar putea să se facă foc şi pară la citirea lor, unele îndrumări îşi păstrează şi azi valabilitatea, dincolo de maniera umoristică în care sunt redate.
Iată câteva reguli de care nevasta trebuia să ţină cont în 1934 ca să se asigure că bărbatului îi va sta gândul la familie şi nu va fi tentat de alte distracţii:
- Panseul „Îţi vede rochia … dar nu şi sufletul“, anunţa câteva sfaturi referitoare la modul în care o bună nevastă trebuia să se îngrijească de felul în care se prezenta în faţa soţului:
- „Îmbracă-te, pe cât posibil, în fiecare zi altfel. Chiar dacă garderoba ta nu e bogată, pune-ţi măcar mai des alt guler, altă panglică, alt cordon sau altă fundă.“
- „Nu purta în casă ceea ce ţi se pare că-ţi stă rău când ieşi în oraş”.
„Dacă-ţi dai cu vre-o cremă pe obraz şi nas, să nu te vadă decât oglinda.“
„Mai toţi bărbaţii au o aversiune de neînvins împotriva ciorapilor cari nu sunt bine întinşi pe picior.“ - „Nu făcea gargară în faţa lui!”
- „Să nu mergi niciodată în târlici!”
- „Încă de dimineaţă, la cafeaua cu lapte, să te prezinţi bine, îngrijită, simţită. Bărbaţii au oroare de femeile nepieptănate”.
- La capitolul „Vorba multă, sărăcia omului“, nevestele erau sfătuite să-şi ţină în frâu pofta de a vorbi mult şi fără sens:
- „Nu-i vorbi niciodată de pasta de dinţi şi de ras… sau, în orice caz, abia după prima ceaşcă de cafea“
- „Nu-ţi turbura niciodată soţul când se rade. Pentru bărbaţi rasul, îmbrăcatul şi celelalte analoage, constitue un act sacru, în decursul căruia nu-i place să-i pălăvrăgeşti. Chiar şi bărbaţii cei mai joviali sunt dimineaţa refractari vorbei.“
- „Când îi se serveşte cafeaua, vezi să nu-i lipsească nimic, mai ales scrumiera s’o aibă cât mai la îndemână.“
- „Nu-l tulbura când îşi citeşte gazeta.“
- „Deprinde-te să-l asculţi, când îţi povesteşte ceva, chiar dacă nu te interesează.“
- „Nu-l sâcăi prea mult cu întrebări, fiindcă ori îţi va vorbi el singur, ori nu vrea să vorbească.“
„Cum i-ai prins obiceiurile şi dorinţele sale favorite, îndeplineşte-i-le, dar fără lux de vorbe.“ - „Nu vorbi prea mult şi amănunţit de prietenii săi, dar nici să ascunzi existenţa lor.“
- Pentru că repetiţia este mama învăţăturii, editorii almanahului aiu găsit de cuviinţă să scrie cu majuscule, de trei ori la rând, îndemnul „ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI! ÎNVAŢĂ SĂ GĂTEŞTI!“, îndrumare urmată de alte câteva perle de înţelepciune adunate de la soţii cu experienţă:
- „Nu găti numai pentru „el“… ci pentru „voi“
- „Nu-l desgusta de mâncările lui favorite.“
- „Nu-i îngădui să se desguste de mâncările tale favorite.“
- Bineînţeles, o bună nevastă era responsabilă de instaurarea unei atmosfere relaxate şi vesele în familie, după cum anunţa capitolul „Buna ta dispoziţie e recrearea lui“
- „Nu-l sâcăi prea mult! Improvizează distracţii în casă, mai ales atunci când voi sunteţi singurii voştri mosafiri. Nu costă mai nimic şi sunt întotdeauna prilej de clipe fericite în căsnicie.“
- „Fii întotdeauna cu douăzeci şi cinci la sută mai veselă decât ai motive să fii şi arată-te şi faţă de el tot aşa de dispusă cum obişnuieşti să fii în societate.“
- Învaţă-te să te schimbi. El îţi va fi infinit recunoscător dacă va găsi la tine mereu ceva nou.“
- „Dă-i, cel puţin, odată pe săptămână impresia că e burlac. Lasă-l să iasă singur şi nu-l întreba unde se duce. După aceea, el îţi va povesti singur”.
- „Dacă are vreo pasiune inofensivă, fie că e filatelist, fie că joacă tennis, sau are mania de a „prinde” la radio diferite posturi, nu i-o lua în deşert ; dimpotrivă, cântă-i în strună. Cel mai practic e să ai şi tu o pasiune: aceasta animă convorbirea.“
- „În diferitele conflicte, nu-ţi umili niciodată bărbatul, amintindu-i „Ce-ai dat“ sau „sacrificat“ pentru dânsul.“
- „Nu-i face niciodată scandal când îţi spovedeşte o greşeală. Nu obţii cu aceasta decât ca să nu-ţi mai povestească cea următoare.“
- „Nu te indispune când găseşte câte un merit altei femei. Mai bine însemneaz’o pentru tine. De obicei, e privitor la ceva ce-ţi lipseşte ţie.”
- „Fii cât mai rar bolnavă!“
- Sfaturile privitoare le viaţa sentimentală erau precedate de avertismentul „Prudenţă în… consumul de desmierdări“, iar îndrumările din acest capitol probabil că le oferi o temă de gândire şi femeilor măritate din ziua de azi:
- „Nu-l întreba dacă te iubeşte.“
- „Să nu vezi într’însul pe „bărbatul cel mai rău”, când eşti supărată.“
- „Pentru orice bărbat adevărat, slujba deţine locul dintâi… iubirea e secundară.“
- „Pentru orice femeie adevărată, iubirea e locul dintâi… slujba (sau profesiunea) e secundară. În momentele grele, să te gândeşti întotdeauna la aceasta!“
- „Nu intra în noua familie cu surle şi fanfare.“
- „Nu-ţi îngriji bărbatul astfel ca el s’o observe. Scuteşte-l de miile tale poveţi.“
- „Nu prea îi place să-l îndrumeze altcineva.“
- „Nu dărui bărbatului tău cravate!“
- Sub deviza „Tratament inteligent este jumătate îmblânzire“, doamnele erau sfătuite cum să-şi ţină bărbaţii în frâu oferindu-le impresia că ei sunt şefii:
- „Când bărbatul tău şi-a şi pus pălăria şi pardesiul şi e gata de plecare, nu-l mai opri cu socoteli, ca şi cum s’ar fi întors acum acasă.“
- „Vorbeşte-i foarte rar de bani. Numai faptul că trebue să câştige bani îi umple destul capul, aşa că nu vrea să i se mai pomenească despre ei.“
- „Dacă vrei să obţii ceva, apelează la mândria sau vanitatea sa. Vei recolta aproape întotdeauna succes.“
- „Îngăduie bărbatului tău să aibă măcar odată altă părere asupra unor chestiuni ce ţi se par fundamentale. Nu trebue numaidecât să vezi într’aceasta un conflict casnic ireparabil.“
„Nu-l sili să aibă legături strânse cu familiile pe cari le frecventezi tu.“
- „Nu-i înjura rudele, fiindcă, de sigur, nici ale tale nu sunt mai bune”.
- „Fii amabilă cu prietenii lui!“
- „Nu-i îngădui să-ţi facă daruri (nici mici, nici mari), ci alege-le împreună cu el, mai ales când susţine că „nu se pricepe singur”.
- „Lasă-l să vorbească şi spune întotdeauna „da”… căci după aceea tot faci ce vrei tu.“
- „Evită surprizele!“
- „Nu-i lăsa lui în sarcină treburile pur gospodăreşti, ca de pildă plata chiriei, etc., fiindcă, altfel, se va întâmpla să-ţi trântească într’o zi: „Aici eu trebue să fac totul!”
- „Aibi despre prietenii şi rudele lui o părere bună… nu e nevoie, pentru asta, să-i iubeşti cu înflăcărare.“
––––––––––––-
* Centrul Socio Cultural „Jean Louis Calderon” al Primăriei Sectorului 2
Strada Jean-Louis Calderon 39
București 030167, România