În dimineți din prag de primăvară,
Al soarelui sărut atinge zarea
Iar crestele, ce-s albe până-n vară,
Se oglindesc cât liniștită-i marea.
Păduri întregi, la poale cu foioase,
Își uită vis și sună deșteptarea,
Iar gâze mici, dar mult năbădăioase,
Deschid atac la plante și-animale.
În lacom zbor se duc la rășinoase
Ori prin livezi mult parfumate-n vale,
Iar vietăți trezite de căldură
Greoi se-ntind, privesc în lung de cale…
În pas tiptil pornesc pe scurtătură
Și, mai apoi, târâș își duc vânatul
La toți ai lor, să aibă-mbucătură.
Pe câmp întins, de-a lungul și de-a latul,
Prinos de flori se-nalță către Domnul,
Mireasma lor trezind acum tot satul
Și-albine-n stup se scutură de somnul
Ce le-a cuprins de-atâta oboseală,
Corole cu nectar având tot pomul…
Numai muncind e rost de-agoniseală!


