1
Nu se mai scrie despre luceafăr, dar el
răsare, ca și azi, ca și ieri,
liber în colțul său, de unde privește la lună stingher.
Încă tremură multe ape, afară și-n noi,
nesfârșitul nu mai cade în timp.
Draga moșului, mai cheamă-l o dată, cine știe!
2
Pari un intrus în propria viață.
Cine să mai înțeleagă mersul tău
printre atâtea necunoscute!
Poate florile crescute sub priviri de cicoare,
poate umbra ta, privegheată de sus.
Ai și tu un colț, de unde răzbate mai multă lumină.
3
Deja a nins în părul tău, și anii
se iau la-ntrecere – nu-i vreunul mai bogat,
poate mai vesel, mai distins, mai tandru.
Să dai culoare vieții nu-i vreun merit,
doar dăruind din darul ce-ai primit.
Din colț, ninsoarea-i miracol și chip.
4
El primul dintre vestitori a fost,
a luminat vestirea minunată –
viață făr’ de moarte-n carnea sfântă.
Din cerul său, tot tremură pe ape,
să nu mai fie zbucium pe pământ.
Și niciun colț nu sfâșie-nserarea.
by