Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » CATEHEZA » Din seria “Liturgica și catehetica” Eseu Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos…

Din seria “Liturgica și catehetica” Eseu Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos…

Din seria “Liturgica și catehetica”

Eseu

Icoana Ortodoxă – adevăr al învăţăturii despre Iisus Hristos…

Prolog…

Creştinismul se înţelege ca fiind relaţia omului cu Dumnezeu. Această relaţie are caracter istoric, prin urmare problema omului şi a lui Dumnezeu se studiază, se înţelege în sens teandric-istoric.
De asemenea, religia creştină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare este lungă, ea are origini în creaţie, când omul a fost creat după „chipul” şi asemănarea lui Dumnezeu şi până la cuvintele Evangheliei: „şi cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu întrupa, Biserica Ortodoxă mărturiseşte despre asumarea firii omeneşti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu şi deci despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăşte astfel din învăţătura despre mântuire”.
Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, întruparea lui Iisus Hristos:
„Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu”, ne spune Sf. Ioan Damaschinul (Cuv. I Despre icoane).
Dar, înainte de a intra în această problemă, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, faţă de interdicţia mozaică a chipului cioplit, o preţioasă precizare a deosebirii între idol şi simbol. El a fost făcut pentru prima dată în istorie de către Părinţii Bisericii în timpul marilor controverse iconoclaste.
Prin ea a putut fi împăcată în conştiinţa creştină, contradicţia aparentă din Vechiul Testament între interdicţia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) şi porunca de a se turna doi heruvimi în cortul sfânt( Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un şarpe de aramă ca semn a lui Iisus Hristos (Numeri 21, 8-9).
Iată un citat clasic a Sf. Teodor Studitul (Antioh I)
„O ce nebunie! Negaţia (închinări la idoli), opreşte a se asemăna Dumnezeu cu o făptură din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu altceva dintre celelalte, care e una cu construirea de idoli; afirmaţia vrea să ridice pe Israel pe o cale simbolică, prin anumite clipuri şi forme la contemplarea şi slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este şi chipul (paradigma) întregului cort o manifestare văzută a slujirii în duh, desemnată prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”.Acest text face o diferenţiere clara intre idol şi simbol. Idolul fixează spiritul închinătorului la lumea creată, simbolul priveşte la înălţarea minţii omeneşti dincolo de el, la contemplare şi închinare spirituală a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci în funcţie de o altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut deci în funcţie de transcedenţă. Idolul nu înalţă spiritul la o transcendenţă, ci îl coboară în creaţie, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărurtisitorul zice: „Sensul idolilor şi al înclinării lor de către cei rătăciţi, rămânând la ceea ce se vede şi neputând indica mai mult… îndreaptă mintea omului la pieire şi la materia neînsufleţită”. De aceea Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre şi demoni…”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forţe imanente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifică aceste forţe, iar cultul lor este legat de mituri animând şi el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru este un semn sensibil al prezenţei lui Dumnezeu, de pildă: „Să faci doi heruvimi din aur… să fie aripile întinse pe deasupra… „Acolo Mă voi întâlnii cu tine” iată deci imagini aşezate pe Chivotul Legământului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice.
Prin simbolurile sale, Vechiul Testament mărturiseşte credinţa sa în comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile şi o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos.
Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forţe cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenţa lui Dumnezeu dar Îi afirmă distincţia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însuşi devenit ipostasul personal a firii umane.
Icoana păstrează distincţia între creatură şi Dumnezeu, dar vede într-o faţă umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însuşi devenit subiectul ei.
Ea este locul unei prezenţe harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original.
Învăţătura Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic, întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a avut conştiinţa că apără temeiurile credinţei.
Pentru iconoclaşti icoana veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că singura icoană a lui Iisus Hristos este Euharistia. Pentru Biserică Sfintele Daruri nu sunt o icoană tocmai pentru faptul că sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac în imaginea, ci în „prea curat Trup şi scump Sânge” a lui Iisus Hristos. Noţiunea de „icoană” presupune diferenţierea esenţială dintre imagine şi prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemănare a prototipului, dar se deosebeşte prin natură de acesta. Dacă nu se acceptă această distincţie se ajunge la idolatrie.
Pentru iconoclaşti nu poate fi icoană, decât aceea care poate reprezenta cele două naturi ale lui Iisus Hristos, umană şi divină. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face însă o distincţie clară între naturi pe de o parte şi persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci persoana, spune Teodor Studitul a unei Persoane divine întrupate, în cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leagă de prototip pentru că îi reprezintă persoana şi îi poartă numele. Dar se face distincţia netă: „În Sfânta Treime, Iisus Hristos se deosebeşte de persoana Sa. În icoane, El se deosebeşte de propria Sa reprezentare prin natură” ne spune Teodor Studitul.
De la interzicerea picturii, reprezentării lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Împotriva lui Leon al III, care a dat un Edict în sensul acesta, Sfântul Ioan Damaschin arată sensul acestei interziceri: „Dacă pictezi imagini ale lui Iisus Hristos fără să le pictezi şi pe cele ale sfinţilor, este limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfinţilor”.
El percepe legătura intimă ce există între venerarea icoanelor şi cea a sfinţilor. Refuzând venerarea sfinţilor se sfârşeşte logic prin a se respinge venerarea moaştelor, şi în general, a tot ceea ce este material.
Pentru ortodoxie, mântuirea este legată tocmai de materie, fiindcă ea este realizată prin unirea ipostatică dintre Dumnezeu şi trupul omenesc.
Sfântul Ioan Damaschin răspunde în acest sens: „Nu ador materia, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiască în materie şi Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea”… Pentru Sfântul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urâtă Domnului: „Nu este urâtă de Dumnezeu, o, cugetător al deşertăciunii, ci este chiar foarte iubită”.
Fiindcă, altfel, cum ar fi făcut ceea ce I-a fost urât să facă? Căci nimic nu are atât de primordial omul între însuşirile Lui, ca putinţa de a fi înfăţişat in chip. Iar ceea ce nu poate fi înfăţişat în chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin deşartele tale cuvinte, ce deduci că este Iisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunătate, a iubit să se facă om adevărat în toate?… Şi cum se va crede că şi-a luat trup din Sfânta Fecioară, dacă nu se zugrăveşte în icoană la fel ca noi?…
Dacă nu se înfăţişează în icoană, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit… Şi ca urmare, Răscumpărătorul nu a dat morţii preţul pentru noi… nici n-a înfrânt pentru sine împărăţia morţii… Nu a omorât moartea în trup, nu om a înviat în Iisus Hristos cei ce am murit în Adam…
Depărtează-te, deci, de la rătăcire, de voieşti, omule, şi cunoaşte că Iisus Hristos, făcându-se om adevărat, a fost vestit de cuvântătorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte şi zugrăvit. Pentru că cele ce cuvântul le înfăţişează istoriei prin auz, acelea pictura tăcând le arată prin imitare”.
Sfântul Teodor Studitul vede implicată în negarea icoanei, negarea întregii opere de mântuire a lui Iisus Hristos, a patimii, morţii etc. El constată paralelismul între cuvântul despre Iisus Hristos şi icoana Lui. Căci şi cuvântul zugrăveşte în mintea ascultătorilor un chip al lui Iisus Hristos…
A nega lui Iisus Hristos putinţa de a fi zugrăvit în icoană, înseamnă a nega toate însuşirile Lui trupeşti, deci a cădea în docetism.
Nicăieri nu se spune că Iisus Hristos a fost fără chip. Icoana aceasta arată că a avut chip, a luat chip de rob, după cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. În inima iconoclasmului şi a tuturor ereziilor tipice. Părinţii au descoperit „reducţia şi chiar refuzul misterului chenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului chenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a îndumnezeirii.

În loc de epilog – câteva cuvinte despre Icoana Maicii Domnului “Prodromiţa” de la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos…

Sfintele icoane formează, așadar, un mare tezaur spiritual – duhovnicesc al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus şi scris multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc şi dogmatic în acelaşi timp, şi ne-au învăţat să ne închinăm la icoane ca la înşişi sfinţii care sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare.
Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin aceste sfinte obiecte!…
Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Iisus Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la Iisus Hristos.
Desigur, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, şi, defapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni!…
Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină continuă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane!…
Cu alte cuvinte, sfintele icoane scurtează calea între cer şi pământ, întreţin un permanent dialog între Dumnezeu şi om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui şi îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!…
Referindu-ne, în cele ce urmează, în mod concret, la una dintre ele, foarte importantă, vestită şi celebră, vom reţine faptul că Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită “Prodromiţa” ce se traduce sau tâlcuieşte Înaintemergătoarea, căci despre ea este vorba, se află în Schitul Românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos.
Între icoanele nefăcute de mâini omeneşti se numără şi această icoană a Maicii Domnului ce se cheamă „Prodromiţa”, zugrăvită în chip minunat în anul 1863, în Ţara Românească.
Altfel spus, în acel an, Părinţii Nifon şi Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfântul Munte Athos, mergând în ţara pentru trebuinţele schitului, aveau în inima lor o mare dorinţă pentru o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care să fie aşezată în biserica cea nouă, după cum mai toate mănăstirile Sfântului Munte Athos au câte o icoană făcătoare de minuni.
Aşadar, aflându-se Părinţii Nifon şi Nectarie în Iaşi, au început a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit şi cu viaţă plăcuta lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Născătoarei de Dumnezeu. Şi au găsit un zugrav bătrân, Iordache Nicolau, cu care s-au învoit să le facă această icoană, după modelul primit de la părinţi. Însă s-au tocmit ca să lucreze numai cu post, adică: de dimineaşă până când va flămânzi să nu ia nimic în gură, iar după-masă să nu mai picteze, ci alt lucru să facă până a doua zi, urmând această rânduială până la terminarea ei.
Bătrânul zugrav a primit învoiala cu toată evlavia şi mulţumirea. Iată ce scria el, în 29 mai 1863, despre zugrăvirea icoanei cea cu dumnezeiască minune săvârşită, într-o scrisoare păstrată în arhiva Schitului Prodromu: „Eu, Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această Sfântă Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însăşi mâna mea, şi în vremea lucrului a urmat o minune preaslăvită, în modul următor:
După ce am terminat veşmintele, după mesteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez faţa Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; iar după ce am dat gata mâna întâia şi a doua, apucându-mă de noapte ca să termin de zugrăvit, privind eu la chipuri am văzut că totul a ieşit dimpotrivă, pentru care foarte m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. Şi aşa, făcându-se seara, m-am culcat mâhnit, nemâncand nimic în ziua aceea, dar socotind că a doua zi sculându-mă, să mă apuc mai cu dinadinsul de lucru.
După ce m-am sculat a doua zi, mai întâi am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă să-mi lumineze mintea, ca să pot isprăvi Sfânta Icoană; şi când m-am dus sa mă apuc de lucru, o! preaslăvite minunile Maicii lui Dumnezeu!…
S-au aflat chipurile terminate desăvârşit, precum se vede. Eu văzând această minune, n-am mai îndrăznit a-mi pune condeiul pe ea, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi greşeala am facut aceasta, ca să mai dau lustru la o asemenea icoană. Aceasta este povestirea, pe scurt, a acestei Sfinte Icoane.”
Rugăciunea pe care preoţii o rostesc înaintea acestei icoane este următoarea: „Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Maria, protectoarea şi apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de „Prodromiţa”, adică înainte-mergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune şi ne du de mână întru Împărăţia cea cerească.
Povăţuieşte-ne pe noi, toţi drept credincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău şi Dumnezeul nostru, ca Binecuvântată şi Prea Proslăvită eşti, în vecii vecilor. Amin!”
Dimensiunile icoanei sunt de 1/07 m. O caracteristică a acesteia este faptul că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind şi confirmând credinţa cum că Sfintele Feţe au fost pictate miraculos de mâna nepământească.
Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte.
Troparul Icoanei Prodromita – “Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţa închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: Slava fecioriei tale, slava milostivirii tale, slava purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!”…
Stih: “Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare. A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti. Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare. De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti. Dându-le dar şi vindecare de toate boalele. Şi a dobândi prin tine toate cererile!”…
“Muntele Athos nepărăsind, in România ca într-un pământ al făgăduinţei ai venit preacurat chip al Fecioarei… Poporul crestin se bucură şi cu lacrimi duhovniceşti sărutându-te îţi strigă cu credinţă: nu ne lăsa pe noi robii Tăi în viforul ispitelor!”… (Slava la icoana Maicii Domnului Prodromiţa).


@Stelian Gomboş

steliangombos.wordpress.com

Facebooktwitterby feather

Despre Stelian GOMBOS

Stelian Gombos – Scurta prezentare – Nascut la 08.07.1977, in municipiul Oradea, judetul Bihor – Teolog, jurist si publicist – Absolvent a doua facultati: Teologie si Drept – Absolvent a multiple si diferite cursuri, stagii si sesiuni de pregatire precum si a numeroase studii, postuniversitare, masterale, de specialitate, atat in tara cat si in strainatate – Doctor in Teologie – Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) din cadrul Guvernului Romaniei – Autor si coautor a 30 de carti sau volume de profil – Autor a numeroase studii de specialitate, lucrari, articole, eseuri, interviuri si recenzii – Initiator, organizator si coordonator a numeroase conferinte, seri duhovnicesti si evenimente spiritual – culturale – Participant la foarte multe simpozioane, conferinte, seri duhovnicesti si manifestari cultural – spirituale – Initiator, organizator, realizator si coordonator a numaroase proiecte, activitati sau campanii social – umanitare precum si actiuni sau proiecte caritativ – filantropice – Colaborator si participant la realizarea si desfasurarea a diferite evenimente cultural – spirituale, proiecte si evenimente social – umanitare sau comunitare – Membru a diferite organizatii, asociatii sau fundatii cultural – spirituale sau comunitar – sociale – Bun comunicator, colaborator, initiator, organizator, coordonator, orator, scriitor si vorbitor!… Eseurile: „Punct si de la capat ori ba?!”, „Romania in si din noi”, „A fi ortodox astazi!”, „Cand m-am intors acasa”, „Cine arunca primul cu piatra?!”, „Ipocrizia”, „Recunostinta”, „Dreapta socoteala”, „Incercarile vietii”, „Judecata”, „Constiinta”, „Preotul”, „Credinta”, „Pocainta”, „Rabdarea”, „Sinceritatea”, „Curajul”, „Unitatea”, „Demnitatea” si „Identitatea”, „Treizeci de ani de la Revolutie”, „Normalitatea” si „Schimbarea”, „Simplitatea” si „Intalnirea” precum si multe altele sunt tot atatea fericite prilejuri sau binecuvantate ocazii de a constitui obiectul sau subiectul unei intalniri, prelegeri, meditatii, discurs, carte ori conferinta, la care va fac aleasa poftire pentru a organiza si, deci, a fi laolalta/impreuna, spre a impartasi, in mod concret, asemenea valori sanatoase si principii comune, in acest an, cu care ne-a (mai) inzestrat, miluit si binecuvantat Dumnezeu!… Asadar, va stau la dispozitie, cu aleasa pretuire si deosebita consideratie!… Pastram legatura!… Dumnezeu sa ne ajute, tuturor, in continuare, in tot lucrul cel bun! Amin!… @Stelian Gombos Telefon: 0745/265661 e-mail: stelian_gombos@yahoo.com steliangombos@hotmail.com steliangombos@gmail.com https://steliangombos.wordpress.com/ https://www.facebook.com/stelian.gombos

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.