DORIN MURARIU, EXPERIENȚA ESTETICĂ A SUFERINȚEI
După debutul în 2000 cu ,,Arheologia lecturii”, Florin-Corneliu Popovici a continuat cu ,,Incursiuni identitare” (2002) și ,,Universuri literare contemporane” (2004), volume ce puneau în evidență viziunea critică a autorului despre fenomenul literar românesc. Reunind cronici de întâmpinare, studii critice sau eseuri, cărțile sale erau expresia tenacității unui cercetător cu ample cunoștințe, preocupat să valorizeze și scrierile unor autori care nu au intrat în malaxorul vreunei mode contextuale.
Volumul dedicat lui Max Blecher (,,Max Blecher și retorica autenticității”) este o construcție critică solidă, în care ,,protagonistul” reprezintă un caz singular din literatura română, ,,morbul lui Pott” fiind ,,filtrul” ce i-a impus lui Max Blecher experiența trăirii directe a suferinței permanente. Într-un scurt argument, Florin-Corneliu Popovici arată că apropierea sa față de ,,marele bolnav al literaturii române” s-a produs ,,total neprogramatic, accidental”, atunci când a citit că Eugen Ionescu l-a caracterizat pe Blecher drept ,,un Kafka român”. Demersul cercetătorului timișorean este unul recuperator, stimulat și de observația lui Mihai Zamfir: ,,rareori un autor mai profund și mai talentat s-a văzut lipsit nu numai de răgazul biografic pentru a scrie, ci și de recunoașterea realelor dimensiuni ale operei sale.”
În capitolul 2 (,,Introducere”), criticul se arată interesat de contextul literar-artistic în care a trăit și s-a afirmat Max Blecher (1909-1938), o perioadă în care s-au confruntat două modele epice: ,,Modelul narativ obiectivat (balzacian, tolstoian, dickensian)” și ,,Modelul narativ experimental (proustian, gidian, joycian)”, Florin-Corneliu Popovici realizând foarte clar profilul teoretic al fiecărui model, pentru a sublinia, mai apoi, că o țintă a studiului său se referă la ,,ce este tradițional și/sau modern în opera scriitorului în discuție”, un alt obiectiv fiind de a demonstra că Blecher, romancier veritabil, ,,poate fi considerat un suprarealist moderat sau un avangardist conservator, sintagme oximoronice prin excelență.” Utile sunt și paginile în care autorul surprinde câteva perspective ale criticii despre opera lui Max Blecher, văzut ca ,,un vizionar, un deschizător de drumuri și totodată un proeuropean.” Cu toate acestea, despre ,,Întâmplări în irealitatea imediată” s-a scris insuficient, Florin-Corneliu Popovici precizând imediat și motivele, care merg de la ,,afinitățile elective ale lui Max Blecher față de mișcarea suprarealistă”, până la mentalitatea epocii, ,,opacă la excese și la abateri de la canoane”, la toate acestea adăugându-se contextul politic de după 1945.
Delimitările conceptuale din capitolul al treilea pregătesc cititorul pentru întâlnirea cu opera blecheriană, ferindu-l de potențialele capcane ale literaturii subiective care încearcă să scape de presiunea canoanelor, valorizând dinamismul, discontinuitatea și fluxul conștiinței. Astfel, textul subiectiv – ,,iconoclast, fără arhitectură, fără structură compozițională riguroasă, fără tehnică și simetrie” – devine un creuzet ,,în care sunt amalgamate fragmente felurite de existență fără vreo legătură între ele și fără vreun scop final anume.”
Binomul jurnal intim-jurnal literar este studiat în capitolul al patrulea, făcân- du-se cuvenitele precizări care subliniază diferențele dintre ele. Florin-Corneliu Popovici scrie că absența jurnalului intim de anvergura celui european în cultura noastră se explică, printre altele, prin ,,lipsa unei tradiții a literaturii subiective”, prin ,,decalajul existent între cultura română și cea europeană”, cât și prin ,,tipul de civilizație românească, bazată pe un exagerat sentiment al pudorii.”
Cercetătorul nu putea evita o ,,plimbare prin pădurea narativă” blecheriană, pentru că ar fi ratat o experiență complexă, ,,un act de cunoaștere, un act intelectual prin excelență.” El arată că Blecher se adresa unui cititor model (despre care scria Umberto Eco), capabil să devină colaborator și să trăiască libertatea alegerilor în fața cărărilor narative: pe de o parte, ,,putem încerca să o luăm pe una sau mai multe căi ca să ieșim din ea cât mai repede la «lumină»” sau, dimpotrivă, ,,zăbovim ca să înțelegem cum anume e alcătuită pădurea și de ce unele poteci sunt accesibile, iar altele nu.” Criticul studiază poetica textului blecherian, pune întrebări justificate și găsește răspunsuri adecvate la diferitele provocări ale textului.
Importante sunt și paginile despre aspectele originale ale prozei lui Max Blecher, precum scriitura sa ,,beethoveniană”, omul K sau strategiile textuale, autorul insistând asupra faptului că, stând de o parte și de alta a ,,baricadei”, suprarealistul și tradiționalul se oglindesc unul în celălalt.
,,Max Blecher și retorica autenticității”, de Florin-Corneliu Popovici este o carte fundamentală despre un scriitor singular, vizionar, cu o operă tulburătoare.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..